Vrei să fii milionar? Dar înșelat?

Lipsa de onestitate și reaua-credință sunt comune șarlatanului și impostorului. Li se alătură de obicei intenția lucrativă. Șarlatanul și impostorul nu lu­crează de amorul artei. Prioritatea lor nu e să divulge candoarea semenilor, ci să profite de pe urma ei. Calculul e simplu: fiecare bazaconie aruncată pe piață va găsi câteva mii de creduli. Unii cred din disperare. Alții, din sărăcie. Alții, din proastă informare. Dar cred. Cu strășnicie. Și sunt gata să-și atârne ulti­mele nădejdi de o promisiune frumoasă.

Două sunt țintele principale ale șarlatanilor: sănă­tatea și banii celor vizați. Condiția lor medicală și prosperitatea. Adică bornele unui traseu fericit prin viață, la adă­post de îngrijorări și spaime. În ce pri­vește buzunarul, șarlatanul român are concurenți redutabili afară.

Incubatoarele escrocheriilor sunt de obicei africane, deși au existat și câteva inițiative care au înmugurit în Europa. Un fost realizator de emisiuni TV se numără printre cei asediați cu făgă­duieli de bani mulți și fără muncă din partea unui necunoscut care se decide să adopte brusc postura de binefăcător. Pardon, din partea a doi necunos­cuți. Povestea are mai mult de un deceniu de când s-a consumat, însă morala ei e valabilă și azi.

BINEFĂCĂTORII. Pri­mul binefăcător e avocatul Mohamed Yakob Karim, care îl înștiințează pe realizator că un fost client pe care-l cheamă la fel (ca pe reali­za­tor) a murit pe 12 martie 2007 din cauza unor pro­bleme la inimă. Ce anume a provocat tristul sfârșit? Moartea întregii familii a clientului în urma tsunamiului de pe 26 decembrie 2004 din Sumatra.

În ce-l pri­vește pe client, el n-a murit oricum, ci lă­sând în urmă un cont în care se află 9,4 milioane de dolari.

Suma va intra, de bună seamă, în contul reali­zato­rului TV, cu condiția ca acesta să fie suficient de naiv încât să muște momeala. Nu trebuie să fii expert în IT ca să recunoști o șarlatanie și ca să-ți dai seama că bogăția nu dă năvală peste tine prin e-mail. Reali­zatorul TV se amuză și încearcă să-i avertizeze pu­blic pe naivi că îmbogățirile-fulger duc de obicei la sărăciri-trăsnet.

Al doilea binefăcător nu anunță moartea unui client, ci chiar pe a lui. Mesajul e semnat Anthony E. Francisco Khalid, care se recomandă drept „comerciant stabilit în Regatul Unit“. Domnul Khalid își începe mesajul pe un ton filozofic și-i cere cititorului să lase deoparte regretele, fiindcă „e în destinul fie­cărui om să moară“. El informează apoi că are un cancer la esofag care a sfidat toate formele de tratament și care-i lasă doar câteva luni de viață.

Domnul Khalid vrea să fie ținut minte drept un filantrop, motiv pentru care e gata să-și lase averea unor instituții caritabile. Numai că sănătatea îi e tot mai șubredă, așa că ar fi nevoie de ajutorul unui alt tenor al empatiei.

Mai ales că domnul Khalid mai are un fond de opt milioane de dolari, de care nu știa nimeni până acum și pe care i l-ar transfera amintitului reali­zator TV, pentru ca dumnealui să-l îm­partă organiza­țiilor caritabile pe care le va consi­dera demne de injecția de capital. Realizatorul e momit cu un comision de 20% și invitat să-și pună la dis­poziție coordonatele bancare pentru efectuarea tranzacției.

„FRAUDA 419“. Tot o scurtătură spre prosperitate este și așa-nu­mita Nigerian scam sau „frauda 419“. De ce 419? Fiindcă asta este secțiunea din Codul Penal nigerian care se ocupă de fraudă. Asta nu în­seamnă că e-mai­l­urile sunt trimise doar din Nigeria. Nu, lista gene­ro­șilor e mare și cuprinde de-a valma Togo și SUA, Benin și Olanda, Kazahstan și Africa de Sud. Escrocul trimite același mesaj pe mii de adrese și pe urmă așteaptă ca pescarul pe malul râului.

Ceva-ceva tot o să pice, mai ales că scenariul include ba câștigul la o loterie la care un necunoscut a jucat în numele tău, ba semnarea unui contract pentru transferarea unor fonduri ale cine știe cărei companii, ba intrarea în posesia unei moșteniri. De obicei, pro­punerea se leagă de o afacere cu întindere plane­tară, în care e vorba de aur, diamante, apara­tură me­dicală, vaccinuri sau contracte de servicii.

Dacă statisticile din 2008 menționează peste 300.000 de asemenea escroci, e de presupus că între timp numărul lor a crescut. La fel ca numărul păgu­bi­ților care au încasat lovitura pe care au crezut că o dau. Cazul cel mai cunoscut de „fraudă 419“ din România, pus de presa vremii în cârca mafiei nigeriene, este cel al contului numai bun de muls al Nigerian National Petroleum Corporation din perioada de final a generalului Ibrahim Babangida.

Cel care trimite scrisoarea dezvăluie că generalul a depus o sumă uriașă în contul companiei petroliere și că el, expeditorul, poate face în așa fel încât suma să intre în contul firmei românești cu care poartă corespon­dența. Pentru asta ar fi nevoie doar ca destinatarul scrisorii – partea românească – să trimită într-un alt cont fie 5.000, fie 10.000 de dolari, care ar urma să acopere costurile unei deplasări în Nigeria pentru semnarea contractului. De ce i-o fi căzut cu tronc expeditorului tocmai o firmă românească? Poate fiindcă „În lume nu-s mai multe Românii“?

Acest articol a apărut în numărul 96 al revistei NewMoney.

Citește ultimul număr al revistei NewMoney în format e-paper