Profesorul de economie Bogdan Glăvan: „Problema fundamentală a României este ce se va întâmpla când banii europeni se vor termina”

Guvernul nu schimbă politica fiscală în an electoral, dar în 2025 va fi obligat să crească taxele pentru a suplimenta veniturile bugetare, crede profesorul de eco­nomie Bogdan Glăvan (46 de ani), de la Universitatea Româno-Americană. Deo­cam­dată, autoritățile cheltuiesc fără să se gândească prea mult la consecințe, țin­tele electorale fiind mai importante de­cât cele economice.

NewMoney: Dacă în 2024 nu vor fi impuse taxe suplimentare, anul viitor vine decontul, ne-a lăsat pe toți să înțelegem ministrul de Finanțe. La ce să ne așteptăm?

Bogdan Glăvan: La începutul calendaristic al lui 2025 nu se va întâmpla mare lucru. Anul acesta nu vor fi luate niciun fel de măsuri, deci nu vor avea cum să intre în vi­goare la începutul lui 2025. În schimb, noul guvern va lua probabil apoi niște mă­suri care vor intra după șase luni în vigoare, conform legislației. Aceste măsuri nu pot fi decât de creștere a poverii fiscale. Și acest lucru a fost repetat de mai multe ori și susținut recent chiar de afirmația ministrului că România nu are cum să reducă deficitul bugetar la nivelul agreat de 3% mai devreme de șapte ani.

– Ce fel de creșteri sau taxe noi putem vedea?

– Guvernul ar putea să elimine în continua­re acest regim special pentru microîntreprinderi, astfel încât să existe o impozitare uni­formă.

Dar, mult mai important, vorbim despre trei elemente. Impozitul pe dividende, care ar putea să crească încă o dată. În privința impozitului pe salariu, ori apare impozitare progresivă, ori crește cota unică, așa cum o mai avem în prezent. Și, în ultimul rând, vorbim de o creștere a cotelor de TVA. Cel mai sigur, dar și cel mai impopular impozit.

Analiză contra curentului

– Discuția dintre București și Bruxelles, ca Ro­mânia să revină în marja de 3% de deficit pe parcursul a șapte ani, e un proiect re­a­list? E genul de negociere pe care și alte state eu­ropene au încercat-o?

– Una este păsuirea pe care o putem cere noi de la Comisia Europeană pentru res­pectarea unui tratat sau altul sau pentru exceptarea de la un tratat sau altul. Și altul este interesul național, interesul nostru, propriu.

Câteodată, noi ne comportăm adesea ca niște copii zurbagii, cărora le place să chiu­lească de la școală sau să copieze pentru a lua o notă mare, neînțelegând că, de fapt, dacă au de-a face cu un profesor prea indulgent sau dacă sunt lăsați să facă ce vor și să treacă clasa, asta nu îi ajută în viață, nu e un lucru bun pentru ei.

Ne raportăm prea frecvent la aceste cerințe ale Comisiei Europene. Fără să înțelegem fundamental interesul nostru propriu. Părerea mea este că și în prezent România beneficiază de pă­suirea și de indulgența nemaipomenite ale Uniunii Europene, pe multiple domenii, de la justiție la fiscalitate.

Ceea ce nu e un lu­cru bun. Uniunea Europeană poate să spună: „Nu-i problemă, poți să risipești banii, poți să te îndatorezi, poți să arunci pe umerii generațiilor viitoare niște po­veri“. Poate chiar te încurajează în anumite prostii. Cred că Uniunea Europeană a fost foarte indulgentă până acum cu Ro­mânia și orice indulgență suplimentară nu ne ajută, de fapt, deloc.

Problema fundamentală a României este ce se va întâmpla când banii europeni se vor termina. PNRR și fondurile europene se vor termina, la un moment dat. Întreba­rea este, în acel moment, cum ne vom mai putea noi susține? Cum vom mai susține cursul de schimb, care astăzi este susținut tocmai prin influxul de valută, de bani europeni. Ăsta e cel mai mare atu al Româ­niei.

Asistența externă formidabilă pe care o primește. Dar când vom fi pe picioarele noastre, vom descoperi brusc că va trebui să ne împrumutăm la costuri și mai mari. Fie va trebui să devalorizăm leul, fie să mă­rim taxele și mai mult. De asta mi se pare criza inevitabilă. Și de asta este interesul nostru național să acționăm acum, nu peste șapte ani, nu peste trei ani, nu în funcție de ce spune Comisia Europeană, ci să acțio­năm „de alaltăieri“, pentru limitarea acestui șoc care va veni.

Taxe șocante

– Vorbeați de impozit progresiv, dar cel pu­țin unul dintre partidele aflate la guvernare, PNL, consideră că este vorba despre o linie roșie. Ce se va întâmpla din acest punct de vedere?

– Dacă se păstrează această guvernare, sunt șanse mari să vedem o schimbare a re­gimului fiscal. Progresiv poate însemna și cu două cote, nu cu cinci. Așa cum sunt în unele țări din jurul nostru. Adică, poate să rămână o cotă, cum este cea actuală, de 10%, sau, să spunem, poate chiar mai mică, și să apară și o cotă de 20%.

Orice este posibil în direcția asta, a creș­terii poverii fiscale. Cu cât nemulțumirile sociale vor fi mai mari, cu atât se va încerca pasarea poverii și a răspunderii pe umerii unor grupuri mai restrânse. De asta mă aștept să mergem la acest impozit progresiv, mai ales că este susținut de Uniunea Europeană, de FMI.

– Până unde ar putea să meargă?

– În Croația, în țările baltice, avem două cote, cea mai ridicată fiind de 20%. La noi, 20% ar însemna o cotă dublă de impozitare față de ce avem acum. Deci, dacă se impune o cotă de 20% pentru veniturile care depășesc, să spunem, 5.000 de lei, ar fi o creștere semnificativă a poverii fiscale.

„O mafie de stat“

– În altă ordine de idei, a apărut această ini­țiativă a militarizării inspectorilor Anti­fraudă. Era nevoie de așa ceva? Poate să ducă la o mai bună colectare?

– Noi am mai avut această, să spunem, mi­li­tarizare, cred că odată cu inventarea Antifraudei. Aveau aceste dotări cu mașini, cu girofaruri… Nu știu care au fost rezulta­tele. Nu cred că au fost bune sau spectaculoase, pentru că altfel n-am discuta din nou de acest lucru.

Pe de altă parte, eu nu știu ca inspectorii de la Fisc să fi fost amenințați. Deci care poate fi motivul pentru care ar fi nevoie să poarte armă? Răspunde acest lucru unei cerințe, unei realități pe teren? Nu știm, nu ni s-a spus. Pare mai curând o metodă să mai sifonăm niște bani, să mai facem o achi­ziție publică. Nu mi se pare că e o treabă serioasă.

– Dar ce soluții ar avea România să nu mai fie ultima țară a Uniunii Europene când vine vorba de colectarea taxelor?

– Noi discutăm tot timpul despre faptul că suntem ultimii în acest clasament și luăm de bună această informație și nici nu avem motive să o suspectăm că n-ar fi corectă. Dar care e situația exactă nu știm, nu avem analize ale ANAF. Acest gap de colectare a TVA de unde vine exact? Cu siguranță nu vine din toate domeniile în mod uniform. Ne trebuie o analiză a cauzelor care ne-au adus aici, o analiză de risc. Și cu siguranță ANAF face așa ceva. Sau ar trebui să facă. Pe de altă parte, sunt la fel de convins că face prost această analiză, în sectorul pu­blic e greu să pui bază pe ce se livrează.

Sub rezerva unor informații corecte pe care ar trebui să le avem de la instituții, dacă mergem pe statisticile pe care le avem, un punct major al explicației este co­rupția. Știm de ani de zile, din listele ma­rilor datornici la stat, din datele privind eva­ziunea, unde sunt probleme. În domeniile alcool, tutun, carburanți s-au dezvoltat ciorchini de evazioniști, de fraude, pro­babil că aici apare o parte majoră a gapului de TVA.

După mine, dacă tot le știm de atâția ani, iar situația rămâne neschimbată, în­seamnă că nu a existat nicio intenție seri­oasă de a rezolva situația. Ca să folosesc termeni duri, vorbim de o mafie de stat.

„Sezon deschis la vânătoare de salarii“

– Avem a doua inflație la nivelul Uniunii Eu­ro­pene, după Ungaria. Cum va evolua acest indicator?

– Anul acesta vedem o creștere a veniturilor. Nu a celor reale, ci a veniturilor nominale, bănești. Dar dacă veniturile noastre bănești cresc, înseamnă că noi consumăm mai mult, înseamnă că punem presiune pe prețuri. Iar veniturile noastre cresc din două motive. Un motiv este anul electoral, ceea ce înseamnă sezon deschis la vână­toare de salarii, pentru că Guvernul nu poate re­fuza creșteri în acest context, nu își poate permite să aibă greve, proteste și așa mai departe.

Doi la mână, e vorba de infuzia aceasta de asistență externă ma­joră, care înseamnă tot bani. Înseamnă tot venituri. De fiecare dată când se face un pro­iect, când se cons­truiește un pod, de pildă, aia înseamnă tot bani, care se duc că­tre pro­ducătorii de materii prime, către salariații care lucrează acolo și așa mai de­parte. Adică, finalmente, tot o creștere a ce­rerii și a prețu­rilor.

Deci cât timp România rămâne sub zodia măsurilor demagogice și a acestei asis­tențe externe formidabile, o avalanșă de bani europeni, 4% din PIB, zeci de miliarde de lei, România nu are cum să fie vreo cam­pioană a Europei la stabilitatea prețurilor. Va rămâne, din motive obiective, undeva sus, spre vârful clasamentului, atât anul acesta, cât și anul viitor.

Asta nu înseamnă că inflația nu va scă­dea. Dar depinde foarte mult de contextul internațional, care e, acum, factorul decisiv. Vedem din nou un fenomen similar ce­lui de la începutul anilor 2000, când tocmai expansiunea comercială a Chinei și inun­darea piețelor mondiale cu exporturile chinezești ieftine au ținut inflația mondială la un nivel foarte jos.

Asta a permis atunci dezvoltarea acelei bule a creditului și a ace­lor bule speculative care au trecut pe sub radarul tuturor experților, al FMI, pentru că ei se uitau doar la inflație. Și, nefiind inflație, au zis că totul este în regulă. Acum suntem într-un episod similar, nu i-aș spune ciclu similar, dar într-un episod similar. Dacă apar factori perturbatori greu de pre­văzut, precum incidentele de pe Canalul de Suez, care duc la scumpirea transporturilor, fluctuații majore la prețul petrolului, care capătă tendințe de creștere cu fiecare război, orice predicții pot fi anulate. Dar tendința generală este de scădere a in­flației.

Nordul pierdut

– O reducere a dobânzii-cheie când poate apărea?

– BNR va lua decizia în tandem cu celelalte bănci centrale din zonă, cu Banca Centrală Europeană și cu banca centrală americană (Federal Reserve, n.r.). Politica monetară este coordonată la nivel global, nu depinde exclusiv de noi. În plus, dacă am re­duce dobânzile acum, nu am face decât să instigăm la mai multă inflație. Oricum, după părerea mea, politica monetară este relaxată în România.

Dacă ne uităm în piață, vedem că există exces de lichiditate, că dobânzile la depozite scad vertiginos. Băncile sunt pline de bani, nu au o pro­blemă în a găsi finanțare, de asta își permit să scadă dobânzile la depozite, în timp ce rămân cu ele sus la credite.

Deci această politică permisivă, dictată tocmai de asistența externă formidabilă, nu face decât să creeze profituri pentru bănci. În România intră o căruță de bani, iar fraza la ordinea zilei este „hai să absorbim banii!“, adică să-i cheltuim. Dacă asta e busola, ăsta-i nordul pe care vrem noi să-l urmărim, în­seamnă că vom avea in­flație.

Acest articol a apărut în numărul 183 al revistei NewMoney

FOTO: Laszlo Raduly