STUDIU. 99% dintre locuitorii celei mai populate insule a Indoneziei au anticorpi COVID

Aproape toţi locuitorii celei mai populate insule indoneziene Java au anticorpi împotriva COVID-19 datorită unei combinaţii între o infecţie anterioară şi vaccinarea împotriva virusului, potrivit unui sondaj solicitat de guvern.

Studiul efectuat în martie pe 2.100 de persoane din Java, cu o populaţie de 150 de milioane de locuitori, şi Bali, destinaţie turistică de top a Indoneziei, a indicat că 99,2% dintre locuitori au anticorpi Covid, o creştere de şase puncte procentuale faţă de un sondaj din decembrie.

Pandu Riono, epidemiolog la Universitatea din Indonezia, care a efectuat sondajul cu Ministerul Sănătăţii, a declarat luni pentru Reuters că nivelurile de anticorpi din ultimul sondaj sunt mai mari datorită dozelor booster şi populaţia are o protecţie mai puternică, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Numărul zilnic de cazuri din Indonezia a scăzut semnificativ faţă de vârful din februarie cauzat de varianta Omicron. Aproximativ 60% din cei 270 de milioane de locuitori au fost vaccinaţi împotriva COVID-19.

Pandu a spus că anticorpii mai puternici pot explica ritmul rapid în care infecţiile cu varianta Omicron au scăzut în Indonezia. Studiul din decembrie, efectuat pe 22.000 de persoane, a fost realizat la nivel naţional şi a arătat că 86% dintre indonezieni aveau anticorpi.

Cea mai mare naţiune din lume cu populaţie în majoritate musulmană a relaxat recent multe dintre restricţiile din pandemie, inclusiv renunţarea la carantină pentru turiştii străini şi ridicarea unei interdicţii de doi ani în perioada sărbătorii musulmane Eid al-Fitr. Ministrul Sănătăţii, Budi Gunadi Sadikin, a declarat luni că sondajul este un factor în evaluarea guvernului şi arată că sărbătoarea ”poate decurge fără probleme fără a avea efecte negative asupra locuitorilor noştri”.

Studiul monitorizează îndeaproape datele recente din Marea Britanie, unde procentajul de adulţi cu anticorpi la COVID la mijlocul lui martie era de aproape 99%, potrivit Oficiului Naţional de Statistică.