Producția ArcelorMittal Galați, la un sfert față de cea din 1989. Cum răspunde combinatul schimbărilor dure din piața siderurgică

Acest articol apare în numărul 29 (4-17 decembrie) al revistei NewMoney

Proiecte de infrastructură puține, scumpiri la utilități și importuri cu pre­țuri de dumping – care a fost răs­punsul celui mai mare producător local de oțel, ArcelorMittal Galați, la trans­formările dure ale pieței? Un program lansat în 2009 – care a adus combinatul pe profit operațional după o pauză de mulți ani –, produse cu va­loa­re adăugată și exporturi.

Creșterea economică a ultimilor ani nu a existat pentru sectoarele grele ale industriei, afectate în continuare de criză și de lipsa comenzilor. Mai mult, activitatea din metalurgia românească a atins în 2016 cel mai scăzut nivel din ultimii ani. În ceea ce privește strict cererea de oțel, România rămâne o piață de dimensiuni reduse, cu un consum de 1,5 mili­oane de tone de oțel, de 11 ori mai puțin decât Turcia, de exemplu.

Directorul general al ArcelorMittal Galați, Bruno Ribo, are mai multe expli­cații pentru acest raport: volumul scă­zut al proiectelor de infrastructură, slăbirea unor afaceri consumatoare de oțel, înrăutățirea continuă a climatului de afaceri – resurse energetice scumpe față de țările din afara UE, un mediu de afaceri instabil, care se schimbă des și brusc, fără studii de impact sau simu­lări, dar și lipsa unui sprijin pentru economia locală folosind instrumente ale UE utilizate în alte țări din estul continentului.

„ADEVĂRUL AMAR“. Cu o productie de șapte milioane de tone în 1989, Combinatul Siderurgic din Galați livrează acum două milioane de tone anual. Sau chiar mai puțin. În acest an, de exemplu, pentru că producția a fost oprită timp de o lună pentru investiții și lucrări de întreținere, rezultatul va fi ușor sub cel de anul trecut, de două milioane de tone.

„Adevărul amar pentru noi este că și la două milioane de tone de oțel pe an suntem încă prea mari pentru România: ex­por­tăm între două treimi și trei sferturi din producția noastră, pe piețe competitive, unde ne întâlnim cu competitori care provin din țări cu un climat de afaceri mai favorabil: prețuri mai scăzute ale energiei, unde nu există subvenții pentru sursele regenerabile de energie care să împovă­reze consumatorii, care au un cadru stabil și o piață internă puternică“, explică managerul  francez al combinatului, într-o discuție cu NewMoney.

În aceste condiții, rezultatele financiare ale companiei nu ar mai trebui să sur­prindă (prea tare) pe nimeni: opt ani consecutivi de pierderi, cu un minus total de aproape un miliard de euro în perioada 2009-2016. Practic, primele rezultate ale programului lansat în 2009 de reorgani­zare a activității combinatului, care vi­zea­ză un plus de eficiență de 20%, încep să se vadă abia acum. „Cel mai important este că suntem în cifre operaționale pozitive, după mulți ani dificili și sprijin continuu din partea companiei-mamă“, spune Ribo, exemplificând cu investițiile de 450 de milioane de euro finanțate post-criză de grupul condus și controlat de miliardarul indian Lakshmi Mittal.

În 2015-2016, importurile de oțel chinezesc la prețuri de dumping au afectat com­pania într-o măsură atât de mare încât unitatea a fost la un pas să oprească producția. Între timp însă, UE a luat mă­suri antidumping care și-au do­vedit efi­ciența. Acum, Ribo atrage atenția asupra unui alt risc care amenință supra­viețuirea producătorilor europeni de oțel – schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră, EU ETS. Majo­ritatea producătorilor din UE nu vor putea respecta standardele viitoare ale EU ETS, aplicabile din 2021, din cauza teh­nolo­gii­lor disponibile, astfel că vor fi ne­voiți să cumpere „drepturi de producție“, ceea ce le va afecta costurile. Europa va produce mai puțin oțel, iar consumatorii vor cum­păra din afara UE, unde taxele nu există. „Dar care ar fi beneficiul pentru mediul înconjurător, la nivel mondial? Niciunul. Vom exporta pur și simplu locuri de mun­că în afara Europei, dar mediul ar con­tinua să fie afectat“, susține Ribo.

