Sebastian Burduja despre învățământ: „Trebuie să ne străduim să-i creștem pe copiii noștri, nu să memoreze, ci să gândească, să pună întrebări, să-i provoace pe profesori”

Într-o perioadă în care învățământul românesc nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, ministrul energiei, Sebastian Burduja are câteva sfaturi pentru cei care vor să schimbe mentalitatea din zona de educație.
Licențiat în ȘtiințePolitice la Universitatea Stanford din Statele Unite și cu Master în Administrarea Afacerilor și Master în Politici Publice la Universitatea Harvard, Sebastian Burduja consideră că și în România ar trebui aplicate metodele folosite în sisteme de învățământ cum ar fi cel american.
„Foarte mult gândire critică, trebuie să ne străduim să-i creștem pe copiii noștri, nu să memoreze, ci să gândească, să pună întrebări, să-i provoace pe profesori”, spune Sebastian Burduja într-un podcast pentru Informat.ro.
Ministrul energiei precizează că și el când a ajuns în Statele Unite a fost nevoit să se adapteze la stilul de comunicare al americanilor. „Eu când am ajuns în America nu știam trei lucruri de bază. Nu știam să scriu cum voiau americanii, scriam poetic, frumos, compuneri, dar ei vreau argumente, cifre și un lanț logic al expunerii mele. Nu știam să vorbesc pentru că eram obișnuit să ascult profesorul să-mi iau notițe și să plec acasă ori cel puțin la Harvard Business School, 50% din notă e participarea la oră, deci e obligatoriu să ai un punct de vedere și este o metodă socratică în care profesorul vorbește 10-15% din oră”, detaliază Sebastian Burduja.