Raluca Drăgan, fost CFO la One United Properties, va conduce departamentul financiar al Meta Estate Trust
Meta Estate Trust, companie de tip holding ce se concentrează pe investițiile în sectorul rezidențial local, anunță numirea Ralucăi Drăgan ca Chief Financial Officer (CFO) al holdingului. Experiența pe care Raluca Drăgan o deține în domeniul financiar și imobiliar va contribui la procesul accelerat de dezvoltare și la atingerea obiectivelor companiei Meta Estate Trust.
“Am intrat în contact cu Raluca în timp ce se documenta despre conceptul Meta când a decis să devină acționar la noi. Având în vedere competențele dobândite anterior și expunerea la procese de creștere accelerată, este un câștig foarte mare pentru noi să o avem pe Raluca în poziția de CFO. Aportul ei va fi important în dezvoltarea companiei, atât pe piața imobiliară, cât și pe piața de capital din România”, a declarat Eugen Voicu, cofondator Meta Estate Trust.
Raluca Drăgan activează de peste 17 ani în domeniul financiar. Înainte de a se alătura echipei Meta Estate, Raluca a fost CFO pentru One United Properties și anterior a lucrat timp de 14 ani în Ernst & Young, una dintre cele mai mari companii de consultanță financiară și audit din lume. Raluca a absolvit Academia de Studii Economice din București cu o diplomă de licență și un masterat în finanțe și bănci. Este membru al Asociației Contabililor Autorizați (ACCA) și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR).
„Mă bucur să fac parte din echipa Meta Estate Trust deoarece cred foarte mult în acest proiect cu un model de business unic în România. Eu m-am alăturat companiei mai întâi în calitate de acționar și apoi am acceptat provocarea de a contribui în mod activ alături de ceilalți membri ai conducerii la dezvoltarea acesteia. Consider că Meta Estate are un potențial de creștere foarte mare și îmi doresc să ajut la atingerea țintelor pe care ni le-am propus”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust.
Meta Estate Trust are o structură de tip holding care combină avantajele în investiții imobilare cu cele ale piețelor de capital prin crearea unui instrument financiar și operațional în care orice investitor poate accesa randamentele oferite de piața imobilară, indiferent de capitalul de care dispune. Obiectivul managementului Meta Estate Trust este atingerea unei ținte de randament proiectată ca medie anuală în primii ani de aproximativ 15%.
În data de 27 septembrie 2021, compania a aprobat majorarea capitalului social cu suma de 35,9 de milioane de lei, sumă propusă pentru a fi atrasă de la investitorii interesați printr-un plasament privat estimat a se derula în a doua jumătate a lunii noiembrie. Investitorii care vor participa la plasamentul privat vor beneficia de o alocare de 10% în acțiuni preferențiale purtătoare de dividend preferențial. În luna aprile 2022, Meta Estate Trust intenționează să se listeze la bursă pe piața AeRO.
Meta Estate Trust este administrată de cei cinci inițiatori ai proiectului: Eugen Voicu – prin Certinvest Management Solutions, Ionuț Nicolescu – președinte SVN România, Adrian Stanciu – membru fondator al Erudio și Ascendis Consulting, compania Delta Studio – prin antreprenorii Dragoș Bonea și Alex Bonea și Cosmin Mizof, cu sprijinul unui Advisory Board format din cinci acționari: Ilinca Von Derenthall, Marian Alecu, Andreea Păun, Marius Scuta și Viorel Nica.