Radu Paraschivescu, despre tipurile de administratori de bloc: Stilistica umorului de la avizier frizează adeseori excesul

Românii certaţi cu româna îi spun „adimistrator“, fie el de bloc sau de cămin. Ceilalţi îl identifică exact: administrator. În ambele cazuri, avem de-a face cu unul dintre personajele savuroase ale vieţii de zi cu zi. Fapt interesant, e un om care nu impre­sio­nează doar prin idei sau iniţiative, ci îndeosebi prin mesajele lăsate la avizier. Amprenta lui e mai degrabă enunţiativă decât pragmatică. Memoria blocatarilor din blocoteţe, cum le spune poetul Şerban Foarţă trăitorilor la bloc, reţine nu doar feluri de administrator, ci şi performanţe în materie de umor involuntar.

Aşa cum există o tipologie a dedicaţiilor slugarnice pe cărţi, a clişeelor, a politi­cienilor şi a perso­najelor din teatrul pre-elisabetan, tot aşa se poate cristaliza, cu un dram de bună­voinţă, o tipologie minimală a administratorului de bloc. E de presupus că stilistica lui e în general aceeaşi, cu dife­renţa specifică a locului unde îşi exercită mandatul. E de asemenea de presupus că fitilul administrato­rului din Bihor e ceva mai lung decât al omologului din Olt, după cum verva colerică îi e mai la înde­mână unui bucureştean decât unui administrator din Blaj. Printre altele, fiindcă oamenii din Blaj sunt blajini.

Ceremoniosul. Şi dacă tot am adus în discuţie schiţarea unei tipologii, n-ar fi rău să începem cu administratorul ceremonios şi un pic afemeiat, care vrea, în prima decadă a lui martie, să-şi catifeleze raporturile cu locatarele prin mărunte coche­tării de protocol. În temeiul acestei îmboldiri, pri­mul gospodar al blocului se înhămează la coarnele plugului stilistic şi, după o chibzuinţă adâncă, pla­sează la avizier urmă­toarea formulă: „Stimate doamne, lumea în­treagă vă sărbătoreşte în ziua de 8 Martie ca fiinţă de bază a familiei în creşterea copii­lor şi pentru dezvoltarea naţiunii“.

La o primă privire, nu se prea ştie ce şi-a propus să obţină administratorul. Urare nu e. Compliment, nici atât. Poem în proză, cu atât mai puţin. Enunţul pare ţâşnit din mintea unui lider de grupă sindicală care, în mahmureala de după chef, a descoperit într-un cotlon un curs de socia­lism ştiinţific din anii 1980 şi l-a mixat, pe când aburii alcoolului prindeau să se împrăştie, cu un panseu din zestrea mereu proaspătă a ministrului Petre Daea. E greu de crezut că o femeie, fie ea şi cu datorii mari la întreţinere, poate fi cucerită cu asemenea arme de asalt. Reacţia firească în faţa acestor lemnoşenii e râsul fără precauţii.

La polul opus craidonului se găseşte administratorul impetuos-patetic, pe care nedreptatea îl scoate din pantofi. Personajul dezvoltă, în acest caz, un tremur indignat, prin care imploră solidaritatea şi solidarizarea locatarilor. Durduliu sau us­căţiv, pleşuv sau hirsut, simpatizant al puterii sau al opoziţiei, administratorul de acest soi se pre­schimbă într-un pandur al blocului, într-un justiţiar în care se împletesc pe nesimţite Wyatt Earp, Iancu Jianu şi varianta de sector a lui Zorro. Punctul lui de vedere e răspicat, iar invitaţia pe care-o lasă la avizier e scrisă cu majusculele impe­tuozităţii vehemente: „RUGĂM PE TOŢI PROPRIE­TARII SĂ SUPRAVEGHEZE ŞI SĂ DESCOPERE JIGODIA ŞI NENORO­CITURA (sic!) DE ANIMAL CARE DISTRUGE UŞILE LIFTURILOR.“

Filosoful. După ce ai de-a face cu un asemenea păstor al destinelor locative, mai că-ţi vine să pre­feri figura cumpătată a admi­nistratorului-filosof, care vrea să îndrepte neajunsurile astei lumi pe tonuri preţios-moralizatoare: „Cel care azvârle cu ouă în maşini nu dă dovadă de mai multă minte decât găina care le-a produs. Oul nu ne ajută să înţelegem natura nemulţumirii dum­neavoastră.“ Inutil de spus, şi peste această formulare pluteşte, ca un duh, antre­nul solomonic al ministrului Daea.

După cum se vede, stilistica umorului de la avizier frizează adeseori excesul. Aşa stau lucrurile şi în cazul administratorului muşcat de isterie, care are ca ţintă nici mai mult, nici mai puţin decât carotida răufăcătorului: „Există în bloc un animal, o bestie care bagă scobitori în încuietorile cutiilor de scrisori. Îl voi găsi şi va fi vai de capul lui.“ Lângă el se insinuează un alt administrator punitiv, care nu umblă la organismul făptaşului, ci la buzunarul lui. Omul are în grijă un cămin studenţesc, iar avertismentul lui poate fi un subiect-încuietoare pentru oricine dă examen la sintaxă: „Cei ce nu închid gea­murile la ghenă şi se sparg din cauza lor, vor plăti toţi studenţii de pe acel etaj“. Fratele de cruce al acestui administrator  a stat, până nu demult, pe scară cu mine şi le-a vestit cândva locatarilor: „Cine nu aduce cotele la apă plata se va face pauşal“.

Peste toţi se înalţă însă aminti­rea unui administrator din adolescenţă, căruia întreaga scară îi aş­tepta comunicatele cu înfrigurarea tipică mişcă­rilor de emancipare naţională. Perso­najul nu opera prin ameninţări sau amenzi, ci prin apostrofări în care adjectivul stătea înaintea substantivului şi pe care le încheia cu câte trei semne de exclamare: „Un ne­simţit a rupt iarăşi înştiinţarea făcută în folosul locatarilor din blocul nostru. Urâtă faptă!!! Duşmănos om!!! Proastă educaţie!!!“

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *