Secretele din spatele averii celui mai bogat german, Klaus Michael Kühne, al cărui business a fost cofondat de bunicul său și s-a consolidat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Cel mai bogat german este Klaus-Michael Kühne (87 de ani), cu o avere de aproximativ 44 de miliarde de dolari. Bunicul acestuia, August Kühne, a fost cofondator al gigantului Kühne+Nagel. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, afacerea familiei Kühne a fost propulsată prin implicarea în acțiuni de jefuire a bunurilor evreiești, scrie publicația americană Vanity Fair.
Într-o după-amiază de joi, la mijlocul lunii noiembrie 2023, un bătrân se plimba prin cimitirul Ohlsdorf din Hamburg, al patrulea cel mai mare cimitir din lume, pentru a vizita locul de înmormântare al fotbalistului său preferat, când a observat ceva. Cineva scrisese cu spray roșu și negru „Nazi Kapital“ pe piatra funerară a familiei Kühne, iar pe piatra funerară a lui Alfred Kühne, tatăl lui Klaus Michael-Kühne, „M-Aktion“.
Cele două pietre funerare nu sunt ale unor oameni oarecare. Dinastia Kühne este o adevărată forță industrială a Germaniei. Klaus-Michael Kühne, singurul copil al soților Alfred și Mercedes Kühne, este cel mai bogat german. Are o avere estimată la 44 de miliarde de dolari, conform Indexului Miliardarilor Bloomberg.
Miliardarul de 87 de ani își datorează averea companiei Kühne+Nagel, cel mai mare transportator de marfă din lume, fondată de bunicul său și de Friedrich Nagel în 1890. Kühne și-a folosit averea pentru a construi un imperiu global de transporturi. Klaus-Michael Kühne este, de asemenea, cel mai mare acționar al companiei aeriene germane Lufthansa, al gigantului transporturilor maritime Hapag-Lloyd, al distribuitorului de produse chimice Brenntag, al clubului de fotbal Hamburger SV și al companiei care deține liniile de autobuze Greyhound din America de Nord. În 2023, conform Bloomberg, se preconiza că va încasa 4,5 miliarde de dolari doar din dividendele companiilor care formează imperiul Kühne.
Dacă este să-l raportăm la vechea elită financiară a Germaniei, discretă, dar exclusivistă, unde moștenitorii aristocrați și industriașii se întâlnesc la partide de vânătoare sau merg la schi în Alpi, Kühne este un singuratic. În ciuda miliardelor sale, el rămâne în afara cercurilor de putere din Germania și este văzut doar ocazional, în locuri precum Übersee-Club din Hamburg, un club privat fondat acum un secol de dinastia bancară Warburg din oraș, scrie Vanity Fair.
Kühne, care s-a descris odată ca fiind „obositor, nerăbdător și neplăcut“ în relațiile de muncă, preferă să stea retras, fie la proprietatea și biroul său de lângă Lacul Zürich, la cabana sa din Alpii Elvețieni, pe iahtul său sau la vila sa din Mallorca, unde zboară cu avioane comerciale. Deși locuiește în Elveția de aproape 50 de ani, Kühne a declarat că rădăcinile sale rămân în Hamburg, unde s-a născut și a crescut.
Este atât de legat de Hamburg, încât în ultimii ani a devenit cel mai mare investitor privat și filantrop al orașului cu 1,8 milioane de locuitori, al doilea ca mărime din Germania. A investit mai mult de 100 de milioane de euro în clubul Hamburger SV și alte 100 de milioane de euro în dezvoltarea hotelului de lux The Fontenay. Mai deține un hotel de cinci stele – Castell Son Claret – în Mallorca. A donat peste 70 de milioane de euro către Kühne Logistics University, o școală de afaceri privată din Hamburg, și a oferit milioane pentru a ajuta la construcția filarmonicii din Hamburg, care se află într-o sală de concerte proiectată de Herzog & de Meuron.
Klaus-Michael Kühne negociază cu Senatul din Hamburg pentru a finanța construirea unei noi Opere și declara anul trecut presei că fundația sa caritabilă este dispusă să contribuie cu până la 300 de milioane de euro pentru noul edificiu.
