Sovio, marcă a Pehart Grup, investiție de peste 8 milioane de euro în retehnologizare

Sovio, marcă a Pehart Grup, companie care produce hârtie tissue precum role de prosop de hârtie sau șervețele pentru restaurante, a investit peste 8 milioane de euro în sustenabilitate.

Mașinile pe care se fabrică hârtia tissue, materia primă pentru produse, au trecut printr-un proces de retehnologizare în ultimii doi ani pentru a le crește eficiența energetică. Astfel, compania care deține cea mai veche fabrică de hârtie din România, la Sebeș, dar și o facilitate de producție la Cluj a reușit să își diversifice portofoliul de produse și totodată să aibă un consum optimizat de energie. La nivelul fiecărei mașini s-a reușit o scădere a consumului de energie cu 20%, în timp ce la nivelul întregii companii procentul atinge 10%.

Destinate unui număr semnificativ de industrii – de la HoReCa, alimentație și retail, la Sănătate, Învățământ, saloane de înfrumusețare, industria petrolieră, instituții publice sau birouri – produsele Sovio sunt fabricate din celuloză achiziționată din păduri gestionate responsabil, pe baza unor practici ecologice.

„Produsele Sovio au la bază celuloză certificată FSC®(Forest Stewardship Council). De altfel, Pehart Grup a obținut Certificatul de Chain of Custody and Control Wood, cu codul de licență: FSC-C134427. Produsele noastre sunt dintr-un amestec fibros de celuloză din rășinoase, foioase și eucalipt, fără niciun alt adaos de material reciclat sau fibre mecanice. Acestea au certificarea ISO 14001:2015, care ne ajută să ne atingem obiectivele de mediu setate. Reușim astfel să avem o producție de calitate premium și, în același timp, să protejăm mediul prin respectarea unor proceduri riguroase de gestionare a deșeurilor, apei uzate și emisiilor în aer. În plus, toate produsele Sovio sunt fabricate în România, susținând comunitățile locale și reducând costurile de transport către clienți”, spune Ovidiu Hoza, National & Export Sales Manager al Pehart Grup și managerul diviziei AfH.

Creșterea performanței energetice a capacităților de producție este unul dintre obiectivele prioritare pentru anul 2024. De altfel, doar anul trecut Pehart Grup a realizat investiții de peste 20 milioane de euro pentru diversificarea portofoliului, creșterea capacității de export și eficientizarea energetică a liniilor de producție. „Consolidarea poziției pe piața națională și identificarea unor oportunități de lansare pe noi piețe sunt alte obiective ale anului în curs”, mai spune Ovidiu Hoza.

Compania care deține cea mai veche fabrică de hârtie din România, cu o istorie de 187 de ani, Pehart Grup este prezentă pe 18 piețe europene. Cât privește piața internă, cu o producție de 100.000 de tone de hârtie tissue și o capacitate de procesare a produselor finite care se ridică la peste 75.000 tone, Pehart Grup asigură jumătate din necesarul de produse din hârtie de pe piața națională în fabricile din Petrești-Sebeș și Dej. 35% din totalul producției este în acest moment exportată, iar restul este comercializat în țară.