Rețeaua naționaliștilor: Cu alegeri în 70 de țări ale lumii, 2024 se anunță un test gigantic pentru democrație

Conservatorii naționaliști construiesc un front glo­bal împotriva liberalismului. Poate că acum este o alianță aparent dezlânată, dar asta nu o face ino­fensivă. Iar cu alegeri în 70 de țări ale lumii, 2024 se anunță un test gigantic pentru democrație.

Ai putea descrie capitala Ungariei un soi de anti-Davos, un loc unde naționaliștii conservatori din întreaga lume se adună pentru a-și compara notițele de­spre cum să se impună în fața liberalismului in­ter­național. Așa se face că Budapesta se află azi în centrul unei mișcări globale de reinventare a politicii de dreapta așa cum o știm de la Ronald Reagan și Mar­garet Thatcher încoace, comentează revista bri­tanică The Economist.

Viktor Orbán, premier al Ungariei între 1998 și 2002, iar apoi din 2010 încoace, este unul dintre principalii susținători ai conservatorismului naționalist în plină as­censiune la nivel internațional. „Ungaria se exprimă deschis și cu voce tare antiestablishment pe chestiuni despre migrație, rol al familiei, identități de gen, rolul su­­veranității naționale“, afirmă directorul politic al pre­mierului maghiar, Balázs Orbán (fără nicio legătură de rudenie cu șeful său).

Guvernul ungar a investit timp și bani pentru a pro­paga această ideologie – institutele și think tankurile sponsorizate de statul maghiar au cultivat strânse le­gă­turi cu organizațiile de dreapta americane care sus­țin politica lui Donald Trump. Conferințele organizate de aceste entități reunesc figuri notabile din zona con­servatorismului naționalist din întreaga lume. La prima vedere, sunt întâlniri care par contra naturii – ce-i unește pe Orbán, Trump și Giorgia Meloni este doar dorința de a se opune culturii woke, imigrației și instituțiilor internaționale.

Răspândirea

Chiar dacă networkingul este unul di­rijat și nu organic, asta nu-l face lipsit de sens. Jude­când pur la nivelul puterii politice, mișcarea a avut un suc­ces extraordinar. Partidul Republican a devenit captivul lui Donald Trump și al grupului America Firsters. În toată Europa, partidele conservatoare na­țio­naliste sunt în creștere.

Giorgia Meloni, conducătoarea partidului Frații Ita­liei, o formațiune care descinde direct din admiratorii lui Benito Musso­lini, a preluat puterea în Italia în 2022. Patru din cinci cele mai populate membre ale Uniunii Europene (Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia) au partide de dreapta dură în guvern sau stau pe un scor de minimum 20% în sondaje (Spania este excep­ția).

Populiștii de dreapta, cândva excluși din coalițiile de guvernare (vezi Democrații Suediei și Partidul Finlandez) sunt acum prea populari pentru a mai putea fi marginalizați. Negocierile privind formarea unei coaliții de guver­nă­mânt în Olanda ar putea conduce la instalarea ca premier a lui Geert Wilders, un exponent și el al conserva­to­rismului naționalist. Ajungând și în Franța, extre­mista de dreapta Marine Le Pen conduce în sondaje pentru următoarele alegeri preziden­țiale, programate în 2027.

Asistăm la cristalizarea unei noi forme de conserva­torism, care s-a distanțat radical de cea consacrată în epoca unor lideri precum Ronald Reagan sau Margaret Thatcher. În locul viziunii optimiste care vedea America drept un „oraș strălucitor pe un deal“, în for­mularea fostului președinte american Reagan, asistăm acum la declinul și „carnagiul american“, în vi­ziunea unui alt fost ocupant al Casei Albe, Donald Trump.

Internaționalismul robust a fost înlocuit de un profund scepticism față de războaiele din afara Statelor Unite și față de organizațiile multilaterale. Politica eco­nomică a actualului conservatorism este mai cu­rând aliniată gândirii stângiste – sceptică față de ma­rile afaceri, dispusă să accepte un stat generos cu asis­tența socială, preocupată de dificultățile clasei muncitoare și hotărâtă să protejeze industria și locurile de muncă interne printr-un protecționism agresiv.

Timing potrivit

Susținătorii conservatorismului na­ționalist susțin că alegerile din acest an îi vor impune drept ideologie dominantă de dreapta în Vest, ceea ce ar dovedi că nu sunt deloc doar o modă trecătoare. „Așa cum, în iunie 2016, votul pentru Brexit umbrea victoria lui Trump din noiembrie, cred că alegerile par­lamentare europene din iunie vor anticipa o mare victorie a mișcării populiste în Statele Unite“, spune Steve Bannon, fost consilier al lui Trump și unul dintre cei care ani la rând au căutat să ațâțe focul populismu­lui. „Președintele Trump este liderul nostru în această mișcare care va deveni permanență. Suntem în proce­sul de a construi instituții, vom deveni mai pu­ternici și mai mari“, a continuat Steve Bannon.