Figura tatălui
De-a lungul anilor, Klaus-Michael Kühne a rămas practic neschimbat ca apariție publică – figură impunătoare într-un costum, are părul gri ca gheața, aranjat parcă cu o riglă. Privește mereu drept înainte, cu trăsături ale feței foarte puternice, cu o bărbie proeminentă.
Pentru soția sa, Christine, cu care s-a căsătorit în decembrie 1989, când el avea 52 de ani, iar ea – 51, Klaus-Michael Kühne scrie de mână poezii, de aniversarea căsătoriei și de ziua ei, după cum a dezvăluit pentru publicația germană Die Zeit. La schimb, Christine îl desfată câteodată cu arii de Puccini.
Singura persoană pe care o venerează mai mult decât pe soția sa este tatăl său decedat, Alfred, pe care l-a succedat în funcția de chief executive officer (CEO) al grupului Kühne +Nagel, la vârsta de 29 de ani. În 1975, Klaus-Michael și tatăl său au mutat, din motive fiscale, birourile și cartierul general al grupului Kühne+Nagel din Germania la Schindellegi, un cătun elvețian situat lângă Zürich. De altfel, pe peretele sălii de consiliu a sediului tronează un portret al lui Alfred Kühne. „Am învățat cel mai mult de la el“, a spus Klaus-Michael Kühne despre tatăl său. „Companiile trebuie gestionate individual – ca o afacere de familie.“
Problema este că Alfred Kühne și-a construit o parte din afacerea de familie profitând de pe urma persecuției și genocidului regimului nazist la care au fost supuși evreii europeni. După ce Adolf Hitler a preluat puterea în Germania, Alfred și fratele său, Werner, unchiul lui Klaus-Michael, l-au înlăturat pe acționarul evreu al firmei Kühne+Nagel. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Kühne+Nagel, companie condusă de Alfred și Werner, a transportat bunuri jefuite de la evrei, în principal mobilă, cărți și artă, din Europa Occidentală ocupată în Germania nazistă, ca parte a așa-numitei „M-Aktion“, o abreviere pentru „Möbelaktion“, care înseamnă „operațiunea mobila“.
În doi ani, între 1942 și 1944, aproape 70.000 de case aparținând evreilor din Țările de Jos, Franța, Belgia și Luxemburg au fost sistematic jefuite după ce locuitorii lor fuseseră deportați cu trenul către ghetouri și lagăre de exterminare. Grupul care supraveghea operațiunea făcea parte dintr-o organizație nazistă dedicată confiscării proprietății în timpul războiului, numită după Alfred Rosenberg, ideologul-șef al Partidului Nazist.
După război, frații Kühne ar fi scăpat nepedepsiți pentru activitățile lor din perioada celui de-Al Treilea Reich datorită legăturilor lor cu agențiile de informații americane, britanice și germane.
Secretele familiei Kühne și Al Treilea Reich
Compania Kühne+Nagel a avut un cvasimonopol asupra operațiunii de transport a mobilei familiilor de evrei, conform lui Frank Bajohr, directorul Centrului de Studii despre Holocaust la Institutul de Istorie Contemporană din München. „Chiar și în cele mai îndepărtate locuri, compania care transporta mobila era mereu Kühne+Nagel“, spune Bajohr. „Kühne+Nagel se află în aceeași categorie cu firmele care au vândut Zyklon B pentru a fi folosit în camerele de gazare sau care au construit crematoriile din lagărele de exterminare. Să transporți bunurile furate de la oameni după ce au fost deportați este un tip de afacere murdară, dincolo de orice pot înțelege“, a adăugat acesta. Cu toate acestea, rolul firmei și al familiei lui Klaus-Michael Kühne în cel de-Al Treilea Reich este puțin cunoscut.
Mari companii germane, cum ar fi Deutsche Bank, Volkswagen și Bertelsmann, și-au deschis arhivele cu ani în urmă pentru a le permite istoricilor să cerceteze colaborările lor profitabile cu regimul nazist, amintește Vanity Fair. Studiile rezultate au dezvăluit că Deutsche Bank a ajutat la exproprierea a sute de afaceri evreiești și a finanțat construcția Auschwitzului. Că zeci de mii de bărbați și femei au fost forțați să producă în masă arme în fabrica Volkswagen, iar Bertelsmann a publicat literatură antisemită și a exploatat munca sclavilor evrei.
