Puterea de cumpărare a românilor continuă să fie erodată de creșterea prețurilor, chiar dacă aceasta a mai încetinit

Puterea de cumpărare a românilor continuă să fie erodată de creșterea prețurilor, chiar dacă aceasta a mai încetinit. Președinta asociației CFA România, Alexandra Smedoiu (41 de ani), crede că putem spera la un interval optim de inflație, de 2-3%, cel mai devreme peste un an. Toate calculele riscă să fie date peste cap de creșterile de taxe, la care analiștii se așteaptă la începutul anului viitor.

NewMoney: România nu stă bine la capitolul inflație, e țara eu­ro­peană cu cel mai ridicat nivel al acestui indicator de câteva luni. Autoritățile sunt totuși optimiste, spun că vom încheia anul sub 5%. Care sunt perspectivele? 

Alexandra Smedoiu: Există un pic de optimism pentru urmă­toa­rele 12-18 luni. Estimările noastre sunt că putem ajunge la intervalul de 2-3% cândva în anul următor, dar mai sunt pași necesari până acolo. Ar trebui să vedem destul de rapid o scă­dere a dobânzii de referință. Și asta ar urma să se întâmple, conform estimărilor noastre, undeva prin vară.

Deci o tendință de decelerare a inflației cu siguranță vom vedea. Singura întrebare este cât de repede putem ajunge spre intervalul de 2-3%. Probabil însă coborârea va fi mai lină. În concluzie, dacă vom termina anul cu 5% ar fi foarte bine.

– Cum se face totuși că țări din jurul nostru, care în urmă cu un an aveau o inflație mult mai mare, stau acum mai bine? 

– Acolo, firmele sunt mai reticente în a împinge inflația spre consumatorul final și sunt mai dispuse să acopere o parte din costurile care au crescut pe partea de producție, distribuție și așa mai departe, să le internalizeze. Asta înseamnă că se aș­teaptă la o scădere a cererii și sunt mai prudenți. În Ungaria, re­ducerea inflației a venit la pachet cu o scădere abruptă a nivelului de consum. Iată de ce nu ne-am dori ca scăderea in­flației să se întâmple într-un mod abrupt. O scădere bruscă a consumului se va vedea imediat în toate palierele.

– Ce șanse ar fi să vedem ca deficitul bugetar să se înscrie în ținta prevăzută pentru acest an, de 5% din produsul intern brut? Am văzut tot felul de avertismente din partea Consiliului Fiscal, din partea Comisiei Europene, că va fi probabil mult mai ridicat. 

– Într-adevăr, acestea sunt și așteptările noastre. Este un an cu foarte multe alegeri. Iar dacă analizăm anii cu alegeri, nu doar în România, ci în toate țările, deficitul este departe de a fi ținut sub control. Așadar, strict din punctul acesta de vedere, e greu să cred că vom rămâne în 5%. Dacă alegerile ar fi fost mai la în­ceputul anului, poate că am fi văzut deja măsuri de ajustare. Cum alegerile țin tot anul, probabil că aceste măsuri vor fi amâ­nate până la 1 ianuarie anul următor.

– Credeți că avem o problemă mai mare cu deficitul sau cu in­fla­ția în acest moment? 

– E într-adevăr o dilemă, dar, dacă ar fi să aleg care dintre cele două probleme ar trebui rezolvată, să fie luate măsuri cu prio­ri­tate în privința ei, aș alege totuși inflația. Acest fenomen erodează puterea tuturor, atât a producătorilor, cât și a consu­ma­torilor, și îi determină apoi să ia decizii economice în con­se­cință. Iar spirala nu face astfel decât să se alimenteze.

– Guvernul, în acest an electoral, a cedat la toate cererile de ma­jorări de salarii. Pune asta o presiune suplimentară?

– E principalul motiv pentru care nu cred că vom reuși să ne încadrăm în ținta de deficit. Aceste cheltuieli publice le vom deconta, într-o manieră sau alta, anul următor. Din structura bugetului României, cam două treimi sunt cheltuieli fixe, salarii și pensii, în principal. Două treimi, cheltuieli fixe, reprezintă pur și simplu o proporție uriașă. Asta înseamnă că ne rămâne foarte puțin spațiu de manevră, iar dacă procentul acesta mai și crește, nu are cum să fie bine.

REȚETE PĂGUBOASE

– Datoria publică a României tocmai a trecut de 52% din produsul intern brut, un record. E cazul să ne îngrijorăm?

– Nu sunt așa de pesimistă. Stăm încă mult mai bine prin com­parație cu alte state membre ale Uniunii Europene, ca să nu mai zic cu țări dezvoltate, ca procent al datoriei publice. Marea problemă nu e acest indicator, vorbim de un prag psihologic de 50% depășit. Mult mai important este modul de utilizare a ba­nilor, componența datoriei. Acolo, împărțirea între cheltuieli curente și investiții poate fi un semnal de alarmă.

– În discursurile autorităților revine periodic ideea intervenției asu­pra prețurilor la alimente, mai ales, măsură care a produs efecte negative în Ungaria. Ar exista vreo șansă ca aici să poată func­ționa mai bine?

– Producătorii și distribuitorii încearcă să împingă mai departe creșterile de costuri către consumatori. Dar câți dintre ei își pot permite cu adevărat să plătească mai mult? Ar fi nevoie de o analiză destul de riguroasă cu privire la marjele de profit.

