Veşti bune în ultima zi de şcoală, înainte de vacanţă! Cum au evoluat cazurile COVID în şcoli
Ministerul Educaţiei anunţă că se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului. În 1 aprilie, 2.610 de elevi şi 2.171 de angajaţi erau confirmaţi cu coronavirus.
”Conform datelor transmise şi asumate de către unităţile de învăţământ preuniversitar şi inspectoratele şcolare judeţene, se constată o tendinţă de scădere a numărului de infectări cu Covid-19, atât în rândul elevilor, cât şi al personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”, a transmis, vineri, Ministerul Educaţiei.
Sursa citată de News.ro a precizat că, în 1 aprilie, numărul total al cazurilor de elevi confrmaţi era de 2.610, în timp ce al angajaţilor era de 2.171. Cel mai mare număr activ de cazuri la elevi s-a înregistrat în 26 martie, respectiv 2.740. Tot atunci a fost şi numărul maxim de infectări la angjaţii din învăţământ, respectiv 2.514.
Analiza realizată de minister se referă la perioada 15 martie – 1 aprilie. Cel mai mic număr activ de cazuri a fost de 2.200 la elevi şi 2.031 la personal.