În 2000, cele trei firme s-au alăturat altor peste 6.500 de companii germane, inclusiv Kühne+Nagel, acceptând să plătească aproximativ 2,5 miliarde de dolari într-un fond de despăgubiri care a oferit compensații financiare supraviețuitorilor muncii forțate și sclavilor. Însă Kühne+Nagel nu și-a deschis niciodată arhivele.
În 2022, Klaus-Michael Kühne a declarat pentru ziarul elvețian SonntagsZeitung că nu sunt disponibile documente ale companiei Kühne+Nagel din perioada nazistă, susținând că arhivele din Hamburg și din Bremen au fost distruse de bombardamentele Aliaților în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Însă, potrivit unui index al arhivelor companiilor germane din anii 1990, cel puțin 10 metri de fișiere de arhivă ar trebui să existe la Kühne+Nagel. Cel mai probabil, arhiva include informații de dinaintea și din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, deoarece colecția începe în 1902, conform paginii de index a companiei Kühne+Nagel. Numai că accesul este posibil doar cu aprobarea conducerii.
Politica memoriei
Timp de decenii, liderii politici ai Germaniei au acceptat responsabilitatea morală și au recunoscut păcatele trecutului nazist. Comemorarea victimelor acelei epoci a devenit element central în societatea germană. Însă, în ultimii ani, se simte un regres. Pe măsură ce ultimii martori ai erei naziste dispar și memoria culturală a celui de-Al Treilea Reich se estompează, dreapta politică, tot mai integrată în spectrul mainstream, atacă idealurile progresiste ale Germaniei.
De-a lungul anului 2023, partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania (AfD) a condus sondajele și a atins un record de 23% pe final de an. În iunie 2024, AfD a mai bifat un record – a câștigat 16% din voturile germanilor la europarlamentare și s-a clasat pe locul al doilea, pe fondul nemulțumirilor legate de imigrație și economie.
„Hitler și naziștii sunt doar o pată lăsată de niște găinați într-o istorie germană de peste o mie de ani de succes“, minimiza Alexander Gauland, atunci copreședinte al AfD, într-un discurs din 2018. Aripa extremistă a AfD este asociată cu antisemitismul, islamofobia și revizionismul istoric, inclusiv minimalizarea crimelor naziste și denigrarea Holocaustului.
În mai și iulie 2024, Björn Höcke, un politician de frunte al AfD și fondator al aripii extremiste a partidului, a fost amendat de două ori de o instanță germană pentru folosirea sloganului nazist interzis „Totul pentru Germania!“ în discursurile sale de campanie. Höcke a criticat construcția unui memorial al Holocaustului în centrul Berlinului și a denunțat faptul că germanii sunt „singurul popor din lume care a ridicat un memorial al rușinii în inima capitalei lor“.
Ca afinități politice, Kühne poate fi considerat conservator. „Cred că sprijinul pentru AfD va scădea din nou. Mișcările de dreapta nu au un fundament solid în Germania“, declara, în 2017, pentru ziarul german Die Welt. Din 2021, Kühne a donat aproximativ 200.000 de euro către Uniunea Creștin-Democrată (CDU), partidul conservator din care a făcut parte și fostul cancelar Angela Merkel. Kühne a declarat chiar că și-ar putea imagina să voteze pentru Partidul Verde, de stânga.
Cu refuzul său de a-și confrunta în mod public trecutul nazist al familiei și al companiei sale, Kühne dă muniție mișcării revizioniste, crede Henning Bleyl, directorul Fundației Heinrich Böll din Bremen, un think tank afiliat Partidului Verde din Germania. Din 2015, Bleyl investighează activitățile companiei Kühne+Nagel din timpul războiului. Aceste narațiuni revizioniste ale trecutului Germaniei sunt întruchipate de AfD, dar extrema dreaptă din Germania, Austria, Franța și din multe alte țări europene folosește revizionismul istoric pentru a manipula povestea despre era nazistă și cel de-Al Doilea Război Mondial cu scopul de a-și promova agenda politică.
Faptul că miliardarul octogenar a refuzat să vorbească onest despre acțiunile familiei sale din perioada nazistă a fost și în trecut o problemă. Dar, în contextul actual, problema este și mai mare. „Din punctul meu de vedere, atitudinea lui Kühne îl plasează în rândul celor care vor să «exonereze» istoria Germaniei de trecutul său nazist“, consideră același Bleyl.
„O așa-zisă «arianizare»“
Interviuri și materiale de arhivă recent descoperite de Vanity Fair în Amsterdam, Bremen, Hamburg, München, Montréal și Washington dezvăluie amploarea profiturilor realizate de frații Kühne și compania lor în timpul regimului nazist. Alfred și Werner Kühne au început să profite de pe urma persecutării evreilor mult mai devreme decât se știa, cu ani buni înainte de Al Doilea Război Mondial și la doar câteva luni după ce Hitler a preluat puterea în Germania, pe 30 ianuarie 1933.
La sfârșitul lunii aprilie a acelui an, frații Kühne l-au forțat pe partenerul și coproprietarul lor evreu, Adolf Maass, să părăsească firma, după ce acesta a lucrat în companie timp de peste 30 de ani. Maass, care avea 57 de ani la acea vreme, deținea 45% din filiala din Hamburg a companiei Kühne+ Nagel, care era cea mai mare și mai profitabilă parte a firmei. După ce Friedrich Nagel a murit, fără moștenitori, în 1907, acțiunile sale i-au revenit cofondatorului August Kühne, tatăl lui Alfred și al lui Werner. August Kühne a murit în 1932.
Conform unui contract semnat și datat din arhiva familiei Maass, aflat în Muzeul Holocaustului din Montréal, Adolf Maass și-a cedat acțiunile și revendicările către frații Kühne pe 22 aprilie 1933, fără a primi nicio compensație. Motivul invocat? O așa-zisă incapacitate „de a-și îndeplini obligațiile financiare“ față de frații Kühne și companie. Astfel de acuzații au devenit o metodă comună în Germania nazistă pentru a-i îndepărta pe acționarii evrei din propriile firme.
„Acesta nu a fost un contract de afaceri obișnuit“, spune Frank Bajohr. „Frații Kühne au folosit situația politică în avantajul lor. Nu este o coincidență că acest contract a fost întocmit în primăvara lui 1933. Maass nu ar fi semnat acest contract în anii anteriori preluării puterii de către Hitler. A fost practic o așa-zisă «arianizare»“, consideră Bajohr. „Elementul constituțional al unui contract de «arianizare» era că proprietatea evreiască era complet eliminată și că firma era transferată în totalitate către proprietari neevrei“, explică Bajohr. „În acest caz, fraților Kühne.“
La nouă zile după ce l-au eliminat pe Maass, frații Kühne au devenit membri ai Partidului Nazist, după cum arată dosarele lor de denazificare din arhiva statului Bremen. În anii următori, frații Kühne au transformat compania într-o „firmă-model național-socialistă“, un titlu onorific acordat de regimul nazist companiei Kühne+Nagel în 1937, anul în care s-a născut Klaus-Michael. Frații Kühne au declarat în cadrul procedurilor lor de denazificare că „originea evreiască a lui Maass a cauzat probleme serioase“ pentru firmă și pentru ei înșiși. Cei doi frați au susținut că Maass a plecat voluntar și că ei „nu au obținut niciun avantaj economic personal din dizolvarea parteneriatului“.
În 1938, Kühne+Nagel a achiziționat filiala din Hamburg a companiei cehe de transport Alfred Deutsch. Proprietarul, Leo Lewitus, un antreprenor evreu, a fost forțat de autoritățile naziste, împreună cu frații Kühne, să își vândă firma. În cele 180 de pagini de corespondență legate de această achiziție, descoperite de Vanity Fair în arhivele statului Hamburg, managerii companiei Kühne+Nagel scriau direct că preluarea era o „arianizare“.
Averea furată
Începutul celui de-Al Doilea Război Mondial le-a oferit fraților Kühne prima oportunitate de extindere internațională. Mergând pe urmele cuceririlor militare ale Wehrmachtului în Europa, compania Kühne+Nagel a crescut rapid, astfel că firma de transport a trecut de la 7 filiale în Germania, la începutul anului 1939, la 26 de filiale în Europa ocupată de naziști, până la sfârșitul anului 1944, conform unei analize realizate de Vanity Fair. Compania susține că livra provizii armatei germane.
Un alt factor care a contribuit la creșterea businessului Kühne+Nagel a fost acordul cu autoritățile naziste pentru a transporta bunuri deținute de evrei jefuiți din Europa de Vest către Germania, ca parte a operațiunii de transport de mobilă, desfășurată între primăvara lui 1942 și iulie 1944.
Pe măsură ce bombardamentele Aliaților asupra Germaniei distrugeau locuințe și sedii de companii, cererea de obiecte de uz casnic și mobilă a crescut exponențial. În ianuarie 1942, Hitler a decis ca toate bunurile mobile deținute de evreii destinați deportării din Europa de Vest să fie aduse în Germania și redistribuite.
Un registru de la un cargobot din Rotterdam, descoperit de Vanity Fair în arhiva Institutului pentru Război, Holocaust și Studii despre Genocid din Amsterdam, oferă o privire asupra dimensiunii uriașe a operațiunii. Registrul enumeră 360 de nave comisionate de biroul Kühne+Nagel din Amsterdam între iunie 1942 și august 1943, în numele autorităților naziste, care transportau mobilă furată de la evrei, conform unei note de mână care însoțea registrul. Iată ce consemna o factură de încărcătură: transportul a 307 cutii cu tacâmuri și porțelanuri, 105 paturi, 93 de cadre de pat, 91 de sobe, 62 de noptiere, 32 de ceasuri, 17 mese de călcat, 11 suporturi de umbrelă, 10 șezlonguri și 2 cărucioare pentru copii de la Amsterdam la Bremen, în decembrie 1942.
„Conducerea companiei Kühne & Nagel era bine informată despre confiscarea continuă a bunurilor evreiești. Este posibil ca managerii să nu fi știut că proprietarii bunurilor pe care le transportau ar fi urmat să fie uciși. Cu toate acestea, au facilitat distrugerea economică a evreimii europene“, scrie istoricul Johannes Beermann-Schön, de la Universitatea Goethe din Frankfurt.
Compania Kühne+Nagel a transportat inclusiv artă jefuită. Aceasta nu ajungea întotdeauna la destinație. Biroul Serviciilor Strategice (The Office of Strategic Services – OSS), predecesorul CIA, a descoperit la câteva luni după încheierea războiului că firma Kühne+Nagel a pierdut o expediție din 1944 de 14 picturi aflate pe traseul Paris-Germania. Gustav Rochlitz, un dealer de artă german din Paris care a achiziționat artă jefuită în timpul războiului, cumpărase picturile de la grupul de lucru nazist responsabil cu operațiunea de mobilă. Expediția lipsă conținea, printre alte lucrări, șapte picturi de Matisse și câte una de Picasso, Modigliani, Gauguin, Cézanne, Manet și Pissarro, conform unui document din august 1945 întocmit de OSS, găsit de Vanity Fair în Arhivele Naționale din Washington. Înregistrările licitațiilor publice sugerează că, dacă toate aceste lucrări ar fi autentice, ar valora zeci de milioane de dolari, dacă nu sute de milioane, pe piața de artă de astăzi.
Al Treilea Reich și transportul de bunuri jefuite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial i-au îmbogățit foarte mult pe frații Kühne. După ce l-au dat afară pe Maass în 1933, Alfred și Werner au început să câștige, în medie, aproximativ 175.000 de mărci anual, conform dosarelor lor de denazificare – echivalentul a aproximativ 3,4 milioane de dolari astăzi. Până în 1942, când a început „M-Aktion“, frații ajunseseră la venituri maxime, echivalentul a aproximativ 4,6 milioane de dolari fiecare.