Este tentant să zicem, da, producătorii și distribuitorii au pro­fituri prea mari, hai să tăiem de la toți un anumit procent. Însă realitatea este că, atunci când acționezi asupra mediei, apare problema: ce te faci cu cei care sunt sub medie? Eu nu cred într-o măsură din asta, „one size fits all“, cum se spune (mă­sură universală, n.r.) , aplicată fără diferențiere.

LA ANU’ VA FI MAI GREU

– În ce măsură vă așteptați la un decont al „indulgențelor“ din acest an? Se vor mări taxe anul viitor?

– Aș zice că e singura certitudine pentru 2025, dacă ne uităm la procentul acesta mare de cheltuieli ale statului cu pensiile și salariile. Este inevitabil să crească taxele. Întrebarea este în ce zone ar putea să crească aceste taxe. Impozitarea muncii, în România, este destul de mare, peste media europeană. Prin urmare, greu de crezut că se mai poate crește aici. Ar fi posi­bilă o creștere a valorii încasărilor din contribuții, prin amen­da­rea salariului minim. Ar putea fi o măsură care va avea oa­re­care succes.

Cel mai probabil, salariul real este mult peste ce vedem noi nominal, datorită componentei de plată la negru. În alte zone, precum taxarea companiilor, taxarea veniturilor persoanelor fi­zice, altele decât salariile, pot să apară unele decizii. Și, bine­înțeles, la cota de TVA mi se pare inevitabilă o creștere. Va avea, bineînțeles, consecințe directe în inflație. Cu care, iată, că ne luptăm acum și probabil ne vom mai lupta și anul viitor.

– Investițiile străine. Suntem unde trebuie în această privință?

– Sunt și plusuri, și minusuri. Dacă vorbim de reașezarea lan­țu­lui de producție, am observat că România a atras investiții semnificative. Însă așteptările analiștilor erau mai optimiste. M-aș fi așteptat la mai mult interes în ceea ce privește România. Dar feedbackul investitorilor este următorul: România nu mai este o țară cu costuri mici, care să aibă un avantaj semni­ficativ pe partea aceasta. Și celelalte avantaje și-au mai pierdut din interes. Pentru că forța de muncă este foarte greu de găsit și în România. Mai avem și alte probleme. Dacă vorbim de fa­cilități de pro­ducție, costul transportului rutier este încă foarte ridicat. Sunt și mulți alți factori. În concluzie, am văzut investiții străine, am văzut extinderi. Dar nu la nivelul la care mă aș­teptam, din păcate.

– Cu atragerea de fonduri europene stăm mai bine? 

– 2023 a fost un an excelent și sper doar că vom avea această absorbție foarte bună și în 2024. În 2023 am avut peste 10% ve­nituri din fonduri europene și PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, n.r.), comparativ cu anii precedenți, unde aveam 2-3%. Deci, este o creștere fantastică. Și trebuie nea­pă­rat să facem același lucru și în 2024. Din fonduri europene au intrat mulți bani în România, iar asta s-a văzut în mersul eco­no­miei.

– Parte din aceste sume au fost acordate și pentru ca România să poată face față mai bine războiului de la granițe, care a intrat în al treilea an. Ce impact vedeți în economie în acest moment?

– Mai devreme sau mai târziu vom vorbi despre reconstrucția Ucrainei, un proiect de foarte mare amploare, din care și noi vom avea de câștigat. Toți banii cu care Ucraina va fi finanțată de către investitori internaționali își vor găsi un debușeu și în România. Firmele din România vor fi furnizori pentru această reconstrucție. Așadar, cred că va fi în continuare un impact semnificativ în următorii ani, și nu unul negativ.

CURSUL, ȚINUT STRÂNS ÎN HĂȚURI

– Pe piața imobiliară sunt tot mai puține proiecte finalizate, în timp ce prețul rămâne ridicat, pentru că cererea nu a scăzut. Pu­tem vorbi de o bulă care să afecteze în cele din urmă și băncile?

– Multe dintre prețuri sunt susținute de transferul averii investitorilor spre active din zona imobiliară. Deci, din punctul acesta de vedere, e greu de venit cu teoria asta că este o bulă, atât timp cât sunt tranzacții cu bani gheață. Iar băncile au fost mult mai precaute decât în perioada 2000-2007 în privința finanțării de achiziții imobiliare. Vedem un management mai bun al riscului, așa că e greu să cred că vom vedea efecte de mag­nitudinea celor de acum 15-20 de ani.

– Cursul valutar va trece anul acesta de 5 lei?

– Teoretic, da. Cursul este supraapreciat în acest moment, din punctul meu de vedere. Dacă va trece și în realitate, depinde de politica Băncii Naționale. În orice caz, trecerea va fi foarte controlată. Dar și dacă vorbim de trecerea de acest prag de 5 lei, de la cât e cursul acum, cu 2-3 bani sub acest nivel, impactul ar fi nesemnificativ. Vorbim mai degrabă de un trac psihologic decât de un efect adevărat. Prognoza noastră pentru cursul de la finalul anului e undeva între 5 și 5,10 lei pentru 1 euro. Deci, nu se poate vorbi de o depreciere masivă.