Străin (versus) autohton: cum arată balanța de forțe dintre cele două tipuri de capital
[vc_row][vc_column][vc_column_text]
Capitalul străin și cel românesc sunt adesea prezentate în opoziție și despărțite de un „versus“ care ascunde o balanță disproporționată de forțe și multe nemulțumiri.
„Retorica nu își are rostul“, răspundea Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), unei întrebări legate de o nouă răbufnire a unui conflict ce mocnește de ani de zile – conflictul deschis cu multinaționalele. Puțini sunt dispuși să discute echilibrat despre eliminarea unui „versus“ care umbrește mai toate dezbaterile legate de importanța celor două tipuri de capital. „Păi dacă ai profit nu e bine. Nu merge așa. Trebuie să se schimbe și atmosfera din societatea românească. Dacă avem multe firme cu pierdere, nu putem să avem câștiguri la nivelul societății“, aprecia guvernatorul. Substratul comentariului este că multinaționalele sunt acuzate că și-ar transfera profiturile, în vreme ce companiile cu capital românesc au bilanțurile roase de datorii și funcționează ani la rând pe pierdere fără a răspunde întrebărilor incomode legate de motivul care justifică existența acelor businessuri.
CU SPRIJIN, FĂRĂ SPRIJIN. „Întotdeauna a fost versus“, crede sociologul Alfred Bulai. După 1989, atragerea capitalului străin a devenit o prioritate pentru autoritățile de la București. „Tema de bază în anii ’90 și în anii 2000 a fost privatizarea. Era văzută ca un mit, ceva ce rezolvă toate problemele României“, spune el. Capitalul autohton, abia în formare, pierdea teren înainte să îl câștige. „Resursele marelui capital care a venit în România au fost mult mai mari, inclusiv sferele lor de influență, de putere“, comentează Bulai, adăugând că slăbiciunea statului a dus la un comportament duplicitar față de cele două tipuri de investitori – străini și locali. „Nu cred că există un sprijin real în societate pentru capitalul românesc“, conchide tranșant sociologul.
De aceeași lipsă de sprijin se plâng și reprezentanții oamenilor de afaceri din România, care admit că ambele tipuri de capital trebuie să coexiste, însă văd o discriminare clară în favoarea celui străin. „Dorim să nu fim discriminați în propria noastră țară“, spune Cristian Pârvan, președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).
Circa 6,5% (29.491) dintre firmele din România erau companii străine sau sucursale ale acestora, reiese din cea mai recentă analiză (sfârșitul lui 2014) a Institutului Național de Statistică (INS) privind impactul prezenței multinaționalelor. Cumulat, aceste companii înregistrau afaceri de 118,4 miliarde de euro, respectiv 48% din cifra totală de afaceri a firmelor din România. Mai mult, la acea dată, pentru „străini“ lucrau peste un milion de persoane, aproape o treime dintre angajații estimați de INS la nivelul întregii economii – circa 3,7 milioane de persoane.
Pe de altă parte, „în perioada 2008-2014, profitul capitalului autohton, amărât cum e, a fost 54 de miliarde de lei. Profitul cumulat al investițiilor străine a fost de 3 miliarde de lei“, spune Pârvan, punctând o temă aflată pe multe agende – impozitarea echitabilă a multinaționalelor, suspectate că ar practica o optimizare fiscală excesivă, respectiv că și-ar „topi“ profiturile pentru a plăti taxe și impozite cât mai mici.
PE MÂNA STATULUI. Metoda de „optimizare“ cel mai des întâlnită, potrivit rapoartelor OECD, prima organizație mare care a adus în prim-plan acest fenomen, este cea a prețurilor de transfer. Companiile multinaționale și grupurile au opțiunea de a face tranzacții intragrup, de a plăti din România bunuri sau servicii facturate de compania-mamă la prețuri care ar trebui să reflecte valoarea de piață, dar care sunt uneori umflate pentru a mări cheltuielile și a micșora profitul. Grupurile românești, pe de altă parte, nu au această opțiune. „Deși sunt obligate să facă bilanț consolidat ca firmele străine, deși sunt obligate să facă dosare de prețuri de transfer între ele (costisitoare și birocratice), la final nu le dai voie să se consolideze fiscal“, spune Pârvan, precizând că în România există în jur de 5.000 de astfel de grupuri cu capital autohton.
Un alt capitol sensibil din perspectiva relației capitalului românesc și a celui străin sunt ajutoarele de stat. Anul trecut, acestea s-au ridicat la 148 de milioane de euro. Au beneficiat de ele șase companii străine, iar ulterior numărul lor s-a redus la patru. Pe lista perdanților s-au aflat, din nou, companii cu capital autohton, cum ar fi Bitdefender.
În ultimul deceniu, ajutoarele de stat acordate de România s-au ridicat la circa 800 de milioane de euro, potrivit calculelor NewMoney. La acestea se adaugă și contribuția privată a companiilor, de aproape două miliarde de euro. În topul celor mai mari 50 de beneficiari de astfel de subvenții, doar șase sunt companii cu capital 100% românesc.
În primele zece luni din 2016, în țară au intrat investiții străine directe (ISD) de 3,7 miliarde de euro. Deși sună bine, cifrele pălesc față de cele din 2008, când ISD-urile erau de 9,5 miliarde de euro. La fel cum au venit, străinii pot alege oricând să plece, în special în perioade de crize, semn că avem nevoie de un alt cuvânt care să descrie relația dintre cele două tipuri de capital.
[/vc_column_text][vc_text_separator title=”O economie dependentă” color=”juicy_pink” border_width=”3″][vc_column_text]Economia României s-a dezvoltat cu ajutorul fluxurilor de investiții străine, însă atragerea de capital din afară ne plasează acum într-o poziție sensibilă.[/vc_column_text][vc_column_text]
- Tablou de bord. România îndeplinește, deja de câțiva ani, 13 dintre cele 14 criterii din „Tabloul de bord“ al UE, privind echilibrul macroeconomic. Singurul la care nu stăm bine este cel legat de poziția investițională netă. Mai exact, cea mai recentă analiză a Comisiei Europene arată că România a atras disproporționat de mult capital străin în raport cu extinderea capitalului autohton peste granițele țării. Poziția investițională netă era în 2016 de -51,9% din PIB, față de pragul maxim admis de -35% din PIB.
- Peste hotare. Ca număr de companii străine, România se clasează pe primul loc din regiune, având de patru ori mai multe multinaționale sau filiale ale acestora decât Polonia și de aproape două ori mai multe decât Cehia, reiese din datele Eurostat. Pe de altă parte, dacă ne uităm la numărul companiilor controlate de români la nivel european, INS număra 41 de astfel de întreprinderi în 2014, față de 233 în Cehia sau 1.023 în Polonia.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]
FOTO: Spiritul naționalist a alimentat dintotdeauna dezbateri publice aprinse. Sursa foto: Wikimedia.org
