Important pentru 8,2 milioane de viitori pensionari. Câți bani ai în funcție de fondul unde cotizezi și cum îți poți crește simplu suma acumulată
Cele șapte fonduri de pensii administrate privat (Pilonul II) înregistrează încă un avans important față de anul trecut, în ciuda scăderilor din ultimele săptămâni.
Iată la ce nivel a ajuns Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), indicator care permite oricăruia dintre cei 8,2 milioane de participanți la sistem să estimeze aproape la zi câți bani au acumulat.
Sistemul de pensii administrate privat continuă să crească și, la finalul lui 2024, după 16 ani de la lansare (aproximativ jumătate dintr-un ciclu complet) activele administrate în numele celor peste 8,2 milioane de participanți au ajuns la 30 de miliarde de euro. Toți angajații din România virează 4,75% din salariul brut către unul dintre cele șapte fonduri de pensii administrate privat, urmând să încaseze banii la vârsta pensionării sau pe caz de invaliditate permanentă. În cazul în care deținătorul contului decedează, activul merge către moștenitorii săi.
Pentru contributori, cel mai important indicator este Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN), care arată la ce nivel este o unitate de fond și a cărui evoluție reflectă, practic, performanța “curată” a administratorului, adică randamentul obținut de acesta din plasamentele pe care le face în numele participanților. Prin înmulțirea VUAN cu numărul de unități de fond pe care îl dețineți puteți afla oricând câți bani ați acumulat. Datele aproape în timp real sunt disponibile AICI (https://www.asfromania.ro/ro/a/204/evolu%C8%9Bie-indicatori)
Banii sunt investiți sub reguli stricte și merg în cea mai mare parte (peste 60%) în titluri de stat. O altă parte merge în acțiuni listate la bursă (circa 25%) și o alta în obligațiuni ale unor mari companii (circa 15%). Restul sunt plasamente în depozite și investiții de tip equity.
Metoda simplă prin care îți poți crește șansele la o pensie mai mare
Așa cum se poate vedea în tabele de mai jos, nu toate fondurile de pensii au avut aceleași performanțe, situație care se reflectă în nivelurile diferite ale VUAN. După 16 ani de existență a sistemului, diferențele au ajuns să fie importante, iar trendurile relativ anticipabile. În acest context, mutarea către un fond mai performant ar putea însemna o sumă mai mare acumulată până la final.
Pentru cei care nu știu la ce fond sunt, primul pas este să afle această informație, lucru care se poate face simplu printr-un formulat online pus la dispoziție de ASF.
Formularul este disponibil AICI
Mai departe, dacă doriți să schimbați administratorul, trebuie să completați actul de aderare la noul fond. Documentația trebuie cerută direct la administrator, care o poate trimite prin poștă. Persoanele care locuiesc în București pot merge direct la sediul administratorului pentru semnarea actelor.
AICI găsiți adresele tuturor administratorilor
Următorul pas către schimbarea administratorului este notificarea actualului administrator. Notificarea se face prin completarea unui formular disponibil pe site-ul ASF.
Ulterior, are loc transferul disponibilităților bănești ale clientului de la un fond la altul. Suma transferată este egală cu valoarea la zi a unităților de fond deținute de vechiul fond, care se convertește ulterior la unitățile noului fond, ținând cont de valoarea la zi a acestora.
Odata finalizată procedura, veți primi prin poștă o informare privind transferul.
Topul fondurilor de pensii administrate privat în funcție de nivelul VUAN la 23 ianuarie 2025
Societatea | VUAN 23.01.2025 |
Metropolitan | 35,83 lei |
Aripi (Generali) | 35,82 lei |
NN | 35,45 lei |
BCR | 34,23 lei |
Vital (Carpathia) | 32,26 lei |
AZT Pensia Ta | 31,98 lei |
BRD (BT) | 28,89 lei |
Topul fondurilor de pensii administrate privat în funcție de creșterea VUAN în perioada 23 ianuarie 2024-23 ianuarie 2025
Societatea | VUAN 23.01.2024 | VUAN 23.01.2025 | Creștere |
Aripi (Generali) | 33,51 lei | 35,82 lei | 6,89% |
BRD (BT) | 27,34 lei | 28,89 lei | 5,66% |
NN | 33,58 lei | 35,45 lei | 5,56% |
AZT Pensia Ta | 30,34 lei | 31,98 lei | 5,40% |
BCR | 32,48 lei | 34,23 lei | 5,38% |
Metropolitan | 34,14 lei | 35,83 lei | 4,71% |
Vital (Carpathia) | 30,83 lei | 32,26 lei | 4,63% |