Povestea completă a căderii și revenirii lui Octavian Radu, fondatorul Diverta, omul cu 100 de firme

Acest articol apare în numărul 21 (7-27 august) al revistei NewMoney

După opt ani de pauză, Octavian Radu, fondatorul Diverta, investește într-o poștă privată. Dacă înainte de 2009 rețeaua de librării era cea mai mare afacere a sa, PinkPost – principalul concurent al Poștei Române – îl preocupă cel mai mult în prezent.

„M-a împrumutat soția cu banii pentru școala copiilor“, explică Octavian Radu (56 de ani), unul dintre cei mai flamboaianți antreprenori din perioada precriză,  modalitatea prin care și-a finanțat reintrarea în prim-planul businessului. După toată drama financiară care i-a măcinat afacerile unui grup (RTC) evaluat la 200 de milioane de euro în 2008, Radu e aproape neschimbat: poartă pantaloni scurți și un tricou negru cu un logo roz (îi veți afla povestea în rândurile următoare), râde zgomotos la intervale regulate și vorbește despre cea mai recentă investiție a sa ca și cum ar fi prima.

Probabil că puțini antreprenori români au fost protagoniștii mai multor fuziuni, achiziții și vânzări decât Octavian Radu. În urmă cu peste un deceniu a făcut atât de multe astfel de mișcări (cel puțin 20) încât nici el nu le mai știe numărul sau cronologia. Oricum, s-a săturat să mai vorbească despre ce a fost odată și despre cum criza l-a pus la pământ, lucru pe care mi l-a spus încă dinainte de a face acest interviu pe un ponton de pe malul lacului Grivița, în spatele casei sale.

Cu banii împrumutați în principal de la soție (Anca Radu), a cumpărat în toamna anului trecut PostMaster, un serviciu de livrare plicuri, de la Österreichische Post (Poșta austriacă). Prin fuziunea PostMaster cu TotalPost, o companie în care era deja acționar minoritar, Octavian Radu devine principalul concurent privat al Poștei Române.

Poșta, vioara întâi. Radu nu e la prima întâlnire cu o afacere de poștă privată. De altfel, puține domenii îi sunt străine, având în vedere că a avut contact cu companii din retailul de carte sau jucării, distribuție, papetărie, imobiliare, servicii IT, logistică, producție, fashion sau cafenele. „Am spart TCE-ul (conglomeratul de logistică al RTC, n.r.) în vreo cinci companii. Cu vreo trei am rămas și trei le-am vândut“, râde Radu constatând eroarea de calcul pe care tocmai o făcuse. „Nu mă lua la arit­­metică. Știu să adun“, continuă dialogul pe ace­­lași ton autoironic.  În urma spargerii TCE, a fuzio­­nat TCE Post cu TotalPost, o afacere antre­­pre­­norială demarată de Cristinel Petcu, și astfel a ajuns aici acționar „mini-minoritar“, cu sub 10% din capitalul social al companiei.

O afacere de 15-20 de milioane de euro – veniturile pe care le așteaptă în următorul an de la Pink- Post, brandul noii entități rezultate în urma fuziunii – poate părea o bagatelă pentru un antreprenor ale cărui companii generau o cifră de afaceri de aproape 300 de milioane de euro în 2008.  În acel an, Radu avea o sută de companii și circa 5.000 de angajați. În noul context, PinkPost a devenit principalul său business, depășind Diverta – nava amiral a grupului RTC de altădată, care realiza, individual, venituri de trei-patru ori mai mari decât PinkPost. Își amintește că, dacă ar fi pus la un loc toate maga­zinele din lanțurile de retail în care era acționar – Diverta și francizele Debenhams, Springfield sau Women’s Secret –, ar fi ieșit un mall mare de 60-70.000 de metri pătrați. Acest „mall“ a dispărut cu totul din cauza supraîndatorării și a prăbușirii pie­țelor de consum. În loc să-și gestioneze dezvoltarea, Radu a fost nevoit să ceară insolvențe sau să renegocieze scadențe noi pentru credite, care în 2008 ajunseseră la aproape 50 de milioane de euro.

Revenind în prezent, PinkPost ar putea deveni și cel mai profitabil business al holdingului. Teoretic, după reduceri de costuri, marjele de profit net ale unei asemenea operațiuni pot ajunge la 10-20% din cifra de afaceri.

