Volodimir Zelenski: „Chiar dacă veţi distruge toate catedralele şi bisericile noastre, nu ne veţi distruge credinţa!”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat din nou, poporului ucrainean şi întregii lumi, joi, prin intermediul unei înregistrări video postate pe contul său oficial de Facebook. Şeful statului a afirmat că Ucraina nu se va preda, credinţa poporului ucrainean neputând fi distrusă, indiferent de consecinţele nefaste ale războiului, şi i-a transmis lui Vladimir Putin să se ducă „acasă”.

„Au vrut să ne distrugă de atâtea ori. Nu au putut. Am trecut prin atâtea! Şi dacă cineva crede că, după ce au depăşit toate acestea, ucrainenii vor fi speriaţi, dezbinaţi sau se vor preda, nu ştie nimic despre Ucraina. Şi nu are ce căuta în Ucraina”, a subliniat vehement Zelenski, într-o postare video pe pagina sa oficială de Facebook.

Zelenski a adus în discuţie faptul că au trecut doi ani de când Ucraina a înregistrat primul caz de COVID-19, afirmând: „A trecut deja o săptămână de când un alt virus a atacat”, referindu-se la invazia rusă.

Referindu-se direct la Vladimir Putin, liderul ucrainean i-a transmis: „Du-te acasă. La tine acasă”.

El a adăugat că Putin ar trebui să apere poporul vorbitor de limbă rusă – nu în întreaga lume – „ci în casa sa”. „Sunt destul de mulţi şi acolo. Aproximativ 150 de milioane”, a adăugat el.

Aceasta pare să fie o referire la afirmaţia Moscovei potrivit căreia operaţiunea lor este în apărarea oamenilor vorbitori de limbă rusă din anumite părţi ale Ucrainei, informează BBC.

„Chiar dacă veţi distruge toate catedralele şi bisericile noastre ucrainene, nu ne veţi distruge credinţa, credinţa noastră sinceră în Ucraina şi Dumnezeu, credinţa în oameni”, spune el.

„Vom reconstrui fiecare casă, fiecare stradă, fiecare oraş”, a continuat el.

„Şi îi spunem Rusiei – învaţă cuvintele ‘despăgubiri’ şi ‘cotizaţii’. Ne vei plăti integral pentru ceea ce ai făcut împotriva statului nostru, împotriva fiecărui ucrainean al nostru” a conchis.