Netflix are un plan nou pentru atragerea abonaţilor
Cel mai important serviciu de streaming oferă acces la întreaga librărie de conţinut, vreme de două zile, în ceea ce ar putea deveni un eveniment regulat, prin care Netflix să atragă noi abonaţi.
Sub egida “StreamFest”, oricine va putea să vadă absolut orice titlu disponibil pe Netflix vreme de două zile. Evenimentul va debuta pe 4 decembrie şi va fi disponibil, inițial, în India.
Este, cel mai probabil, un test care va fi, ulterior, extins la nivelul mai multor ţări.
Netflix a renunţat complet la perioada de testare de 30 de zile pe care o oferea noilor abonaţi, aşa cum au procedat, de altfel, şi alte servicii, precum Disney+. În schimb, StreamFest poate fi văzută ca o perioadă de test mai scurtă.
Netflix a atras abonați mai puțini, dar a avut venituri mai mari
Compania americană a încercat în ultima vreme şi alte idei, precum eliminarea temporară a paywall-ului pentru unele dintre filmele şi serialele proprii.
În al treilea trimestru, Netflix a adăugat 2,2 milioane de noi abonaţi, sub aşteptările oficiale de 2,5 milioane. În schimb, au fost depăşite aşteptările în ceea ce priveşte veniturile, compania americană câştigând 6,44 miliarde de dolari.
Oficialii companiei spun că cel mai bun lucru în evoluţia companiei este că nevoia de împrumuturi scade, în timp ce timp ce Netflix obţine venituri mai mari, apropiindu-se de momentul în care va ajunge să se finanţeze pe cont propriu.