Undă verde de la Bruxelles: UE va avea propria armată!

Miniştrii afacerilor externe şi ai apărării din Uniunea Europeană au adoptat luni, la Bruxelles, o nouă politică de apărare comună care va permite UE să stabilească rapid forţe de reacţie rapidă, au declarat surse diplomatice europene pentru DPA.

Noua politică, numită Busola Strategică, va oferi orientări politice şi strategice clare cu privire la modul în care UE va aborda chestiunea securităţii şi apărării în următorii 5-10 ani şi va consolida rolul Uniunii Europene de furnizor de securitate pentru cetăţenii săi. Aceasta va permite UE să acţioneze mai rapid şi mai decisiv pentru a-şi proteja valorile şi interesele, precum şi să contribuie la pacea şi securitatea internaţionale.

Ca parte a Busolei Strategice, Uniunea Europeană şi-a propus crearea unei forţe de reacţie rapidă de până la 5.000 de soldaţi, restructurând grupurile tactice actuale pe care UE le are din 2007, dar care nu au fost utilizate niciodată. Forţa de reacţie rapidă urmează să fie operaţională în 2025.

Noua politică de apărare comună ar urma să fie validată de liderii statelor UE care se reunesc în cadrul Consiliului European joi şi vineri la Bruxelles. Aceştia vor discuta despre securitate şi apărare, pe baza Declaraţiei de la Versailles şi ţinând seama de noua situaţie în materie de securitate din Europa.

 

În acest context, liderii UE vor analiza modul în care UE ar putea să acţioneze mai rapid şi mai decisiv atunci când se confruntă cu crize, apărându-şi în acelaşi timp interesele şi protejând cetăţenii. Aceştia vor discuta, de asemenea, despre investiţii în domeniul apărării şi instrumente de finanţare.