Schimbare radicală la Volkswagen. Toate modelele sunt vizate
O schimbare radicală vizează toate modelele Volkswagen. Primul pe listă va fi Golf 8. Va urma primul membru al familiei electrice a constructorului german, ID.3. Toate modelele vor primi un nou logo.
Nemții vor dezvălui noul logo la Salonul Auto de la Frankfurt, luna viitoare. Tot atunci, compania germană va prezenta și două premiere. Este vorba despre versiunea de serie a lui ID.3 și de mult-așteptatul Golf. Noul logo va fi însoțit de motto-ul “Noul Volkswagen”.
Nemții recurg la această modificare pentru a conferi modelelor lor o imagine mai tinerească, digitală și modernă. Noua emblemă este o imagine minimalistă, bidimensională, ușor de recunoscut. În plus, spoturile publicitare vor reda noul motto, iar vocea folosită în reclame va fi o voce feminină.