Prognoza meteo pentru Revelion. Cum va fi vremea în noaptea de Anul Nou
Meteorologii anunţă că vom avea parte de un Revelion cu frig, dar fără ninsori în cea mai mare parte a țării.
„În noaptea de Revelion vorbim de temperaturi negative în aproape toată țara, exceptând zona litoralului, pentru că doar aici vom putea înregistra valori cuprinse între 0 până la cel mult 1-2 grade. În rest, cele mai coborâte valori, așa cum este și normal, vor fi în zona depresionară a Transilvaniei, spre minus 8 – minus 9 grade.
Nu în ultimul rând în Moldova, în nordul Moldovei, acolo unde și prezența stratului de zăpadă accentuează valori mai coborâte”, a declarat Elena Mateescu, directorul Agenției Naționale de Meteorologie.
„Spre mai mult 1.800 de metri, putem să contăm pe valori chiar mai coborâte, spre minus 15, posibil minus 17 grade Celsius. În rest, vorbim de temperaturi apropiate de normalul climatologic al perioadei din calendar: estul Transilvaniei, Banat, Crișana – minus 5 grade, Oltenia – minus 4 până la 0 grade, Dobrogea valori pozitive 1-2 grade, București – minus 2, minus 1 grad. O noapte nu foarte rece, cu intensificări ale vântului, care va spori senzația de frig”, a explicat directorul ANM pentru Digi24.
În ceea ce privește Bucureștiul, nu va fi un Revelion cu zăpadă, situație care se va perpetua și în zilele următoare. Până pe 6 ianuarie cel puțin, este probabilitatea redusă de zăpadă pentru București. Nu este exclusă o ușoară fulguială, dar nu se va depune zăpadă, cu excepția zonei Moldovei și la munte, a precizat Elena Mateescu.
Vreme bună după 1 ianuarie
Vestea bună de la ANM este că „repriza de iarnă” va lua sfârșit imediat după Anul Nou, când temperaturile vor începe din nou să înregistreze creșteri semnificative. De altfel, se estimează că luna ianuarie va fi mult mai caldă decât normalul perioadei calendaristice, pe fondul unui front de aer cald care își va face la rândul său simțită prezența, în paralel cu valul polar.
Vremea: Miercuri, 1 ianuarie 2020
Valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru începutul lunii ianuarie. Cerul va fi temporar noros și doar izolat se vor semnala precipitații slabe – ninsori la munte și mai ales lapoviță și ninsoare în zonele joase de relief din estul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, dar local și temporar și în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 8 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
În București cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a -4 grade.
Vremea: Joi, 2 ianuarie 2020
Vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârșitul intervalului în extremitatea de est și sud-est a țării vor fi condiții pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, mai ales pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 4 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade.
În București, în a treia zi a noului an cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3-4 grade, iar cea minimă cuprinsă între -4 și -2 grade.