Ştiri

Se închide circulația pe Valea Oltului (DN7) timp de o lună

Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„O să merg vineri la faţa locului, împreună cu domnul director Pistol (directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – n. r.) şi cu colegii din CNAIR. Ştiţi că avem acest lot 2 de pe Sibiu – Piteşti, care implică defrişări. Acestea au fost aprobate. Aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem, nu închidem DN7.

Cert este că, în acest moment, aceste lucrări nu pot fi făcute sub trafic. Asta ar pune în pericol siguranţa traficului, ar pune în pericol viaţa celor care circulă pe DN7 – şi asta nu şi-o poate asuma nimeni. De aceea, în această lună, din 8 iulie până în 9 august, vor fi făcute aceste lucrări absolut necesare pentru a realiza autostrada Sibiu-Piteşti.

Sigur, mă aştept la cunoscători care vor critica acest lucru. Nu există altă variantă. Am încercat să găsim variante. Vorbim de înălţimi foarte mari, care ajung până la 70 de metri, unde trebuie tăiaţi aceşti arbori care riscă în mare măsură să ajungă pe carosabil şi să pună în pericol siguranţa circulaţiei. Repet, vrem autostradă, trebuie să facem aceste lucrări! Există şi cealaltă variantă, pe care cred că orice om cu scaun la cap nu şi-o doreşte”, a explicat Grindeanu.

Se pregătesc rute alternative

Potrivit acestuia, cât timp va fi închisă circulaţia pe Valea Oltului, vor fi rute alternative ce vor fi transmise din timp, astfel încât şoferii să le cunoască.

„În această lună, colegii mei de la CNAIR, împreună cu Poliţa Română, vor transmite rutele alternative, astfel încât, pe perioada zilei, să avem asigurate aceste rute alternative, circulaţia fiind închisă pe perioada zilei. Pe perioada din noapte va fi redeschisă în fiecare zi, inclusiv în această lună de care vorbeam, dar vineri, la faţa locului, împreună cu colegii mei, vom transmite mai multe.

Pe perioada zilei vom avea rute alternative pe care noi, împreună cu Poliţia Rutieră, le vom transmite din timp, astfel încât şoferii să le cunoască. Eu cred că e singura soluţie. Am cerut companiei care desfăşoară acele lucrări să aibă mobilizare mare, astfel încât să le finalizeze în această lună şi să ne folosim de aceste 30 – 31 de zile la maxim. Dacă tot închidem circulaţia, trebuie să folosim la maxim aceste zile şi să avem un progres major pe acel tronson”, a transmis şeful de la Transporturi.

Ministrul Transporturilor a verificat miercuri stadiul lucrărilor la obiectivele de investiţii rutiere autostrada A0 Nord, lotul 3, şi autostrada A0 Sud – Centura Bucureşti, loturile 1 şi 3, aminteşte Agerpres.

sursa foto: captură video Digi 24

Elena Marinescu

Recent Posts

BNR a decis scăderea ratei dobânzii de politică monetară la 6,75% pe an

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât vineri scăderea ratei dobânzii de…

10 ore ago

Paralela45: Cereri în creștere pentru Grecia. 26 de zboruri săptămânale din 11 orașe ale țării în sezonul 2024

Au început vacanțele cu zbor charter în insulele grecești, cursele din sezonul 2024 fiind cu…

10 ore ago

ANALIZĂ XTB: Alegerile din Marea Britanie, „dominate” de laburiști. Cât de importanți sunt acum următorii pași pentru investitori?

După alegerile organizate în Marea Britanie, Partidul Laburist sărbătorește victoria, însă piața obligațiunilor va decide…

11 ore ago

Creşterea preţurilor la locuinţe în România, peste media UE (EUROSTAT)

Preţurile la locuinţe au scăzut cu 0,4% în zona euro şi au crescut cu 1,3%…

11 ore ago

Acest website folosește cookies