Un producător local de săpun natural, concurent direct pentru jucătorii internaționali, mizează pe o creștere de 20% a businessului în 2024

Compania românească Déjà Vu Natural, înființată în 2012, estimează o creștere de 20% a businessului în acest an, până la aproximativ 300.000 de euro, față de anul trecut. Lunar, compania produce peste 10.000 de săpunuri naturale și 4.500 de săruri de baie în fabrica sa din București. 

La momentul de față, peste 90% din vânzări sunt realizate în retail și farmacii, fiind disponibile în peste 700 de puncte.  Prin parteneriatele sale cu marile rețele de distribuție – precum Auchan, DM, Bebe Tei, Beneva – Déjà Vu intra în concurență directă cu alte nume internaționale, prezente pe același segment de piață.

Mai mult, compania a făcut pasul și în plan internțional, produsele fiind exportate în piețe precum cele din Arabia Saudită, Marea Britanie și Portugalia.

„Prezența noastră inclusiv pe plan internațional ne dovedește faptul că brandul a câștigat încrederea retailerilor și a clienților, dar și faptul că există o cerere globală pentru produse cosmetice ecologice și naturale”, a declarat Irina Onosă-Volchivscaia (foto) – reprezentant legal Déjà Vu Natural.

Potrivit acesteia, în topul celor mai vândute și apreciate produse se află săpunul cu lavandă și argilă, cel din mușețel, miere și gălbenele, săpunul cu mentă și cafea, urmate de săpunurile cu argilă, ghimbir și ienupăr și de cel cu scorțișoară.

Bazele Déjà Vu au fost puse în urmă cu 12 ani de către antreprenorul Ovidiu Onosă, din dorința de a dezvolta o afacere sustenabilă, cu un focus clar pe produse din ingrediente 100% naturale. Direcția inițială a businessului a fost de a oferi produse care să răspundă cerințelor de îngrijire personală ale consumatorilor, dar și care să respecte principii ecologice.

„Unul dintre principalele atuuri care ne diferențiază pe piață este garanția produselor 100% naturale, o certificare care implică un proces laborios și costisitor. De exemplu, uleiul de gălbenele din compoziția de bază a săpunurilor este produs de noi, o parte din materiile prime provin din culturi ecologice certificate, iar fiecare produs este testat fizio-chimic și microbiologic, fiind 100% garantate prin documentație certificată”, a completat Irina Onosă-Volchivscaia.

De asemenea, soluții naturale sunt utilizate și pentru prelungirea stabilității produselor, cele naturale având o durată mai scurtă de viață față de cele convenționale care includ conservanți chimici.

(Sursa foto – Déjà Vu Natural)