Societate de avocatură: În cazul Nordis, nu este nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor. Există riscul ca și alte firme din grup să ajungă la insolvență
În cazul Nordis, având în vedere cele 750 de litigii, chiar dacă doar Nordis Management a intrat în insolvență, există riscul ca și alte firme din grup să urmeze acest parcurs. De asemenea, este important de subliniat că nu există nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor, la acest moment fiind imposibil de știut care sunt, de fapt, datoriile Nordis Management S.R.L., explică societatea de avocatură Buju Stanciu & Asociații.
Chiar și în contextul în care toate proiecte ar fi reluate, este imposibil de determinat dacă s-ar putea ajunge la finalizarea lucrărilor și predarea apartamentelor promise.
I. Capitolul „Ce a fost”
Scena pieței imobiliare din România se confruntă cu, poate, cel mai mare scandal al domeniului din ultimii 10 ani: Nordis Management S.R.L., principala societate din grupul Nordis a intrat în insolvență.
Fie că este povestea unui dezvoltator erodat de dificultățile perioadei pe care am traversat-o, fie că se adeveresc suspiciunile cu privire la acțiunile frauduloase ale acestora, repercursiunile pentru clienții care au doar o promisiune de vânzare la îndemână sunt aceleași, aceștia trebuind să acționeze în cadrul procedurii de insolvență.
Parcursul Nordis din ultima perioadă a început printr-o cerere prin care se solicită inițierea procedurii de concordat preventiv, ce nu a fost admisă. Desigur, având în vedere că până în acest moment cererile de deschidere a procedurii insolvenței cu privire la alte companii ale grupului au fost respinse, niciun client nu a avut certitudinea că Nordis Management va intra în insolvență.
Cu toate acestea, în data de 7 octombrie 2024, Tribunalul București a decis deschiderea procedurii de insolvență stabilindu-se termenul limită pentru depunerea declarațiilor de creanță pe 21 noiembrie 2024, dată până la care creditorii Nordis pot depune cereri pentru a se înscrie în lista creditorilor ce își vor recupera prejudiciile sau, cel puțin, o parte din acestea.
II. Capitolul „Ce este”
Din perspectiva procedurii insolvenței, pot apărea apărea următoarele situații:
• Se solicită, de către promitentul-cumpărător, executarea promisiunii de vânzare, dacă este posibil acest lucru.
Se impune subliniat că se poate cere administratorului judiciar executarea promisiunii de vânzare, printre altele, doar dacă promisiunea este notată în cartea funciară.
• Se solicită restituirea avansului împreună cu eventuale penalități, prevăzute de către promisiunea de vânzare.
Majoritatea persoanelor păgubite vor dori, cel mai probabil, să fie puse în posesia imobilelor pentru care au achitat avansuri substanțiale. Totuși, această opțiune nu este echivalentă cu lipsa înscrierii în tabelul creditorilor.
Pentru siguranță, este necesar ca orice promitent-cumpărător să se înscrie la masa credală a Nordis Management S.R.L. cu sumele reprezentând avansul plus penalitățile prevăzute de către contract.
Deși fără o declarație de rezoluțiune din partea promitentului-cumpărător, Nordis nu este încă obligată să restituie sumele menționate, creanța față de cumpărător există sub condiție suspensivă.
Atragem atenția că orice cumpărător Nordis care se va înscrie la masa credală cu o creanță sub condiție suspensivă nu va avea drept de vot în adunarea creditorilor. Mai mult, acestea nu sunt creanțe garantate în nicio modalitate, cumpărătorii având calitatea de creditori chirografari. Astfel, în cazul în care activele Nordis Management S.R.L. nu vor fi îndestulătoare, fiecărui cumpărător îi va fi restituită o sumă proporțională cu solicitarea sa în raport cu ceilalți creditori.
• Se denunță de către administratorul judiciar promisiunea de vânzare, în vederea maximizarea averii debitoarei. În această situație, se poate formula contestație în instanță de către promitentul-cumpărător.
• Identificarea unor clauze abuzive în promisiunile încheiate între Nordis și promitenții-cumpărători. Clauzele abuzive ar putea include penalizări nejustificate, termene nesustenabile pentru livrare, sau condiții care avantajează excesiv dezvoltatorul.
Se pot formula acțiuni pentru anularea acestor clauze.
III. Capitolul „Ce va fi”
În contextul în care compania deja se confrunta cu aproximativ 750 de litigii, chiar dacă doar Nordis Management a intrat în insolvență în acest moment, există riscul ca și alte firme din grupul Nordis să urmeze acest parcurs. Această evoluție ar putea agrava puternic situația grupului Nordis căruia îi vor fi restrânse toate mijloacele prin care ar putea duce la bun sfârșit proiectele promise.
Totuși, trebuie subliniat că nu există nicio garanție cu privire la recuperarea prejudiciilor, la acest moment fiind imposibil de știut care sunt, de fapt, datoriile Nordis Management S.R.L. Chiar și în contextul în care toate proiecte ar fi reluate, este imposibil de determinat dacă s-ar putea ajunge la finalizarea lucrărilor și predarea apartamentelor promise.
Așadar, indiferent dacă există intenția de a aștepta o revigorare a grupului Nordis cu speranța că imobilele vor fi predate într-un final sau se dorește recuperarea avansului plătit împreună cu eventuale penalități, data de 21 noiembrie 2024 trebuie să fie data la care toți clienții Nordis își exprimă opțiunea.