Stelian Ion, despre Dosarul 10 august: Nu pot considera că preşedintele României e responsabil în vreun fel cu acest dosar

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a afirmat, vineri, că nu poate considera că preşedinte României este responsabil în vreun fel cu Dosarul 10 august, „nici direct, nici indirect”. „Este foarte important să vedem că sunt oameni politici care îşi doresc să se întâmple lucruri în zona justiţiei”, a adăugat el.

Stelian Ion a fost întrebat, vineri, în conferinţa de presă, dacă el consideră că preşedinte Klaus Iohannis are o responsabilitate în ceea ce priveşte închiderea Dosarului 10 august pentru că a numit-o şefă la DIICOT pe Georgiana Hossu.

„Nu pot considera că preşedinte României e responsabil în vreun fel cu acest dosar, nici direct, nici indirect. Şi este foarte important să vedem că sunt oameni politici care îşi doresc să se întâmple lucruri în zona justiţiei”, a afirmat el.

Ministrul Justiţiei a menţionat că are o relaţie instituţională „foarte corectă” cu şeful statului.

„Am o relaţie instituţională foarte bună, foarte corectă, am apreciat linia pe care a mers în aceşti ani şi având o instituţie prezidenţială puternică am reuşit să ne menţinem pe linia de plutire. Suntem de aceeaşi parte şi vrem să meargă bine lucrurile în această ţară”, a adăugat el.

Întrebat dacă alţi colegi de partid şi asociaţii de magistraţi consideră că preşedintele are această responsabilitate, Stelian Ion a replicat: „Nu am să discut niciodată afirmaţiile făcute de alţii, indiferent că sunt colegi, magistraţi, fiecare poate da explicaţii suplimentare pentru afirmaţiile pe care le face. E important să respectăm acest lucru. Nu preşedintele mi-a solicitat să vin cu anumite lămuriri, obţinusem anumite informaţii, aveam de gând să fac conferinţa, care s-a suprapus cu anunţul preşedintelui”.

Ministrul Justiţiei a adăugat că explicaţii pot veni şi din partea sistemului judiciar.

Demersul avut ieri în cadrul şedinţei CSM. Cred că oricum era binevenită ieşirea mea în public şi faptul că dau câteva lămuriri. E bine ca oamenii să cunoască competenţele fiecărei instituţii”, a punctat el.

El a arătat că nu doar preşedintele i-a cerut să vină cu explicaţii, ci are multe mesaje venite de la cetăţeni, de la oameni simpli.

„Că lămuresc sau nu precizările mele e altă chestiune. Nu îmi doresc să fac pe plac cuiva anume, ci să aduc un pic mai multă lumină legat de unde suntem şi ce se poate face”, a afirmat Stelian Ion.

FOTO: Mediafax