Concurența marilor retaileri naște monștri: inteligența artificială îi transformă în „mașinării“ cu eficiență maximă pe șoferii Amazon

Colete Amazon FOTO: Amazon

Amazon (își) duce obsesia pentru productivitate la un nou nivel. Compania lucrează acum la un model de ochelari inteligenți meniți „să radă secunde“ la fiecare livrare făcută de șoferii săi. 

Construit ca o extensie personalizată a Echo Frames, ochelarii inteligenți ai Amazon ajunși la a treia generație, noul model e cunoscut sub numele de cod Amelia și are ca unică funcție ghidarea șoferilor către, în jurul și în interiorul clădirilor, astfel încât să reducă la minim timpii de livrare a comenzilor către domiciulul clienților. În varianta lor finală, ochelarii ar urma să-i asiste pe șoferi pas cu pas, oferindu-le nu doar informații despre ruta cea mai scurtă/rapidă, dar și despre potențiale obstacole ce le-ar putea întârzia livrarea, cum ar fi porți închise sau câini agresivi.

Proiectul subliniază eforturile făcute de Amazon pentru a reduce costurile de livrare per pachet și de a-și menține marjele de profit, în special pe fondul concurenței crescute din partea Walmart, care a anunțat recent că le va oferi noi stimulente financiare șoferilor independenți pentru a prelua comenzi online de la magazinele sale din SUA și a le livra cumpărătorilor în perioada sărbătorilor.
Walmart, cel mai mare retailer al lumii, are în Statele Unite peste 5.200 de magazine, care au generat anul trecut venituri totale de aproximativ 500 de miliarde de dolari.

Comparativ, Amazon a avut în 2023 vânzări în jur de 353 de miliarde de dolari pe întreg teritoriul Americii de Nord. Pentru a-și face livările, Walmart se bazează pe o rețea de mii de șoferi independenți, care trebuie doar să descarce pe telefoanele lor o aplicație proiectată de retailer, Spark Driver.

Inteligența artificială, drumul cel mai scurt către profit

Amazon a lucrat de ani de zile pentru a-și dezvolta o rețea de livrare internă care include propria sa companie aeriană, o flotă long-haul trucking (transport de mărfuri pe distanțe lungi folosind camioane de mare tonaj) și depozite suburbane întinse. Astfel, retailerul online speră să accelereze livrările și să reducă cheltuielile prin limitarea dependenței de companii de curierat precum UPS și FedEx. Asta, în condițiile în care, numai în ultimul trimestru, costurile de expediere ale Amazon au crescut cu 8%, până la 23,5 miliarde de dolari.

Prin noul său produs, Amazon se concentrează pe așa-numita „ultimă milă pentru livrări“, o distanță considerată complicată și costisitoare, deoarece implică orientarea prin cartiere, desfășurarea mai multor curieri și un consum mai mare de combustibil. Potrivit unor estimări din piață, aproximativ 50% din costul călătoriei unui produs până la ușa unui client este reprezentat de ultima milă.

Compania a finalizat deja un scaner pe care îl va instala pe tavanele furgonetelor sale, scaner care le arată șoferilor – la propriu, cu ajutorul unei raze luminoase verzi – unde a fost încărcat pachetul pe care trebuie să îl livreze la fiecare nouă oprire, reducând astfel timpul pierdut cu cititul etichetelor și răscolirea coletelor. În momentul de față, șoferii Amazon livrează peste 200 de pachete într-o tură de opt ore. Oficial. Neoficial, se spune că numărul lor ar fi cel puțin dublu.

Și având la-ndemână un instrument infailibil care să asigure o eficiență sporită, Amazon le-ar putea impune să transporte mai multe pachete și să viziteze mai multe case. O mare parte din forța de livrare a retailerului din Seattle este formată din companii externe, astfel că unii observatori sunt de părere că Amazon ar putea face din purtarea viitorilor săi ochelari AI o obligație contractuală. Iar când vine vorba despre impunerea de reguli și tehnologie pentru eficientizarea operațiunilor, Amazon nu are pereche.

Flex, afacerea condusă de un algoritm inflexibil

Lansat în 2015, serviciul de livrări Flex – o veritabilă armată de șoferi independenți angajați pe bază de contract individual – a devenit rapid o parte critică a mecanismului de livrări al Amazon. Practic, șoferii Flex asigură livrarea în aceeași zi a coletelor comandate de clienți, gestionând în același timp și un număr mare de livrări de produse alimentare vândute prin Amazon Whole Foods Market. Iar odată ce intră în sistem, fiecare mișcare a lor este atent monitorizată, analizată și interpretată de algoritmii AI ai companiei. Au ajuns la destinația de livrare conform programărilor? Și-au completat întregul traseu în timpul alocat? Au lăsat pachetul pe pragul ușii din spatele casei, așa cum a cerut clientul?

Algoritmii Amazon scanează permanent fluxul de date, le raportează la anumite modele de performanță prestabilite și decid apoi cine merită să primească mai multe comenzi sau cine trebuie să fie trecut pe linie moartă – a se citi concediat fără explicații și fără drept de apel.

În urmă cu trei ani, Amazon a început să echipeze dubițele livratorilor săi cu un sistem de patru camere de supraveghere cu indicatori biometrici pe bază de AI care monitorizează orice: de la direcția în care se uită șoferii și expresiile feței lor – pentru a depista semne de oboseală, spune retorica oficiclă a companiei – la respectarea semnelor de circulație și a distanței obligatorii față de mașinile din față, algoritmul avertizându-i verbal de fiecare dată când consideră că ceva nu e în regulă.

Totodată, datele astfel colectate sunt trimise în timp real către companie, unde sunt reanalizate în vederea acordării de calificative. Sistemul, spun cei de la Amazon, ar fi de fapt menit să îmbunătățească siguranța șoferilor, prin prevenirea unor eventuale incidente/accidente cu urmări grave. „Mi-e frică să mă scarpin la nas sau să îmi aranjez părul când îmi intră în ochi, pentru că știu că aș putea avea probleme din cauza asta“, mărturisea însă pentru Business Insider un șofer al Amazon din Oklahoma.

În cadrul companiei, programul Flex este considerat un mare succes, ale cărui beneficii depășesc cu mult ceea ce sunt numite „daune colaterale“ – de regulă, șoferi ajunși în pragul epuizării fizice și psihice.

FOTO: Amazon