Sub 30% dintre parlamentarii și miniștrii europeni sunt femei

Peste 60% dintre absolvenții de universități sunt femei, dar numai unul din trei cercetători este femeie. Mai mult, media europeană de prezență a femeilor în parlamentele naționale și în guverne este de sub 30%, potrivit unui raport din 2017 al Comisiei Europene.

„Datele arată că nu există nicio țară în lume în care să se fi atins egalitatea de gen, avem domenii polarizate, în general cele cu câștiguri mai mari sunt rezervate bărbaților, reprezentativitatea femeilor în consiliile de administrație ale companiilor sau în mediul politic este sub 30%, conform unui raport al Comisiei Europene din 2017”, a declarat Laura Grunberg, profesoară de sociologie, președinta Asociației de Analize Feministe AnA și scriitoare, în cadrul dezbaterii Centennial Talks, organizată de centrul comercial Promenada din București.

„România a ocupat în 2017 antepenultimul loc la egalitatea de gen, conform unui clasament al Institutului European pentru Egalitatea de Gen. Este un index calculat începând din 2005, în care ne-am situat aproape constant pe ultimul loc. Progresul înregistrat este însă unul relativ dacă ne gândim la ce se întâmplă în Ungaria și Grecia”, a declarat Irina Costache, doctor în Studii despre Egalitatea de Gen.


Sursă foto: Mediafax

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *