Programul localurilor în care au loc nunţi sau botezuri a fost prelungit până la ora 2.00
Premierul Florin Cîţu anunţă că programul localurilor în care au loc nunţi sau botezuri a fost prelungit până la ora 2.00.
”În şedinţa de Guvern de astăzi am modificat HG pentru prelungirea stării de alertă, cu un lucru bun, o veste foarte bună, în ceea ce priveşte nunţile şi botezurile, localurile pot să rămână deschise până la ora 2.00 noaptea”, a anunţat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
Executivul a precizat că decizia a fost luată la propunerea CNSU.
”La propunerea CNSU, a fost aprobat în şedinţa de Guvern ca evenimentele private, de tipul nunţilor, botezurilor etc. să poată fi desfăşurate în restaurant până la ora 2.00, prelungindu-se astfel programul restaurnatelor, doar pentru evenimente private cu două ore”, a transmis Guvernul.