Chiar dacă frații Kühne au fost considerați „industriași naziști de rang înalt“ de către anchetatorii americani și „naziști de marcă“ de către autoritățile britanice după război, amândoi au fost judecați în cadrul procedurilor de denazificare din 1948 ca fiind doar adepți ai nazismului, fără implicare în crimele regimului. Nu au urmat repercusiuni. Dosarele lor de denazificare din arhiva de stat din Bremen nu conțin nicio mențiune despre „M-Aktion“.
Protecție postbelică
După război, compania Kühne +Nagel a susținut un precursor al agenției de informații externe a Germaniei de Vest, sprijinit de CIA, după cum arăta în 2015 publicația germană Die Welt. Agenția de spionaj germană a folosit unele dintre birourile firmei de transport ca acoperire pentru operativii săi cheie.
Dosarul de denazificare al lui Alfred Kühne include o scrisoare, marcată „top secret“ și datată 17 februarie 1948, de la serviciile de informații britanice către comitetul american de denazificare din Bremen. „Se consideră esențial pentru operațiunile care sunt deja în desfășurare ca domnul Alfred Kühne să fie denazificat într-o manieră care să-i permită să își păstreze afacerea“, nota un șef al serviciilor de informații britanice, care și-a indicat gradul, general-maior, în scrisoare, dar nu și numele. „Am fi foarte recunoscători dacă ne-ați putea ajuta în această chestiune, deoarece ține de securitatea zonelor britanică și americană.“
La scurt timp după ce scrisoarea a fost trimisă, afacerile și celelalte active ale fraților Kühne, care fuseseră înghețate ca parte a procedurilor de denazificare a acestora, le-au fost restituite. În plus, cei doi frați au fost reinstalați în pozițiile lor executive la Kühne+Nagel.
Alfred a devenit acționarul majoritar al companiei în 1952, iar Werner, retras în Africa de Sud, a murit la mijlocul anilor 1950. Klaus-Michael, singurul copil al lui Alfred și succesorul desemnat, a început să lucreze la firmă în 1958, când avea 21 de ani, și a preluat conducerea opt ani mai târziu.
Sfidarea lui Kühne
Klaus-Michael a transformat Kühne +Nagel într-un colos global în logistică în cele șase decenii de după. A mutat sediul și birourile centrale în Elveția, vânzând o participație pentru a asigura lichiditatea și a salva firma, înainte de a răscumpăra acțiunile pentru a recâștiga controlul.
În 2023, firma a avut venituri de aproximativ 30 de miliarde de dolari, peste 80.000 de angajați și 1.300 de birouri în aproximativ 100 de țări. „Am muncit mult prea mult în viața mea“, a declarat miliardarul pentru revista elvețiană Bilanz. De asemenea, a vorbit despre neglijarea vieții sale private, inclusiv despre faptul că nu are copii cu Christine. Că au rămas fără copii este „desigur trist“, a spus Kühne pentru SonntagsZeitung. „A treia generație este ultima din familie. Ca antreprenor de familie, cred că este o rușine că nu pot transmite afacerea personal.“
Poate din acest motiv, octogenarul este ocupat să se concentreze pe moștenirea sa, în special pe modul în care va fi amintit în Hamburg, cel mai mare port al Germaniei.
Până în 2023, Kühne a fost principalul sponsor al Festivalului de Literatură Harbour Front din Hamburg. Marele premiu literar, în valoare de 10.000 de euro, purta chiar numele său. Asta, până în 2022, când doi nominalizați la premiu s-au retras din cauza refuzului lui Kühne de a aborda trecutul nazist al firmei și al familiei sale, iar premiul a fost redenumit. Fundația lui Kühne s-a simțit „tratată extrem de nedrept în această chestiune“, după cum explica un purtător de cuvânt pentru ziarul german Die Tageszeitung (Taz) la acea vreme. A încetat rapid să mai sponsorizeze festivalul, care nu a avut loc anul acesta, deoarece organizatorii nu au reușit să găsească un sponsor major pentru a înlocui fundația.