„Trebuie precizat că sunt mai multe preocupări care disting conservatorismul naționalist de «liberalis­mul implicit al neoconservatorilor și al libertarieni­lor»“, ține să remarce Yoram Hazony, un israelo-ameri­can care organizează seria de conferințe NatCon, prin care își propune să coaguleze mișcarea la nivel global. Și aceste preocupări sunt imigrația, ostilitatea față de ceea ce am putea numi războaie de expansiune… și în­­trebarea dacă nu cumva piața liberă a deteriorat țe­sătura socială a țării. În plus, susține tot el, „un număr mare de naționaliști simt că instituțiile educaționale și birocratice au fost capturate de un soi de neomarxism“.

În cartea sa intitulată „Virtutea naționalismului“, Ha­zony critică operele fundamentale ale corifeilor libe­ralismului, Jean-Jacques Rousseau și John Locke. „Teoriile lor politice au dat naștere unei lumi a viselor, unei viziuni utopice, în care instituțiile politice ale lumii evreiești și creștine – statul național, comunitatea, fa­milia și tradiția religioasă – par să nu aibă niciun motiv să existe“, susține Hazony.

Un alt gânditor influent al mișcării conservatorismu­lui naționalist este Patrick Deneen, de la Universitatea Notre Dame (Indiana, SUA), care susține că actualele elite ar trebui înlocuite cu „o aristocrație mai bună, adusă la putere și susținută de un populism robust“. Această nouă elită se va folosi de puterea statului pentru a promova „binele comun“, cel puțin așa cum în­țe­lege Deneen acest concept. În cartea „Schimbarea regimului“, pu­bli­cată în 2023, Deneen decretează că acest bine comun este „integrarea“, despre care vor­bește pe larg, vag însă, și care pare să însemne, printre altele, reunirea bisericii cu statul.

Minți de dreapta

Acești intelectuali și politicieni care gândesc la fel sunt foarte activi în a crea legături. De exemplu, printre participanții la întâlnirile NatCon, ale lui Hazony, se numără premierii Orbán și Meloni, plus figuri proeminente din noua dreaptă americană, inclusiv Ron DeSantis, guvernatorul din Florida, sau Josh Hawley și J.D. Vance, ambii, senatori în Congre­sul Statelor Unite.

La Washington, think tankurile conservatoare consacrate, precum Heritage Foundation, au fost revizuite pentru a se alinia conservatorismului naționalist. „Con­servatorismul naționalist este cel care duce standardul thatcherismului și reaganismului în secolul al XXI-lea“, clama Kevin Roberts, președintele Fundației Heritage, în cadrului unui discurs susținut în mai 2023 la un NatCon din Londra.

În Ungaria, conservatorismul naționalist a devenit de-a dreptul politică de stat. În 2020, Parlamentul ungar dona 1,7 miliarde de dolari sub formă de acțiuni în companii de stat Colegiului Matei Corvin (CMC), care educă tineri unguri talentați, dar și cu înclinații na­ționaliste clare. Raportat la produsul intern brut al Ungariei, donația este mai mare decât cele de care beneficiază la un loc Harvard, Yale, Stanford și Prince­ton. CMC are filiale în Ungaria, România și Slovacia. A deschis un centru chiar și la Bruxelles, unde promo­vează o Europă a „statelor suverane“ și a „granițelor pu­­ternice“. De asemenea, are birou în Berlin și în Viena și planifică intrarea și în Marea Britanie.

Pentru Kim Lane Scheppele, de la Universitatea Princeton, CMC este o adevărată „tabără de pregătire pentru Orbán“, care „își extinde programul menit să atragă aliații de dreapta din alte state“. Conducerea CMC neagă că este un instrument de îndoctrinare. „Sco­pul principal este de a-i găsi pe cei mai talentați și înzestrați oameni“, susține Zoltán Szalai, directorul general al CMC și redactor-șef al săptămânalului pro­gu­vernamental Mandiner.

Dincolo de CMC, guvernul de la Budapesta finan­țează și alte think tankuri conservatoare. Direcțio­nează bani către o fundație care, la rându-i, îi distribuie către think tankuri precum Centrul pentru Drepturile Fundamentale și către Institutul Dunării, care le acordă burse unor intelectuali conservatori străini. Aceeași fundație finanțează și alte două publicații de limba engleză – European Conservative și Hungarian Conservative. István Kiss, directorul executiv al Institutului Dunării, susține că scopul său este de a fi „un fel de zonă de centură între regiunea noastră și anglosferă“, cum o numește el.

