Raport MS pentru intervalul 18 – 24 septembrie: 14.861 cazuri noi de COVID-19, cu peste 3.600 mai multe decât în perioada anterioară
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că, în perioada 18 – 24 septembrie, s-au înregistrat 14.861 cazuri noi de COVID-19, cu peste 3.600 mai multe decât în perioada anterioară. Peste 1.100 de persoane sunt în spital, 74 la ATI. Din totalul celor internaţi, 197 sunt copii, 2 fiind în secţii de ATI.
”În intervalul 18 – 24 septembrie 2023 au fost înregistrate 14.861 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). 5.064 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.455.207 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.
Incidenţa înregistrată la 14 zile este de 0.95.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 362 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
”În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 în prezent este de 1.149. De asemenea, la ATI, sunt internate 74 persoane. Dintre cei 74 pacienţi internaţi la ATI, 48 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 197 sunt minori, 195 fiind internaţi în secţii şi 2 în ATI”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, până astăzi, 68.341 persoane diagnosticate cu infecţie cu Sars-CoV-2 au decedat.
În intervalul 18.09.2023 (10:00) – 24.09.2023 (10:00) au fost raportate de către INSP 27 decese (17 bărbaţi şi 10 femei).
Decesele au fost înregistrate:
- 1 la categoria de vârstă 40-49 de ani,
- 3 la categoria de vârstă 50-59 de ani,
- 5 la categoria de vârstă 60-69 de ani,
- 9 la categoria de vârstă 70-79 de ani
- 9 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
”Din totalul pacienţilor decedaţi 26 prezentau comorbidităţi, iar 13 erau vaccinaţi”, a precizat sursa citată.
În intervalul 18 – 24 septembrie 2023 au fost efectuate 4.475 teste RT-PCR şi 54.678 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.933.179 teste RT-PCR şi 14.066.978 teste rapide antigenice.