MIZA EXPORTURILOR. Cum ArcelorMittal Galați produce mai mult decât poate absorbi piața românească, livrările către destinații externe sunt decisive pentru combinat, acesta ocupând anul trecut locul 14 în topul exportatorilor. Deoarece costurile de transport sunt mari, grupul se concentrează pe țările din apropiere – Turcia, Grecia și zona Balcanilor –, cres­când însă în ultimii ani și comenzile către țările centrale și chiar nord-europene. Prima destinație de export rămâne Turcia, unde ArcelorMittal concurează cu producători din afara UE – Ucraina, Rusia și China. Pe termen lung, pariul combinatului ține în special de produsele cu valoare adăugată mai ridicată. După o investiție de 15 milioane de euro, compania a început să producă din acest an și rulouri din oțel pre-vopsite, destinate industriei și pieței construcțiilor, disponibile până acum doar din importuri. Important este și proiectul construcției gazo­ductului BRUA, care va face legătura între Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Grupul susține că la noul proiect trebuie să aibă acces producători din UE, pentru ca fondurile publice alocate pentru această in­vestiție să nu finanțeze locuri de muncă din afara Europei. Proiec­tul ar aduce companiei o co­mandă pentru mai mult de 100.000 de tone de tablă groasă din oțel, importantă mai ales în actualele condiții de piață.

Într-un studiu recent dedicat metalurgiei românești, analiștii KeysFin propun câteva soluții pentru depășirea actualei stări de fapt prezente la nivelul pieței: „reînnodarea“ lanțurilor econo­mice din tre­cut și sprijin din partea statului, prin investiții și facilități fiscale. Cât de mari sunt însă șansele unei industrii în care supraviețuirea companiilor depinde de sprijin de la stat și de soluții valabile în alte timpuri? Un răspuns clar se va lăsa, cel puțin o vreme, așteptat. Din nou, fără surprize – producătorii de oțel au ori­cum multe întrebări și puține răspunsuri.

În câteva cifre

Reducerea drastică a comenzilor a făcut din industria metalurgică o „Cenușăreasă“ a economiei, cu rezultate dezamăgitoare în pofida potențialului ridicat.

• În picaj. Cifra de afaceri din industria metalurgică a atins anul trecut cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani (33,5 miliarde de lei), arată o analiză KeysFin. Mai mult, au dispărut peste 100 de firme și s-au desființat aproape 1.000 de locuri de muncă.
• Top jucători. Investitorii străini domină de mulți ani metalurgia românească. Cele mai mari companii sunt ArcelorMittal Galați (cu o cifră de afaceri de 3,47 de miliarde de lei în 2016), ALRO Slatina (2,14 miliarde) și Silcotub (1,23 miliarde). Celelalte firme (TMK-Artrom, Alum, ArcelorMittal Hunedoara, Bamesa etc.) au încasări de sub un miliard de lei fiecare. În ceea ce privește comerțul cu produse metalurgice, cele mai mari firme sunt Mairon Galați (819,2 milioane de lei), Rottco Consult, A-KEMI și Baurom Construct.
• Falimente. Situația dificilă a acestui sector este evidențiată și de statistica insolvențelor, prezentată tot de KeysFin – 1.258 numai în intervalul 2014-2016. În plus, firmele se confruntă cu o lipsă acută de lichiditate și se bazează în mare măsură pe creditul furnizor.

FOTO: ArcelorMittal