Războiul din Ucraina, a șaptea zi: Bombardamente grele la Mariupol și Harkov. Bilanţ dramatic în rândul trupelor ruseşti

UPDATE 20.00

Peste 7.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei în Ucraina, în timp ce câteva sute au fost luaţi prizonieri, inclusiv ofiţeri superiori, a susţinut miercuri Oleksii Arestovici, un consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Reacţia acestuia vine la scurt timp după ce Ministerul rus al Apărării a prezentat pentru prima dată un bilanţ al pierderilor sale, susţinând că de partea sa sunt 498 de militari ucişi şi 1.597 răniţi, iar de partea ucraineană sunt 2.870 de morţi şi circa 3.700 de răniţi. Connect-R

Aceste bilanţuri comunicate de Kiev şi Moscova nu sunt verificate sau confirmate de surse independente.

Oraşul-port Mariupol din sud-estul Ucrainei este bombardat continuu, evacuarea fiind imposibilă, iar la Herson, pe ţărmul Mării Negre, forţele ruse au încheiat încercuirea, au anunţat miercuri autorităţi ucrainene şi ruse citate de Reuters şi AFP.

„Luptăm, nu încetăm să ne apărăm patria”, a declarat Vadim Boicenko, primarul Mariupolului, în direct la televiziunea ucraineană.

Purtătorul de cuvânt al forţelor armate ale Rusiei, generalul Igor Konaşenkov, a afirmat că „unităţi ale armatei ruse au preluat controlul total al capitalei regionale Herson”. El a dat asigurări că „infrastructurile civile” şi transportul comun funcţionează normal.

Agenţia de presă croată Hina transmite că Ministerul de Externe al Sloveniei a anunţat marţi distrugerea consulatului acestei ţări de la Harkov. Clădirea misiunii slovene a fost deteriorată grav în timpul ofensivei ruse asupra oraşului, dar consulul onorific Anatoli Bondarenko şi restul personalului nu au fost răniţi.

Premierul sloven Janez Jansa a scris pe Twitter că atacurile asupra clădirilor civile îi reamintesc de tacticile fostei armate iugoslave din urmă cu 30 de ani, iar eurodeputata Tanja Fajon a condamnat ferm „agresiunea barbară” împotriva Ucrainei.

Diplomatul eston Matti Maasikas, şeful delegaţiei Uniunii Europene în Ucraina, a comentat în aceeaşi reţea socială că distrugerea consulatului Sloveniei reprezintă o „pagubă colaterală diplomatică”.

Din cauza situaţiei de la Kiev, Slovenia şi-a retras personalul de la ambasada din Ucraina. Slovenii mai au consulate onorifice şi la Jitomir şi Odessa.