Președintele Institutului Dunării este John O’Sulli­van, fostul scriitor al discursurilor Doamnei de Fier și editor al publicației americane National Review, tot conservatoare, desigur. O’Sullivan nu este singurul in­telectual străin atras în mrejele populiste ale Budapestei. Gladden Pappin, unul dintre primii fi­lozofi po­li­tici care au în­cercat să intelectualizeze trum­pismul, este preșe­din­tele Institutului Maghiar pentru Afaceri Internațio­nale, subordonat direct premierului. Iată ce spune Pappin: „La nivel european, Ungaria are un inte­res național în promovarea partidelor cu viziuni ase­mă­nătoare“. Acest lucru este necesar, ex­plică el, deoa­rece „conservatorii au simțit că globalis­mul liberal s-a dovedit o ideologie de tip «dezbină și stăpânește», care i-a izolat pe conservatori“. Interconectarea le-a permis conservatorilor din diverse state să-și împrumute între ei idei.

Jarosław Kaczynski, liderul formațiunii politice Lege și Justiție (PiS), fostul partid de guvernământ din Polonia, a importat din Ungaria angrenajul de tehnici prin care să captureze statul. În Florida, guvernatorul Ron DeSantis a aprobat o lege care interzice orele despre homosexua­litate și ideologia de gen la câteva luni după ce Guvernul Orbán făcuse același lucru la Bu­da­pesta. O altă lege din Florida care interzice predarea teoriei critice a rasismului în universități sau pre­lua­rea în regim pu­blic a unei mici universități conside­rate prea liberală reflectă, de asemenea, politica premierului Orbán.

Și toți acești gânditori își împărtășesc politicile și ideile în privința familiei. Afirmația „Ungaria, cea prie­tenoasă cu familia“ este lipită peste tot prin aeroportul din Budapesta în mai multe limbi. Mamele cu mai mulți copii beneficiază de reduceri importante de im­pozite, scutiri de la rambursarea împrumuturilor studențești și ajutor considerabil la achiziția unei case. În Polonia, una dintre cele mai populare politici promovate de PiS a fost acordarea unei subvenții de 125 de dolari pe lună pentru fiecare copil, ceea ce a con­tribuit într-adevăr la ameliorarea gradului de bu­năs­tare printre copii. Și în America, partizani ai drep­tei sunt pentru ajutorarea părinților care lucrează ca modalitate de a ajuta familiile, în ciuda rezervelor față de statul care asistă.

Din dorința de a apăra familia se ajunge la o fixație ciudată cu privire la fertilitate. „Poate părea neaștep­tat că ar trebui să vă gândiți să concepeți bebeluși la ora 9 într-o dimineață de luni. Dar, dacă vrei să fii un conservator naționalist, ai o națiune de conservat“, re­marca Miriam Cates, membru al Partidului Conservator britanic, la NatCon, în 2023. Iar la o conferință recentă, organizată de premierul Meloni, Elon Musk, cel mai bogat om din lume, i-a îndemnat pe cei pre­zenți să facă „mai mulți italieni pentru a salva cultura Italiei“.

Contradicții

Din fericire, dincolo de aceste idei și convingeri comune, pe conservatorii naționaliști din diverse state îi și despart multe. Există optici profund diferite în privința economiei, politicii externe și afa­ce­rilor sociale. America First și Fidesz se opun ca Ucra­ina să mai primească ajutoare suplimentare pentru a rezista invaziei Rusiei, dar PiS s-a numărat printre aliații de bază ai Ucrainei când era la guvernare. Iar dacă în America, Ungaria și Polonia, naționaliștii sunt îngrijorați de îndoctrinarea copiilor în privința ho­mosexualității și transsexualității, cei mai proe­mi­nenți conservatori naționaliști din Franța și Olanda – Le Pen și Wilders – sunt mari susținători ai drepturi­lor homosexualilor (e adevărat, promovate în parte și ca modalitate de a critica islamul). Apoi, dacă Trump este adeptul protecționismului, prin impunerea unor tarife mari la importuri, Guvernul Ungariei, chiar dacă adoptă o critică dură la adresa Bruxelles-ului, nu are planuri de a părăsi Uniunea Europeană. „Suntem împotriva globalismului ca ideologie, nu a globalizării“, ex­plică diferența directorul politic al lui Viktor Orban, Balázs Orbán.

La fel și Giorgia Meloni – în ciuda unui euroscepticism de-a dreptul beligerant înainte de a deveni prim-mi­nistru, odată instalată la Roma, s-a alăturat celor­lalți lideri europeni care au votat pentru suspendarea plăților de miliarde de euro către Ungaria din cauza derapajelor grave față de statul de drept. De asemenea, a susținut ferm ajutorarea Ucrainei.

