Atacurile Guvernului Viktor Orban la adresa justiției, sancționate: Parlamentul European a votat activarea Articolului 7 împotriva Ungariei

ungaria

Parlamentul European a votat miercuri începerea procedurii de sancţionare a Ungariei pentru încălcarea regulilor democratice, anunţă Reuters. După un vot tensionat, majoritatea parlamentarilor europeni au susţinut moţiunea de a activa Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene împotriva Ungariei. Guvernul lui Viktor Orban este acuzat că a redus la tăcere presa, a atacat ONG-urile şi a subminat independenţa justiţiei.

Rezoluția a fost votată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă și 48 de abțineri.

Un raport al parlamentarului european Judith Sargentini a notat că atacurile lui Orban asupra presei independente, justiţiei, imigranţilor şi refugiaţilor reprezintă un pericol pentru principiile fundamentale ale Uniunii Europene, scrie News.ro.

Lista acuzațiilor mai cuprinde încălcarea în mod sistematic a drepturilor omului, a libertăţii științei sau nerespectarea toleranței și solidarităţii.

În raport, eurodeputata mai cocnstată „un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene” şi cere activarea procedurii Articolului 7, care prevede ridicarea dreptului de vot în Consiliul European.

Această măsură nu va duce la penalizarea imediată a Ungariei, dar va deschide calea către impunerea unor sancţiuni. Votul înseamnă, de asemenea, că Ungaria va primi un avertisment oficial pentru că a încălcat valorile europene.

Orban a descris votul ca fiind o răzbunare faţă de Ungaria pentru că a refuzat să primească refugiaţi conform regulilor UE.

„O majoritate va vota pentru acest raport. Veţi condamna o țară și un popor. Credeţi că ştiţi mai bine decât maghiarii înșiși ceea ce are nevoie Ungaria”, a spus Orban, potrivit Deutsche Welle.

„Ungaria nu va fi șantajată, ne vom proteja granițele, chiar și împotriva dumneavostră, dacă va fi nevoie”, a mai transmis premierul maghiar, care a catalogat drept „minciuni şi dezinformare”, identificând 37 de presupuse falsuri în raport.

Din 2010, când a ajuns la putere, Orban și-a numit apropiații fruntea în instituțiilor independente, a rescris constituția și a redus puterea instanațelor de judecată. Mai recent, el a lansat o represiune asupra organizațiilor neguvernamentale, a presei și a universităților, solicitând crearea un „stat illiberal”, cu puține controale eficiente asupra puterii executive, notează și Bloomberg.

Moţiunea urmează să fie aprobată de liderii celor 28 de state membre UE. Este nevoie de un vot unanim pentru ca Ungaria să nu mai aibă drept de vot iar o astfel de decizie ar fi, cel mai probabil, blocată de Polonia, aflată într-o situaţie similară.


Foto: Hepta/Mediafax

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *