Stellantis, parteneriat cu Amazon pentru sistemele de infotainment din mașini
Grupul auto Stellantis, înfiinţat anul trecut în urma fuziunii între Peugeot-Citroën şi Fiat-Chrysler, a anunţat miercuri că va colabora cu retailerul online Amazon pentru a dezvolta automobile şi camioane conectate, care vor utiliza în special serverele cloud AWS ale grupului american precum şi sistemul său de comandă vocală Alexa, informează AFP, citată de Agerpres.ro
În parteneriat cu Amazon, Stellantis va dezvolta software pentru sistemele de infotainment ‘Smart cockpit’, o platformă electronică care va fi integrată în vehiculele produse de Stellantis începând din 2024, au precizat cele două companii într-un comunicat de presă publicat cu ocazia Salonului CES de la Las Vegas.
Acest acord permite Amazon să dobândească o prezenţă mai mare în industria de transport şi, de asemenea, ar urma să ajute Stellantis să recupereze decalajul care îl separă de Tesla în dezvoltarea de sisteme sofisticate de infotainment pentru vehicule care sunt conectate la cloud.
Conform unui al doilea acord, Amazon va fi primul client pentru noua linie de utilitare electrice de livrări a Stellantis, ce urmează a fi lansată pe piaţă în 2023. Amazon are deja un acord pentru a achiziţiona 100.000 de utilitare electrice de la start-up-ul Rivian Automotive.
Grupul Stellantis are nu mai puţin de 14 mărci din portofoliul său, printre care Peugeot, Jeep, Ram, Fiat şi Opel.