Top 5 cei mai bine plătiți influenceri de pe Instagram în 2019
Vedeta TV şi proprietara unei companii de cosmetice ― Kylie Jenner, membră a familiei Kardashian, s-a situat pe primul loc în topul celor mai bine plătite celebrități de pe platforma de socializare online Instagram. Ea a câștigat 1,26 de milioane de dolari pentru fiecare mesaj sponsorizat.
Acesta este al doilea an consecutiv în care Kylie Jenner ocupă prima poziție în topul realizat de Instagram, scrie Mediafax.
Tânăra în vârstă de 22 de ani are peste 153 de milioane de abonați pe platforma de socializare online și a fost declarată de Forbes liderul miliardarilor care și-au făcut averea pe cont propriu, mulțumită liniei sale de produse, Kylie Cosmetics.
Potrivit analiștilor, prezența pe rețelele de socializare a lui Kylie Jenner este o afacere în sine, valoarea acesteia crescând cu 27 de procente în cursul ultimului an. Specialiștii au ajuns la această concluzie după ce au luat în considerare mai mulți factori, inclusiv implicarea publicului, numărul persoanelor care o urmăresc și frecvența postărilor.
Pe locul al doilea al clasamentului se află Ariana Grande, ale cărei mesaje sponsorizate pot ajunge până la 996.000 de dolari.
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo completează podiumul celor mai bine plătite personalități de pe Instagram, o postare publicitară pe contul său ajungând la 975.000 de dolari.
Pe locul al patrulea se află sora și colega de reality show a lui Kylie Jenner ― Kim Kardashian, cu 910.000 de dolari pentru un mesaj sponsorizat.
Pe locul al cincilea se află cântăreața Selena Gomez, cu 886.000 de dolari pentru un mesaj sponsorizat.
Termenul de „influencers marketers” este folosit pentru a descrie persoanele care influențeaza o anumită audiență, în special lideri de opinie, care au în general peste 10.000 de urmăritori în reţelele de social media.