„Credem că a fi deschiși, onești și transparenți în tot ceea ce facem va construi încredere cu părțile noastre interesate“, se citește în prima frază de pe pagina de relații cu investitorii a grupului Kühne+Nagel. Când vine vorba de istoria întunecată a companiei, Klaus-Michael Kühne este departe de a fi deschis și transparent. În aprilie 2015, un canal regional de televiziune din Germania a difuzat un documentar scurt despre rolul deținut de Kühne+Nagel în „M-Aktion“. Cu puțin timp înainte ca filmul să fie difuzat, Kühne i-a scris directorului canalului, cerându-i să reconsidere difuzarea documentarului de 22 de minute, deoarece „redeschide vechile răni“.
Cererea sfidătoare a lui Kühne, care a fost refuzată, a venit la doar câteva luni după ce a îngropat studiul Institutului de Cercetare Handelsblatt, comandat pentru cea de-a 125-a aniversare a grupului Kühne+Nagel.
În preajma difuzării, compania de transport a publicat o declarație defensivă pe site-ul său. „Ca și alte companii care existau deja înainte de 1945, Kühne+Nagel a fost implicată în economia de război și a trebuit să supraviețuiască în vremuri întunecate și dificile“, scrie în declarația disponibilă doar în limba germană. „Kühne+Nagel este conștientă de evenimentele rușinoase din timpul celui de-Al Treilea Reich și regretă profund că a desfășurat unele dintre activitățile sale în numele regimului nazist. Condițiile de sub dictatură în acea vreme și faptul că Kühne+Nagel a supraviețuit tumultului războiului cu toată forța sa și a asigurat existența companiei trebuie luate în considerare.“ Aceasta rămâne singura recunoaștere de până acum de către firmă a activităților sale naziste. În afara acestei declarații, site-ul oficial al grupului Kühne+Nagel nu menționează trecutul și nici nu are o secțiune despre istoria companiei.
Din 2015 încoace, compania s-a adâncit în tăcere completă în legătură cu trecutul său. În 2022 a apărut însă o reacție la criticile potrivit cărora nu a răspuns convingător în legătură cu implicarea companiei în crimele naziste. „Aș fi înțeles dacă oamenii ar fi contestat aceste lucruri la 10 sau 20 de ani după război. Totul era încă proaspăt în mintea oamenilor atunci. Cei care erau responsabili la acea vreme erau încă în viață. Dar a reveni la asta la 70 de ani distanță mi se pare ciudat“, a spus Klaus-Michael Kühne în interviul din SonntagsZeitung din ianuarie 2022. „La un moment dat, trebuie să lăsăm praful să se așeze peste lucruri. Aceasta este atitudinea mea de bază. Este important să învățăm lecții din ceea ce s-a întâmplat atunci.“
Klaus-Michael Kühne a refuzat să răspundă la întrebările trimise de Vanity Fair. Dominique Nadelhofer, purtătoarea de cuvânt a miliardarului, a grupului și a fundației acestuia, s-a limitat la un răspuns succint pe e-mail: „Domnul Kühne avea 7 ani la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial și, prin urmare, nu a avut de-a face cu războiul. Acum are 87 de ani și, din nou, aceste evenimente istorice sunt dincolo de controlul său“.
„Adevărul trebuie spus“
Într-o dimineață toridă de duminică, la începutul lunii septembrie 2023, aproximativ 300 de persoane s-au adunat în centrul istoric al orașului Bremen. Mulțimea era acolo pentru inaugurarea unui monument care comemorează jefuirea sistematică a evreilor europeni de către Germania nazistă prin practica „arianizării“. Locul ales pentru memorial nu a fost o întâmplare. În imediata apropiere se înalță sediul central al grupului Kühne+Nagel, cu vedere directă la monument.
Barbara Maass, nepoata soților Adolf și Käthe Maass, a venit tocmai din Montréal pentru inaugurarea memorialului. După ce Adolf Maass a fost dat afară de la Kühne+Nagel în 1933, cuplul și-a trimis cei trei copii în trei zări – fiul cel mare în Anglia, fiica în SUA, iar pe tatăl Barbarei în Canada. Adolf și Käthe Maass nu au reușit să scape din Germania nazistă la timp. Au fost uciși la Auschwitz, în mai 1944. Leo Lewitus, care și-a pierdut și el firma în fața fraților Kühne, a supraviețuit Holocaustului și s-a stabilit în Israel.
