Raport GCS: Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19, raportate în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) transmite că până miercuri, la ora 10.00, au fost înregistrate peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19. Au fost raportate 62 de decese, dintre care 1 anterior intervalului de referinţă.

”Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 9 martie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 4.176 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 62 de decese, dintre care unul anterior intervalului de referinţă. Vom detalia datele în buletinul informativ de la ora 13.00”, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.176 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 1.285 mai putin decât în ziua anterioară. 533 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, relevă datele transmise miercuri.

În Bucureşti sunt 1.429 de cazuri noi, în Cluj – 474 şi în Timiş – 275. iar alte 8 judeţe au între 100 şi 175 de cazuri, celelalte având sub 100 de cazuri.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 450 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 4.340, cu 360 mai puţin decât în ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 633 de persoane, cu 62 mai puţin decât în ziua anterioară. Dintre cei 633 de pacienţi internaţi la ATI, 569 sunt nevaccinaţi. Din totalul pacienţilor internaţi, 257 sunt minori, 251 fiind internaţi în secţii, cu 33 mai puţin decât în ziua anterioară şi 6 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până astăzi, 64.156 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 08.03.2022 (10:00) – 09.03.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 62 decese (36 bărbaţi şi 26 femei), dintre care 1 anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 62 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 18 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 25 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 61 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent. Din totalul de 62 pacienţi decedaţi, 50 au fost nevaccinaţi şi 12 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani şi peste 80 ani. 11 pacienţi vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 12.558.290 teste RT-PCR şi 8.872.499 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.954 teste RT-PCR (8.342 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.612 la cerere) şi 23.457 de teste rapide antigenice.