Cum au ajuns doi clujeni, soț și soție, să vândă etichete de 20 de milioane de euro pe an

„Produsele sunt create în fabrică, dar brandurile sunt create în minte“, spunea designerul de brand Walter Landor. Aparent neînsemnate, etichetele joacă un rol important în promovarea măr­cilor. După cum devin și un business în sine.

Acest articol a apărut în numărul 40 (14-27 mai) al revistei NewMoney

Undeva, la mijlocul drumului care leagă Clujul de Dej, în comuna Apahida, se află (și) o fabrică cu un nume mai greu de reținut, Sunimprof Rottaprint, care produce etichete de 20 de milioane de euro anual. Deținută de familia Nechita Rotta, fabrica se întinde pe o suprafață de peste 6.700 de metri pătrați și produce anual 117,3 milioane de metri liniari de print. Dacă cifrele arată bine astăzi, în 1991, atunci când au fost puse bazele afacerii, datele problemei erau cu totul altele.

DOI ȘI O IMPRIMANTĂ. Arnella (52 de ani) și Cristian Nechita Rotta (54) fac echipă în viață și în business de aproape trei decenii. Au terminat facultatea în 1989 – ea, Facultatea de Electrotehnică, el – Informatica. În ciuda aplecării pentru cifre și detalii tehnice, cei doi erau pa­sio­nați de pictură și făceau încă din stu­den­ție serigrafii și desenau felicitări. Cum fa­cul­tatea au terminat-o în prag de Revo­lu­ție, au fost pentru o vreme și angajați – el profesor de matematică, iar ea de tehno­lo­gie. După un interval de timp petrecut la Institutul de Fizică Atomică din Cluj, Arnella Nechita Rotta a decis că este momentul să facă ceva ce o pasiona.

Citiți și: Cum a ajuns un inginer de aeronave să facă 14 milioane de euro pe an amenajând casele altora

„Îmi plăcea să desenez și să văd culori, și să fac ceva mereu cu mâinile“, poves­tește antreprenoarea. Poate de aici a venit și ideea de a face etichete – pentru a înfrumuseța și a da puțină culoare pro­du­selor proaspăt ieșite din comunism. Prima imprimantă a fost instalată în casa mamei sale, în plin centru al Clujului. „Mama a fost tot profesoară de matema­tică. Ea zicea: «Ce vrei tu, aia o să fac». Tot timpul m-a susținut“, își amin­tește Arnella Nechita Rotta.

Era anul 1991, investiseră în acea im­primantă o sută de mărci și se gândeau să facă „un business care să ajute și pe timp de pace, și pe timp de război“. Culmea este că, inițial, s-au gân­dit la o afacere în care să producă pungi „de un leu“, dar și-au dat seama abia ulterior că mașina pe care o achizițio­na­seră era de fapt pentru făcut etichete.

Citiți și: Cine sunt antreprenorii prin mâna cărora, în ultimii 10 ani, au trecut proprietăți care valorează 6% din PIB-ul României de anul trecut

Cristian Nechita Rotta a intrat însă oficial în business abia ceva mai târziu, în 1993. „Până atunci, doi ani de zile, am fost și eu pe acolo, dacă avea nevoie. De atunci suntem cot la cot. Ea pe zona de producție, eu pe partea comercială“, ex­pli­că el. Și numele companiei, care a pornit tot de la o discuție pe care au avut-o cu câțiva prieteni, s-ar traduce simplist prin „suntem profesioniști“. De fapt, în acele vremuri de început de tran­ziție, antreprenorii români nu se gândeau atât la faptul că numele ar putea deveni un brand, cât mai degrabă la simpla su­pra­viețuire de la an la an.

La fel s-a întâmplat și în cazul unui bu­si­ness apărut tot în acea perioadă, însă la Târgu Neamț, care avea să devină între timp cel mai mare producător autohton de pijamale, Sofiaman. „La vremea res­pectivă, în 1993, nu prea știai ce înseamnă înființarea unei firme. Cei de la Registrul Comerțului au zis să lăsăm niște nume pe o listă că vor găsi ei ceva. Și (Teodora Mihăiliasa, soacra sa și cea care a pus bazele afacerii, n.r.) a scris un pomelnic de nume și a ieșit Sofiaman (o combinație a mai multor nu­me din familie, n.r.) și așa a și rămas“, po­ves­tea, pentru NewMoney, directorul ge­ne­ral și coproprietar al companiei, Florin Cucu.

