Studiu de caz: CFO-ul din Onești
În urmă cu peste 15 ani, am avut ocazia să particip la o întâlnire dintre un antreprenor de talie medie din Oltenia și un consultant cu reputație și atunci, și acum. Ca majoritatea oamenilor de afaceri care au pornit la drum în primii ani de după 1990, și antreprenorul în discuție își extinsese investițiile în (prea) multe domenii, după cum se iviseră oportunitățile momentului: făcea și imobiliare, și comerț, și producție, și turism. Totul devenise cam complicat și aștepta de la consultant un indiciu legat de cum ar trebui să gândească pașii viitori. „Înțeleptul“ i-a dat un singur sfat: să angajeze în grupul său un CFO (chief financial officer).
Pe atunci, importanța acestei poziții pentru companiile mici și medii era total necunoscută, așa că nu e de mirare că omul de afaceri oltean a fost total surprins la auzul recomandării. Nu doar că nu s-a arătat dispus să o pună în aplicare, dar a și plecat de la întâlnire nelămurit privind rolul acestui „animal“ ciudat care ar fi trebuit adus în organizația lui. Mai mult decât atât, costa și o grămadă de bani.
DEFINIȚII ȘI LEGENDE. Evident, nici eu nu am înțeles ce face exact un CFO și cu ce ar fi putut ajuta niște afaceri din provincie. Ulterior, aveam să aflu că CFO-ul e cel care transpune în realitate visurile antreprenorilor. E o formulă care poate părea un clișeu, dar explică perfect acronimul atât de exotic în anii 2005-2006. Altfel spus, e rolul său să identifice și să structureze resursele necesare dezvoltării sau să invalideze planurile care nu duc nicăieri. Cercetând și mai mult subiectul, aveam să descopăr și legende legate de acest personaj foarte important. Se spunea că marile companii nu permit CEO-ului (chief executive officer) și CFO-ului să zboare în același avion. Pierderea simultană a celor doi în cazul unui accident era considerată drept o catastrofă.
Ca un arc peste timp, am întâlnit recent, alături de doi colegi din redacție, un investitor din Onești – un oraș de două ori mai mic decât cel al antreprenorului oltean din povestea de mai sus. E vorba despre Nicolae Șerban, acționarul majoritar al Grup Șerban, un holding de companii din domeniul agricol ale căror venituri consolidate depășesc 100 de milioane de euro. De altfel, povestea sa este și subiectul de cover story pentru ediția curentă din NewMoney. La intrarea în sediu ne-a întâmpinat un bărbat îmbrăcat elegant, trecut de 40 de ani, despre care am crezut în primă instanță că este chiar antreprenorul pe care urma să-l întâlnim. În scurt timp, aveam să aflăm că este CFO-ul Grup Șerban, Ovidiu Bucătaru. După două ore de discuții atât cu el, cât și cu „adevăratul“ Nicolae Șerban, aveam să înțeleg și mai bine rolul și importanța CFO-ului.
Sincer, nu mă așteptam să găsesc un astfel de personaj într-o companie agricolă dintr-un oraș mic. Cu o experiență de 15 ani în sectorul bancar – la Millennium și Bancpost –, Bucătaru a venit în Grup Șerban la începutul lui 2019. Când citiți aceste rânduri, compania se tranzacționează deja pe piața de capital, după un plasament privat încheiat anul trecut în urma căruia holdingul a vândut 4,5% din acțiuni pentru 2,7 milioane de euro, prin majorare de capital. Dacă până acum Grup Șerban s-a dezvoltat din resurse proprii și credite (are datorii de câteva zeci de milioane de euro), noua filosofie este să exploateze și mai mult potențialul bursei. Și spațiu de manevră ar mai fi, pentru că pachetul vândut pe bursă este considerabil mai mic decât în cazul altor emitenți. Deci vânzarea altor pachete de acțiuni e un scenariu cât se poate de plauzibil.
ASCULTĂTOR ȘI ASCULTAT. Fără prea multe detalii tehnice, acest CFO e în felul următor: vorbește detaliat și pertinent despre finanțele interne, are opinii despre evaluările companiilor de pe bursă și despre ce alte mișcări de capital ar fi oportune, analizează cum ar putea să ne afecteze un război în Ucraina (pe atunci era încă pace) și ce soluții avem pe masă pentru a reduce dependența de gazele naturale. După interviu, mi-a fost clar că directorul financiar ideal înțelege nu doar fluxurile de bani dinspre și înspre compania pentru care lucrează, ci și mersul economiei în ansamblu, precum și amenințările sau, după caz, oportunitățile de pe plan internațional. Din nou cu riscul de a intra pe teritoriul clișeului, este un vizionar – etichetă atribuită abuziv doar directorului general și antreprenorului. Mai mult decât atât, e un partener plăcut de discuție, care știe să asculte și, deopotrivă, să se facă ascultat.
Sunt multe motive de depresie și la noi, și la alții. Sunt multe de îmbunătățit sau de schimbat, dar faptul că un asemenea profesionist lucrează pentru o companie românească din Onești (nu pentru un grup multinațional din Capitală) e un semn îmbucurător.