Premieră pe piaţa bancară românească. Start al campaniei „Dreptul la banking”

Băncile din România lansează în premieră campania de informare şi conştientizare prin care îşi propun să îmbunătăţească dialogul cu publicul larg, despre rolul de facilitator al dezvoltării şi prosperităţii pe care îl au băncile şi despre cum pot beneficia românii şi societatea de toate instrumentele incluse simbolic în #DreptulLaBanking, a anunţat, marţi, Sergiu Oprescu, preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că acesta nu este o campanie a ARB, ci a băncilor din România. „Această campanie este o premieră pentru România. Ea deschide un dialog despre banking şi despre cum putem să creştem bunăstarea economică şi factorii esenţiali în acest demers, care din punctul nostru de vedere sunt doi: încrederea şi educaţia.

Există o legătură, aş putea spune biunivocă, între bunăstare ca obiectiv final, bunăstarea la nivelul societăţii, şi nivelul de intermediere financiară, nivelul pe care îl avem de finanţare în interiorul economiei. Aşa cum ştiţi, noi am spus-o de multe ori, cu un grad de intermediere de doar 27%, aferent anului 2019, România se situează mult sub media Uniunii Europene de 83% şi sub nivelul unor ţări cu economie emergentă cum cum ar fi Polonia şi Cehia, cu 52%, sau chiar Bulgaria cu 51%.

Cauzele pentru care am ajuns în această situaţie sunt multiple şi fiecare dintre ele ar necesita probabil dezbateri specifice. Răspunsul la această problemă este şi el unul complex şi ţine atât de noi ca industrie, cât şi de responsabilitate de decizie şi discurs a factorilor politici în un interval de timp destul de lung”, a spus Sergiu Oprescu.

Banking, un mit în România?

Sergiu Manea, preşedintele Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) şi CEO Banca Comercială Română, a afirmat că banking-ul este în continuare un mit.

„Până la urmă obiectivul care e? O relaţie simetrică şi normală care nu poate avea loc în contextul în care banking-ul pentru bune sau rele e în continuarea un mit. Şi e un mit la nivelul angajamentului public şi e un mit dacă mă uit şi la numărul de oameni care folosesc conturi bancare în România”, a spus Sergiu Manea.

Potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres, campania #DreptulLaBanking vorbeşte despre încrederea reciprocă între oameni şi sistemul bancar, esenţială pentru creşterea bunăstării individuale, cât şi despre dezvoltarea economiei României.

#DreptulLaBanking începe de la nevoi personale precum achiziţia unei locuinţe, plata bunurilor cumpărate, economisire, dar înseamnă şi dreptul la investiţii într-o agricultură modernă şi performantă, în infrastructură, în educaţie sau în sănătate.

Analogia cu un drept, care este tema campaniei, reprezintă o invitaţie adresată tuturor românilor să cunoască mai bine ce posibilităţi şi oportunităţi au în relaţia cu băncile cu care aleg să lucreze, dar şi să aibă un acces mai bun la regulile care guvernează industria.

Prin intermediul campaniei se va accentua faptul că instituţiile de credit acţionează consecvent pentru ca bankingul să fie adus la un alt nivel – să pornească şi mai mult de la oameni şi împreună să învăţăm să creăm bunăstare, fiind relevate exemple în acest sens.

Astfel, peste 485.270 de persoane fizice au contractat credite ipotecare/imobiliare de la bănci şi au achiziţionat locuinţe sau au realizat alte investiţii imobiliare. Numărul debitorilor persoane fizice cu credite ipotecare este de 283.769 şi numărul debitorilor persoane fizice cu alte credite pentru investiţii imobiliare este de 201.505, arată datele Băncii Naţionale a României, la finele anului 2019.

Românii au investit în proiecte imobiliare 10% din PIB

Valoarea creditelor ipotecare şi pentru alte investiţii imobiliare se ridică la 20 miliarde de euro, ceea ce reprezintă 10% din Produsul Intern Brut al României. Aproximativ 100.650 companii se dezvoltă cu finanţare de la băncile din România, potrivit datelor la finele anului 2019.

Valoarea finanţărilor acordate de bănci companiilor se cifrează la 25 miliarde de euro, la finele lunii noiembrie 2019. Pentru dezvoltarea IMM-urilor, antreprenorii au contractat finanţări de la băncile din România în valoare de 17 miliarde de euro, potrivit datelor din luna noiembrie 2019.

Românii fac aproximativ 885 milioane de tranzacţii electronice în siguranţă anual prin intermediul băncilor din România. În agricultură, românii au contractat credite de peste două miliarde de euro, potrivit datelor aferente lunii septembrie 2019.

Prin această campanie, băncile din România s-au unit în efortul de a-i susţine mai bine pe românii care îşi încredinţează resursele băncilor, în prezent fiind peste 15 milioane de deponenţi. Astfel, acestea se angajează să aducă sistemul financiar-bancar mai aproape de oameni, reducând diferenţa dintre oamenii care au dreptul la banking şi cei care îl utilizează efectiv.

Campania îşi propune să contribuie la creşterea nivelului de educaţie financiară în rândul consumatorilor, până în prezent, peste un milion de români beneficiind de cursuri gratuite de educaţie financiară realizate de sistemul bancar din România.