Retailul online cu produse naturale și organice, un domeniu pe care antreprenorul Mihai Bucuroiu pariază de mai bine de un deceniu

Retailul online cu produse naturale și organice este un pariu pe care antreprenorul Mihai Bucuroiu îl face de zece ani încoace. Iar de la an la an, miza e tot mai mare.

În 2020, cererea a fost atât de mare, încât spațiul logistic existent la vremea respec­tivă nu a făcut față și a trebuit să contrac­tăm cu un an în avans un nou spațiu“, își amin­tește astăzi Mihai Bucuroiu, fondator al magazinului online Vegis.ro, despre provocarea majoră pe care a avut-o în primul an de criză sanitară. Dacă antreprenorul a investit atunci într-un spațiu de depozitare de trei ori mai mare, pe lista scurtă cu obiec­­tive de bifat anul acesta și în următorii ani se află „noi parteneriate strategice în plan local și in­ternațional“ și construi­rea unei mărci proprii – Vegis.

De la necesitate la normalitate

Vegis.ro, unul dintre cele mai cunoscute nume din retailul online cu produse natu­riste din România, a fost înființat la începutul anului 2012, la Brașov, și s-a dezvoltat treptat, în ritmul dictat de o piață mult prea puțin conturată.

„La nivel european, piața de alimente organice a fost evaluată în 2021 la 54 miliarde de euro. În România, încă suntem ti­mizi, dar creșterea este con­stantă și conti­nuă. După zece ani de pre­zență, putem spune că românii încep să privească produsele naturale și organice ca o necesitate, iar în alți zece ani vor fi pri­vite ca o normalitate“, este de părere Mihai Bucuroiu. În primul său an de activitate, compania a avut un portofoliu de 600 de produse lis­tate, contabilizând un total de 7.500 de co­menzi și o cifră de afaceri de 142.000 de euro. Cinci ani mai târziu, vânzările au cre­s­cut de aproape zece ori, până la 1,38 mili­oane de euro, pentru ca în 2021 să ajungă la 3,8 milioane de euro.

Anul trecut, odată cu relaxarea măsuri­lor sanitare, fondatorul Vegis.ro a recupe­rat ce nu a putut face în 2020 – a optimizat fluxurile și relațiile cu furnizorii și a renun­țat la anumiți furnizori care au avut mari probleme în anul anterior, astfel că stocurile i-au crescut cu 30%. „În 2020, toate efor­turile noastre au mers în zona de ope­ra­țional – logistică și aprovizionare. A exis­tat o cerere foarte mare în piață – pe fondul schimbării în comportamentul de consum –, care a generat o lipsă de stocuri la furnizori și o aprovizionare dificilă a acestora și, implicit, a noastră“, povestește an­tre­prenorul.

Astăzi, pe fondul investițiilor din ultimul timp – aproximativ 200.000 de euro concentrate în dotarea noului spațiu de depo­zitare, în dezvoltări IT, automatizări și alte optimizări operaționale –, Bucuroiu esti­mează o creștere de 20% pentru cifra de afa­ceri din 2022, în paralel cu creșterea ofertei de produse.

Pe partea de importuri, Vegis.ro lu­crează cel mai mult cu firme din Marea Britanie, Germania, Polonia și Italia, testând în același timp piața cu noi produse aflate „în trend“ în Uniunea Europeană și care nu sunt prezente încă în plan local. „Viteza de adaptare în acest caz este destul de mică, astfel încât nu ne concentrăm prea mult pe această nișă.“

Pe mai departe

Vorbind despre planu­rile sale pe termen mediu și lung, Mihai Bu­curoiu spune că „lărgirea gamei de produse (cu 30%, n.r.) va continua în același ritm“. „Totodată, suntem în discuții pentru două parteneriate strategice de vânzări adiționale, în afară de site-ul nostru. Esti­măm că impactul acestor parteneriate asupra cifrei de afaceri la nivel de an se va traduce într-o creștere de 5-10%.“

În momentul de față, pe site-ul Vegis.ro pot fi comandate de la alimente și suplimente organice și naturale până la cosme­tice sau detergenți bio, dar și produse fără zahăr sau fără gluten ori lactoză. Datele companiei arată că bugetul alocat lunar de români pentru menținerea unui stil de viață sănătos variază de la câteva zeci de lei la câteva sute de lei. „În timp ce 23% de­clară că investesc peste 500 de lei lunar pentru alimentație și activități sănătoase, 44% alocă între 100 și 300 de lei.“ O direcție pe termen lung luată în calcul de Bucuroiu este și dezvoltarea mărcii proprii Vegis, deși antreprenorul spune că nu are un termen clar stabilit pentru această lansare. „Strategia există, știm ce avem de făcut, dar încă nu a venit acest moment. Bugetul este momentan greu de estimat, având în vedere că nu am analizat în detaliu numă­rul de produse și tipul acestora.“

În context, antreprenorul Ciprian Stancu, prezent și el pe acest segment cu magazinul online Republica Bio, continuă să in­vestească în produsele sub marcă proprie, cu atât mai mult cu cât, crede acesta, „as­tăzi, pentru a produce în industria alimen­tară, nu ai nevoie de propria fabrică“. La momentul de față, portofoliul sub marca Republica Bio conține 61 de produse, iar pe parcursul acestui an ar urma să ajungă la 100 de produse. „La noi, procentul de vân­­zări marcă proprie din total business este de aproximativ 40%. Producția crește în fiecare lună deoarece avem trei vectori importanți care dictează acest lucru: cere­rea din partea clienților, creșterea rețelei de distribuție în magazine fizice și introducerea continuă de produse noi. Estimăm că în 2022 producția va crește cu cel puțin 300.000 de euro“, spune Stancu.

Pragul de 10.000

În cazul lui Mihai Bucuroiu, chiar dacă proiectul „marcă pro­prie Vegis“ nu este încă realitate, antreprenorul caută oportunități de dezvoltare și în plan local, și în cel internațional. În cei zece ani de prezență pe piață, Vegis.ro a de­pășit pra­gul de cinci milioane de produse li­vrate, iar acum are un portofoliu de 10.000 de produse.

Media comenzii a crescut din 2012 până în prezent cu aproape 40%, ajungând la 160 de lei, cu circa opt produse în coșul de cumpărături. Cei mai activi clienți ai companiei au între 25 și 45 de ani și comandă în special produse alimentare și cosmetice organice. Geografic, cele mai multe comenzi vin din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Brașov, iar peste 80% dintre aceste comenzi sunt făcute de pe mobil.

De altfel, sectorul de e-commerce a crescut foarte mult în pandemie. Potrivit esti­mă­­rilor Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO) și GPeC, acest domeniu a atins pragul de 5,6 miliarde de euro la fina­lul anului 2020, dinamica de creștere men­ți­nându-se și în 2021, când a depășit 6 mi­liarde de euro.

„Este o piață care în ultimii doi ani a explodat pur și simplu. Creșterea și dinamica au fost spectaculoase, în multe domenii, nu doar pe nișa noastră“, mai spune Bucu­roiu, care subliniază că, fără doar și poate, aproape „toată lumea a trecut în online“.

Acest articol a apărut în numărul 133 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly