Recomandare de lectură: cum se destramă familia evreiască tradițională din Statele Unite

[vc_row][vc_column][vc_column_text]

Acest articol apare în numărul 19 (10-23 iulie) al revistei NewMoney

În romanul „Iată-mă“, americanul Jonathan Safran Foer face portretul familiei moderne, cu iubirile ei intense, tăcerile chinuitoare, despăr­țirile dureroase.

Pe Jonathan Safran Foer nu îl poți citi decât cu sufletul la gură, prins în lumea lui turbulentă, care-ți dă toată adrenalina de care are nevoie un cititor. Așa citești și „Iată-mă“, cel mai nou roman al lui, care, asemenea primelor sale cărți – „Totul e iluminat“ și „Extrem de tare și incredibil de aproape“ –, îți dă peste cap ideile, principiile și sentimentele pentru a-ți croi drum spre un univers puternic ghidat de propriile legi, locuit de personaje cel puțin intersante și dominat de tot felul de ritualuri și cutume. Apărut de curând la Humanitas în traducerea Andrei Matzal și a lui Cosmin Postolache, acest roman frumos și onest, puternic și sensibil, este (cum altfel?) despre identitate, una din temele preferate ale lui Foer, în jurul căreia își cons­tru­iește, de regulă, poveștile. Identitate personală, identitate sexuală, identitate socială, culturală sau religioasă – atâtea forme de a fi identic cu tine însuți în jurul cărora glisează scriitura lui mereu surprinzătoare! O face, de data aceasta, construind povestea unei familii de evrei din Washingtonul zilelor noastre, care repetă, în fond, povestea familiei moderne, suspendată între un trecut încărcat de tradiții, cu care nu mai poate rezona, și un viitor pe care îl trăiește în fiecare secundă uitând de prezentul care o ține în viață.

Frânghie deșirată. Străbunicul Isaac, prezența tăcută a romanului, bunicii Irv și Deborah, Jacob (un scenarist HBO) și soția lui, Julia (o arhitectă care nu-și practică meseria), care au împreună trei copii (Sam, Max și Benjy). Aceasta este Bloch, familia de evrei americani în jurul căreia Jonathan Safran Foer construiește o adevărată epopee din care nu lipsesc faptele istorice și personajele supranaturale. O familie care o rupe cu tradițiile pentru a pluti în derivă spre ceva ce nu va atinge niciodată. O familie care se destramă încet – unii mor (străbunicul Isaac), alții divorțează (Jacob și Julia) –, lăsând în urmă doar amintiri. Pentru că interiorul vieții acestei familii a devenit „mult mai neîncăpător decât exteriorul“, cu toții încearcă totuși să se agațe de „ultimul fir al unei frânghii deșirate“, și anume: bar mitzvah, importantă ceremonie religioasă evreiască de trecere spre maturitate ce are loc la împlinirea vârstei de 13 ani. Sam, băiatul cel mare al familiei, devine astfel punct nodal al unor destine sucite, al unor relații încremenite, al unor oamnei care refuză să devină „versiuni diminuate ale propriilor persoane“.

Povești colate. Pornind de la organizarea ce­­remoniei bar mitzvah, toată acțiunea romanului – care începe cu o discuție pe care Julia și Jacob o poartă cu rabinul referitor la gestul inexplicabil al lui Sam de a fi umplut o foaie cu termeni neorto­docși – se desfășoară pe parcursul a câtorva săptă­mâni. În tot acest timp se petrec o sumedenie de lucruri, apar tot felul de personaje („verișorii israelieni“). Se disecă teme dintre cele mai diverse, de la bar mitzvah, un cutremur din Orientul Mijlociu care îngenunchează Israelul și până la scenarii tv, arhitectură, Biblie, rasism. Colând mai multe po­vești în care încap și dialogul, și monologul, și cita­tele, și inserțiile de cuvinte, Foer descrie obiceiuri ciudate, cum sunt cele practicate de Julia și Jacob – „cu lumina stinsă, cu telefonul scos din priză și ceasurile pitite sub pernele fotoliului de catifea roșie, mâncau pe îndelete cina“ –, sau cele de care este dependent Sam, care trăiește o realitate vir­tuală grație avatarului său, Samanta. Foer face radiografia unei căsnicii frumoase, a unor gesturi profund sensibile, pune sub lupă limitele și fricile persona­jelor, le îmbracă în filigran fin toate virtu­țile. Nu îi transformă în vinovați, monștri sau în­geri. Le păs­trează aura de pământeni, cu ambi­va­lențele lor, cu bunătățile sufletului și rătăcirile minții.

Iubire. Și chiar dacă redă cu încetinitorul calea spre un divorț dureros (la care cei doi ajung din cauza unor mesaje cu tentă sexuală descoperite de Julia în telefonul lui Jacob), Foer vorbește cel mai mult despre iubire, singura care apropie și iartă, suportă și spune adevărul.

„Pentru durerea care doare cel mai tare nu există leac“, spune Deborah, mama lui Jacob. „Există doar leacul de a crede în durerea celuilalt și de a fi prezent acolo pentru ea.“ Așa vede Safran iubirea: simplă, clară, caldă, fără străluciri orbitoare, fără acolade și puncte de suspensie. Iar când nu mai poate fi așa, iubirea nu mai există deloc. Și în lipsa ei, nu mai există nimic, nici măcar familie, nici măcar singurătate.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Vocea unei generații” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Unul dintre cei mai originali scriitori contemporani, Jonathan Safran Foer scrie cu sensibilitate, ironie și umor despre frumusețile și cruzimile lumii în care trăim.[/vc_column_text][vc_column_text]Sursă. Pentru romanul de debut, „Totul e iluminat“ (2002), Jonathan Safran Foer a călătorit în Ucraina pentru a se documenta asupra biografiei bunicului său.

Vegan. În cartea non-ficțiune „Eating Animals“, apărută în 2009, Foer vorbește despre semnificațiile culturale ale mâncării, dar și despre curentul vegan.

Experiment. „Tree of Codes“, volum publicat în 2010, este o carte obiect rezultat din tăierea și îmbinarea unor cuvinte dintr-o povestire a scriitorului polonez Bruno Schulz.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

 


FOTO: Editura Humanitas

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *