Studiu: cine, cum şi unde a început afaceri în 2019 în România
Peste 1,8 milioane de români au făcut afaceri, în 2019, în creştere cu 63.000 faţă de anul trecut, iar mai mult de 1,4 milioane dintre aceştia sunt acţionari la companii active, arată un studiu realizat de o companie de consultanţă, prezentat cu ocazia Galei Premiilor Financial Intelligence.
Datele statistice, prezentate în analiza companiei de consultanţă, arată un interes în creştere al românilor pentru afaceri, în ciuda provocărilor din economie.
Astfel, în primele 10 luni din acest an, pentru care Registrul Comerţului a furnizat datele finale, s-au înfiinţat peste 116.000 de companii şi PFA-uri, numărul total al business-urilor active ajungând la 1.358.729.
Profilul afaceristului român
Cei mai mulţi români angrenaţi în afaceri sunt bărbaţi cu vârsta între 40 şi 49 de ani, din Bucureşti, cu studii superioare, interesaţi în primul rând de afacerile din comerţ, construcţii şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.
Cercetarea realizată de Frames arată că, la finele lunii octombrie, în România activau 979.773 de firme şi 378.956 de PFA/II/IF.
În aceste business-uri erau implicate peste 415.000 de persoane în calitate de persoane fizice autorizate şi membri ai întreprinderilor din zona IF/II, alături de alte 1.421.548 de persoane în calitate de acţionari la societăţile comerciale, cu 76.411 mai mulţi decât în anul precedent.
Raportat la perioada similară din 2013, numărul acţionarilor la firme a crescut cu 292.658, un semn că tot mai mulţi români au decis să se implice în afaceri în aceşti ani.
Din totalul de 1,8 milioane de oameni de afaceri implicaţi în business-ul românesc în 2019, cei mai mulţi sunt acţionari la companii active, peste 1,4 milioane. De asemenea, aproape două treimi (62,52%) dintre ei sunt bărbaţi (888.792), iar 37,48% (532.756) sunt femei.
„Afacerile din economia românească sunt controlate, în marea lor majoritate, de oameni de afaceri cu experienţă de viaţă. Statisticile arată că cei mai mulţi acţionari au vârsta între 40-49 de ani (409.786 – 28,8%), urmaţi de cei între 30-39 ani – 375.326 (26,4%), cei de 50-59 ani – 275.907 (19,41%) şi de cei peste 60 de ani – 236.566 (16,64%).
Tinerii, mai reticenţi
În ciuda exemplelor tot mai numeroase de start-up-uri creative, de business-uri create de tineri, statistica arată că, din păcate, numărul tinerilor de până în 29 de ani prezenţi în afaceri în calitate de acţionari este în continuă scădere. Faţă de anul 2013, în acest an sunt cu peste 6.500 de tineri mai puţini prezenţi în business.
Tinerii de până în 29 de ani au ajuns să reprezinte 8,72% din totalul acţionarilor (123.963 persoane), cu aproape patru procente sub nivelul din 2013″, se menţionează în studiul citat de Agerpres.
În acest context, mulţi dintre tinerii care, în 2013, intrau în afaceri se află în zona de vârstă 30-39 ani, care cunoaşte o dinamică în creştere faţă de anii trecut. Dincolo de situaţia din Capitală (23.037), cei mai mulţi tineri implicaţi în afaceri sunt din Cluj (7.539), Ilfov (5.890), Timiş (5.681), Constanţa (4.990) şi Iaşi (4.572).
La polul opus, cei mai mulţi oameni de afaceri în vârstă de peste 60 de ani se află în Bucureşti (53.787), Cluj (10.989), Timiş (10.623) şi Constanţa (9.909).
În ceea ce priveşte studiile, potrivit analizei Frames, peste jumătate (52%) dintre întreprinzătorii prezenţi în afaceri în 2019 au studii superioare, 36% au studii medii, iar 12% nu şi-au declarat nivelul educaţional.
La capitolul stare civilă a afaceriştilor, 64% sunt căsătoriţi, în scădere cu 9% faţă de situaţia din anul anterior, 21% sunt singuri/divorţaţi/văduvi etc., în timp ce 15% nu şi-au declarat situaţia.
Domeniul construcţiilor, cel mai atractiv
La nivel de domenii de activitate, statistica Frames arată că bărbaţii sunt implicaţi, în principal, în construcţii (87% din totalul acţionarilor), transport (74%), comerţ (63%), producţie (61%) şi comerţ (57,7%), în timp ce femeile sunt cel mai adesea prezente în domenii precum sănătatea şi asistenţa socială (77,3%), serviciile (62,9%), activităţile administrative (54,7%) şi cele cultural-educative (49,9%).
În acelaşi timp, cele mai atractive domenii de investiţii, judecând după numărul de firme nou înfiinţate în 2019, sunt cele din comerţul şi service-urile auto (25.976 firme), în creştere cu 17% faţă de anul trecut, construcţii (12.841), cu un plus de 25%, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (10.888), industria prelucrătoare (9.680) şi transport şi depozitare (9.352). De remarcat scăderea cu peste 50% a numărului firmelor din agricultură, silvicultură şi pescuit (7947 firme).
Statistica Frames arată că, din punct de vedere al reprezentării geografice, cei mai mulţi acţionari din business-ul românesc sunt în Bucureşti (324.831), urmaţi de cei din judeţele Cluj (79.156), Timiş (65.970), Ilfov (63.154), Constanţa (57.623), Bihor (48.166) şi Braşov (46.945).
La polul opus se află judeţele Călăraşi (11.633), Tulcea (10.920), Ialomiţa (9935), Covasna (9419) şi Mehedinţi (9168).