Transnistria riscă să rămână fără gazele din Rusia. Autorităţile de la Chişinău caută soluţii alternative

Autorităţile de la Chişinău se pregătesc pentru perspectiva ca regiunea separatistă prorusă Transnistria să nu mai fie aprovizionată cu gaz de la compania rusă Gazprom, după ce contractul pentru tranzitul livrărilor prin Ucraina va expira la 1 ianuarie 2025 şi foarte probabil nu va fi reînnoit.

Ministerul Energiei de la Chişinău a elaborat un plan pentru aprovizionarea cu energie şi gaze în timpul sezonului rece, iar acesta conţine inclusiv măsuri pentru scenariul în care concernul rusesc Gazprom va refuza să livreze gaze naturale către regiunea transnistreană după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina la 1 ianuarie 2025.

Anunţul a fost făcut de ministrul moldovean al Energiei, Victor Parlicov, în timpul unei întâlniri cu reprezentanta specială a UE în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Suliga-Dlouchy, relatează NewsMaker. Cei doi au discutat scenariile posibile pe care le are în calcul Republica Moldova şi măsurile pregătite.

„Ministrul energiei a declarat că Federaţia Rusă dispune de toate posibilităţile tehnice pentru a asigura livrarea gazului către regiunea transnistreană prin rute alternative, iar în cazul în care livrările vor fi sistate, există posibilităţi tehnice de a furniza energie electrică şi gaze consumatorilor de pe ambele maluri ale râului Nistru”, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei de la Chişinău.

Ministerul Energiei de la Chişinpu a pregătit un plan de iarnă cu 44 de măsuri

Victor Parlicov a informat că Ministerul Energiei a pregătit un plan de iarnă cu 44 de măsuri, aplicabile aprovizionării cu energie şi gaze în timpul sezonului rece. Planul prevede două scenarii majore, unul fiind refuzul Gazprom de a livra gaze către regiunea transnistreană pe rute alternative după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina, potrivit sursei citate de News.ro.

Ucraina a declarat în repetate rânduri că nu intenţionează să prelungească contractul privind tranzitul gazului rusesc către Europa prin Ucraina. Cu toate acestea, autorităţile ucrainene au menţionat că tranzitul de gaz rusesc către UE poate fi păstrat, dacă un consorţiu sau una dintre ţările membre ale Uniunii Europene va „acţiona ca agent de tranzit pentru propriile sale gaze” din Federaţia Rusă.

În octombrie 2021, Gazprom şi Moldovagaz au semnat un contract, cu o durată de cinci ani, pentru furnizarea a 3,3 miliarde de metri cubi de gaze anual. Aceste volume urmau a fi distribuite pentru consumul pe malului drept şi cel stâng al Nistrului, însă, la sfârşitul anului 2022, concernul rusesc a redus la jumătate cantitatea de gaze naturale furnizată Republicii Moldova.

În prezent, aproximativ 5,7 milioane de metri cubi gaz din Federaţia Rusă tranzitează zilnic Ucraina, tot acest gaz fiind livrat în regiunea transnistreană, în timp ce cantitatea necesară de gaze naturale pentru consumul pe malului drept al Nistrului este procurată de pe piaţa europeană.