MICUL MARE CONSUM. Puși în fața faptului împlinit, soții Nechita Rotta au dat curs provocării vieții și au transformat greșeala în oportunitate de business. Iar printre primii lor clienți s-au aflat Farmec și BCR. Inspirația avută atunci, în anii sălbatici ai capitalismului românesc, când orice era posibil, a fost de bun augur pentru producătorii clujeni de eti­chete, care au devenit un jucător de top în industria lor, cu o cotă de piață de 32% și o cifră de afaceri de 20,2 milioane de euro în 2017. Practic, Sunimprof Rotta­print este în momentul de față cea mai mare tipografie flexografică producătoare de etichete autoadezive din România.

Cu sediul central în județul Cluj, compania are patru centre logistice la Bucu­rești, Timișoara, Brașov și Pașcani – cu excepția acestuia din urmă, care este în­chiriat (însă au deja un teren achizi­ționat în zonă, iar la nevoie își pot muta centrul pe proprietatea lor), celelalte trei sunt proprietatea companiei.

Au și două centre logistice în afara țării, în Germania (la Karlsruhe) și în Ungaria (la Budapesta), în condițiile în care exporturile reprezintă aproape un sfert din cifra de afaceri. Germania este, de altfel, și cea mai mare piață externă a lor, dar eti­chetele companiei ajung și în alte țări din Europa și Asia, precum și în Statele Unite. „Noi lucrăm cu preponderență pentru zona de food, pentru micul consum, dar avem și clienți din automotive sau indus­tria chimică“, explică Cristian Nechita Rotta. Spre deosebire de indus­tria ali­men­tară – unde sunt multe companii locale –, în cazul industriei chimice majoritatea pro­duselor sunt importate, astfel că eti­chetele sunt realizate în piețele de ori­gi­ne. Au 800 de clienți activi, dintre care sub o sută sunt companii din afara țării, iar restul sunt locale. Iar zona pe care s-au poziționat le aduce câștiguri mici, dar sigure. „Lucrând pentru micul consum, oamenii trebuie să mănânce ceva – lapte, pâine, iaurt, unt – chiar și pe timp de criză“, explică antreprenorul.

Dar momentele grele nu i-au ocolit. Cu toate că nu ar ști să indice cea mai mare greșeală pe care au făcut-o în cariera lor de antreprenori, cei doi soți recunosc că, mai ales înainte de criză, au fost poate prea creduli în relația cu clienții și nu și-au luat măsuri de pre­cauție. Un șir de firme care au intrat în in­solvență le-au creat probleme, mai ales în timpul crizei. „Au fost probleme cu cash flow-ul în criză. Mulți au intrat în in­solvență sau faliment. La un termen de plată de 60-90 de zile, dacă intra unul în insolvență, practic pierdeai rulajul cu ei trei luni de zile, lucrai aproape gratis“, explică Cristian Nechita Rotta. Soluția a venit tot investind. „Am luat multe cre­di­te, am plătit datoriile. Inclusiv pentru capitalul de lucru avem credite, nu doar pentru utilaje și investiții. Am investit tot timpul și în criză. Nu ne-am oprit“, deta­liază Arnella Nechita Rotta.

ÎN RITM CU TEHNOLOGIA. Începând cu 2013 au pus la punct un plan de investiții în valoare de 18 milioane de euro și care se întinde pe o perioadă de nouă ani, o mare parte a acestor bani fiind destinată achiziției de tehnologie și software. În urmă cu doi ani au adoptat sistemul de management Kaizen, inspirat din filosofia japoneză, care îi aju­tă pe manageri să „îm­bunătățească con­tinuu“ activitățile, implicându-i pe toți angajații, nu doar top ma­nagementul. Așa a apărut și obiectivul triplării cifrei de afa­ceri până în 2021 (raportat la valoarea din 2013), când ar urma să ajungă la vânzări de 39 de mili­oane de euro. Tot cu ajutorul Kaizen au reușit să mai reducă din pierde­rile cu materia primă, iar rata de rebut a scă­zut de la 11-13%, la 8-9%. „Nu ai cum să elimini rebuturile, tehnologic vorbind. Poate se mai inventează ceva și le mai reduci, poate să ajungi la 5-6%“, spune el.