Și există și mai puțină înțelegere între conservatorii na­ționaliști cu privire la cum ar trebui să arate o even­tuală ordine internațională postliberală. Deocamdată, conservatorii naționaliști europeni au renunțat la ideea de Frexit, Huxit și Nexit (ieșirea din UE a Țărilor de Jos). Ungaria a folosit dreptul său de veto în cadrul Uniunii Europene și al NATO doar pentru a obține con­­cesii, dar nicidecum nu ar vrea ca vreuna dintre cele două organizații supranaționale, de la care pri­mește subvenții directe și ga­ranții de securitate, să fie desființată.

În concluzie, în ciuda criticilor aduse globalismului, cei mai mulți lideri conservatori naționaliști nu par dis­puși să meargă singuri mai departe.

Pericolul subestimării

Sunt voci care susțin că nici nu merită să fie luat în serios conservatorismul naționalist, la cât de incoerent și confuz este. Nu trebuie lăsată jos garda însă, consideră The Economist. Chiar și mișcările care dau dovadă de incongruențe și inconsistențe interne profunde pot ajunge să remo­deleze lumea.

În America, de pildă, revoluția lui Reagan s-a bazat pe fusionism, o adunătură ciudată de radicali anti­co­muniști, conservatori antiavort și libertarieni promotori ai economiei de piață liberă, pentru a redefini pen­tru deceniile următoare conservatorismul.

În 1934, fasciștii italieni convocau conferința de la Montreux, (Elveția), cu scopul de a contura o teorie uni­versală a fascismului. A fost un eșec total (Germa­nia nazistă nu a participat, din cauza conflictelor di­plomatice cu Italia). „Delegații de la Montreux nu au fost de acord cu aproape nimic din punct de vedere ideologic“, re­marcă Aristotel Kallis, un istoric al miș­că­rilor fasciste. Și totuși, deși mișcarea fascistă era divizată, a fost capabilă să declanșeze cel de-Al Doilea Război Mondial.

Cu bune și cu rele

Conservatorii naționaliști de azi chiar fac eforturi pentru a se delimita de distructiva mișcare a anilor 1930. Pentru Hazony, de exemplu, naziștii nu au fost niște naționaliști adevărați, ci niște imperialiști care au căutat să cucerească Euro­pa. Adevăratul naționalism se opune imperialismu­lui și altor ideologii totalitare, inclusiv liberalismului.

În practică, naționaliștii tind să ignore distincția ope­rată de Hazony. Vladimir Putin, președintele Rusiei, își bazează puterea autoritară pe corupție și pe confis­carea unor cauze naționaliste. Putin susține Biserica Ortodoxă Rusă, se înfurie că Occidentul e nerecunos­cător față de sacrificiile Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și-și exprimă repulsia față de imoralitatea vesticilor. Pentru a justifica in­vadarea Ucrainei, ne-a livrat tuturor o paletă largă de idei de propagandă naționalistă, insistând că ambele popoare fac parte din aceeași națiune slavă.

Când George Orwell a meditat pe marginea între­bării privind naționalismul în ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, a scris despre pericolele acestuia: „Naționalismul este o foame de putere do­molită prin autoînșelăciune. Fiecare naționalist este capabil de cea mai flagrantă lipsă de onestitate, dar, conștient că slujește ceva mai mare decât el însuși, este și ferm convins că are dreptate“.

Aceeași critică poate fi adusă multor conservatori naționaliști de azi. Deși unii, precum Meloni, guver­nează conform regulilor, mulți exponenți ai mișcării, inclusiv Trump, Orbán sau Kaczynski, sunt atât de con­­vinși că au dreptate, încât nici nu le pasă că sub­minează statul pentru a-și menține puterea. Insistă că mișcarea lor este compatibilă, nu antagonică, cu de­mo­crația. Totuși, majoritatea exponenților săi este decisă să-și păstreze puterea cu orice preț (sau să o re­câștige).

Mișcarea domină politica de dreapta în aproape toată lumea occidentală. Este posibil ca alegerile din 2024 să o ajute să domine tot spectrul politic, conchid cei de la The Economist.

Marele test

Aproape jumătate din populația lumii, circa patru miliarde de oameni din 70 de țări, votează în acest an. Este un test major pentru sănătatea sistemelor democratice.

• PRIMELE REZULTATE. Până la jumătatea lunii februarie, votaseră deja aproxi­mativ 18,5% din cele patru miliarde. La o privire asupra primelor rezultate, testul nu decurge prea bine.
• MANIPULAREA. O altă problemă – mai peste tot, discuțiile politice s-au mutat pe grupuri de mesaje private, unde gradul de dezinformare și orchestrare este greu de reperat și controlat. Sunt schimbări care îi favorizează pe liderii autoritari – au resursele necesare pentru a manipula aceste grupuri de mesaje private folosind armate de troli pentru a răspândi informații false. În plus, o pot face pe sub radar.

Acest articol a apărut în numărul 183 al revistei NewMoney

FOTO: Getty