Barbara Maass nu este de acord cu atitudinea lui Klaus-Michael Kühne că este timpul să mergem mai departe. „Cred, poate naiv, că putem învăța din trecut, dar pentru a face asta trebuie să știm ce s-a întâmplat de fapt în trecut“, a declarat Maass într-un interviu acordat acasă, la Montréal. „Crimele împotriva umanității sunt întotdeauna relevante. Există decizii morale de luat astăzi, la fel cum erau și în trecut. Sunt profund convinsă că adevărul trebuie spus.“
Henning Bleyl, care conduce Fundația Böll, a petrecut opt ani convingând orașul Bremen să construiască monumentul dedicat „arianizării“. Este important ca miliardarul german să recunoască trecutul nazist al firmei și al familiei sale înainte de a muri, conform lui Bleyl. „În această perioadă complicată din Germania, Kühne, fiind cea mai bogată persoană din țară, ar oferi un exemplu puternic venind deschis cu privire la trecut“, a spus Bleyl la Bremen.
Thomas Sorg a lucrat la Kühne+Nagel Germania 45 de ani și a petrecut ani luptând cu miliardarul în calitate de președinte al sindicatului companiei. Sorg nu crede că acesta va recunoaște trecutul nazist al firmei sale înainte de a muri. „Dacă Klaus-Michael Kühne nu vrea să facă ceva, atunci nu o face. Punct“, a spus Sorg la o recepție. „Kühne va face tot ce poate pentru a proteja amintirea tatălui său, pe care îl adora peste măsură.“
Când Kühne va muri, holdingul, care controlează averea sa de 44 de miliarde de dolari, inclusiv majoritatea acțiunilor Kühne+Nagel, va reveni fundației familiei. Aceasta va deveni una dintre cele mai mari organizații caritabile private din lume. Când va muri, Kühne știe unde va fi îngropat, după cum a și mărturisit unei reviste germane – și-a rezervat un loc la cimitirul Ohlsdorf din Hamburg, lângă tatăl său.
Klaus-Michael Kühne și compania sa
Kühne+Nagel este o companie globală de transport și logistică cu sediul în localitatea elvețiană Schindellegi. Klaus-Michael Kühne, prin intermediul grupului Kühne Holding și al Fundației Kühne, este principalul acționar.
- DIN 1890. Fondată în 1890, în Bremen, compania oferă servicii de transport terestru, maritim, aerian și de logistică. În 2023, avea aproape 1.300 de birouri în peste 100 de țări și mai mult de 80.000 de angajați.
- LOGISTICA ÎNSÂNGERATĂ. Kühne+Nagel a jucat un rol esențial, direct și prin subcontractori, în „M-Aktion“. Până în august 1944 au fost jefuite aproximativ 65.000 de imobile din Olanda, Belgia, Franța și Luxemburg. Transporturile din Olanda sunt cel mai bine documentate. După război, compania a evitat repercusiunile, colaborând cu agențiile de informații americane și europene.
- EXPANSIUNEA POSTBELICĂ. La mijlocul anilor 1960, Klaus-Michael Kühne, a treia generație a familiei Kühne, s-a alăturat afacerii familiei la vârsta de 21 de ani, după o ucenicie în domeniul bancar.
- DE LA AUGUST LA KLAUS-MICHAEL. Klaus-Michael Kühne este președinte onorific și acționar majoritar (53,3%) al grupului Kühne+Nagel, cofondat de bunicul său, August Kühne. Totodată, este cel mai mare acționar individual al companiei aeriene Lufthansa, cu 17,5%, și controlează compania de shipping Hapag-Lloyd. Cu o influență puternică în cercurile politice și economice, Klaus-Michael Kühne are dese ieșiri publice pe teme politice și internaționale. Este un apărător al comerțului cu China.
FOTO: Getty Images