„Pasul următor este să fim o companie verde“, îl completează soția sa. Când spun asta, cei doi văd mașini hibride, elec­trice, energie verde și o hală cât mai automatizată și robotizată. „Oamenii trebuie puși să facă o muncă de crea­ție, nu activități repetitive“. Mai mult, s-au uitat și la fonduri europene și norvegiene (tota­li­zând 7,5 milioane de euro) pentru reci­clarea deșeurilor produse de fabrică, iar în timp vor să înlocuiască toate materia­lele nereciclabile cu unele verzi. Se pre­gă­tesc și de revoluția etichetelor și vorbesc despre etichete inteligente prin care clienții au posibilitatea de a afla informații despre produs prin scanarea cu telefonul mobil, cum ar fi de unde sunt materiile pri­­me, cine a făcut produsul, ce contra­in­dicații are, ce rețete pot să facă cu el. Sau îl pot contacta chiar pe produ­cător.

Deocamdată, fiind la început, „prețurile sunt prohibitive“, însă companii interesate de acest produs sunt. „Etichetele nor­male costă de la 0,5 euro la mia de bu­­căți, până la suta de euro mia de bu­căți. Eticheta inteligentă nu va fi foarte ieftină, mai ales că e la început“, explică antreprenorii. Iar costurile ridicate sunt justificate și prin faptul că în spatele eti­chetelor inteligente stă și o platformă de IT prin care sunt trecute aceste informații. Iar tendințele de la nivel global susțin intuiția soților Nechita Rotta. Un studiu al Smithers Pira arată că schim­bările econo­mice și de lifestyle și atenția sporită către ambalajele sustenabile vor conduce la o creștere anuală a pieței mondiale a eti­che­telor cu 5,4% până în 2021, până la ni­velul de 44,8 miliarde de dolari. Estimarea pentru etichetele inteligente este de 10,3 miliarde de dolari până în 2021.

Firesc, compania a intrat și pe radarul unor potențiali cumpărători, jucători mari pe plan mondial. „Nu îmi place să refuz, dar nu cred că astăzi este un moment oportun de a vinde. Avem tra­diție, istorie, sânge lăsat aici. Nu știu ce aș face mâine dacă aș vinde“, punc­tează antreprenorul, care este tatăl unor fete gemene de 13 ani. Și, până la urmă, eticheta „de vânzare“ nu e obli­ga­torie pen­tru toate aface­rile de fami­lie autohtone.

ȘI ALȚII SUNT KAIZEN

Apărut în Japonia, sistemul de management Kaizen presupune o îmbunătățire continuă a activităților și a câștigat tot mai mulți adepți și în România.

• BARRIER. Adrian Gârmacea, proprietarul producă-to-rului băcăuan de tâmplărie din PVC Barrier, a descoperit sistemul Kaizen în 2015, în urma unei crize de supracomenzi. „Aveam comenzi mai mult decât puteam noi produce și atunci a apărut necesitatea reorganizării. După câteva încercări eșuate, am ajuns la Kaizen“, a explicat anterior antreprenorul pentru NewMoney.
• CRIS-TIM. Radu Timiș, cofondatorul producătorului de mezeluri, și-a dat seama că, deși ajunsese una dintre cele mai importante companii din segmentul local, avea în continuare limitări care nu țineau de tehnologie. Avea nevoie de o strategie, iar cea care i s-a potrivit a fost Kaizen, pe care a implementat-o în urmă cu aproape patru ani.
• SUPREMIA. Bara Levente, cel care a fondat afacerea cu condimente și ingrediente alimentare Supremia, a implementat, încă din 2011, sistemul Kaizen. Șase ani mai târziu, în 2017, antreprenorul ardelean vindea afacerea către francezii de la Solina.

FOTO: Laszlo Raduly / NewMoney