Achiziția PostMaster și fuzionarea acesteia cu TotalPost este o poveste despre cum poți face o tranzacție fără niciun ban. Privat de resurse financiare după ce companiile sale au trecut prin purgatoriul recesiunii – punctul culminant al declinului a fost intrarea Diverta în insolvență –, Radu a jucat în cea mai recentă achiziție a sa, pe rând, rolul de vânzător și de cumpărător.

Știa că Österreichische Post cumpărase, în două etape, începând cu 2011, afacerea PostMaster pentru care plătise circa 15 milioane de euro. În ultimul timp, Poștei austriece nu îi mergea tocmai strălucit în România, afacerea intrând pe pierdere. Fiind un apropiat al culturii germane – de altfel, primul business l-a făcut în Germania –, s-a dus la negocieri cu șeful Österreichische Post și i-a propus să-i cumpere TotalPost, businessul în care era acționar minoritar, iar lucrurile păreau să se concretizeze în această direcție.

Schimbarea directorului austriac cu care purtase negocierile avea însă să-i dea planurile cu totul peste cap. A mai stat puțin și le-a propus, printr-o mișcare-surpriză, scenariul invers: să cumpere el integral acțiunile PostMaster. După ce a negociat prețul (a pornit de la 8 milioane de euro și l-a înju­­mă­­tățit de mai multe ori, deși în joc a intrat și un al doilea cumpărător), s-a împrumutat de la soție și de la niște prieteni și a devenit astfel 100% proprietarul PostMaster. Concomitent, a negociat cu Cristinel Petcu fuziunea cu TotalPost, iar în urma acestei tranzacții, Octavian Radu a ajuns să dețină 63% din noua entitate – PinkPost –, restul acțiunilor aflân­­du-se în proprietatea fondatorilor TotalPost.

18 ore pe zi. Vorbește cu poftă despre detaliile tranzacției, deși nu se ocupă operațional de afacere. De altfel, mottoul său este „Îmi pasă. Putem. Îmi place“, iar partea „îmi place“ este foarte importantă. Pe vremea când Diverta mergea la parametri maximi, Radu a importat colecția Harvard Business Review, pentru simplul motiv că a cumpărat dintr-un aeroport un exemplar și i-a plăcut foarte mult.

De când cu criza, nu se mai implică în activitatea de zi cu zi a niciunei afaceri, pentru că a văzut „cât de frumos e să muncești mai puțin“. Își amintește că, în urmă cu zece ani, nu muncea doar când dormea. Preț de 17-18 ore pe zi era „pe mail și în întâlniri, pe mail și în întâlniri“. Ca o imagine concretă a efortului din acele vremuri, își amintește că inclusiv în autobuzul care îl ducea de la aeroport spre avion lucra sprijinindu-și laptopul pe o bară. Acum, lucrează mai des din biroul mare cât o garsonieră din reședința sa dintre malul lacului Grivița și Șoseaua Gheorghe Ionescu Sisești din nordul Capitalei. Cândva, această casă era loc de pelerinaj pentru media, aici fiind organizată inclusiv o conferință de presă.  Și acum, în biroul său tronează aproximativ zece coperte de revistă care îl au pe Octavian Radu drept personaj principal. În anii care au urmat, Radu a evitat întâlnirile cu jurnaliștii.

Dacă, înainte de fuziune, PostMaster și TotalPost aveau cumulat 2.300-2.400 de angajați, noul Pink- Post rămâne cu 2.000 de salariați, dintre care 1.500 de poștași, care vor activa în 70 de oficii. „Am elimi­­nat dublajele: 70 + 70 = 70“, reia Radu unul dintre exer­­cițiile sale aritmetice sui generis. De asemenea, PinkPost vizează 20% din piața de livrare de plicuri, estimată la 500 de milioane de bucăți pe an. Ușor de bănuit, restul plicurilor sunt livrate în principal de Poș­­ta Română, un serviciu în care – spune el – românii nu mai au prea multă încredere.

Spre comparație, Austria, cu o populație de două ori mai mică decât România, are o piață de 900 de milioane de plicuri. Din acest punct de vedere, Radu regretă că românii au renunțat aproa­­pe cu totul să mai trimită felicitări fizice. În continuare, primește o mulțime de astfel de feli­­citări personali­zate din Occident, însă niciuna de la par­­tenerii români.

În loc de felicitări, poșta lui Radu transportă facturi la utilități, pliante adresate sau înștiințări de executări silite. Acest ultim amănunt a creat o dis­pută privind sloganul noii afaceri. Soția sa, Anca, și Horia Ciorcilă, președintele Băncii Transilvania și un apropiat al său, au fost contrariați atunci când Radu le-a spus că mesajul central al PinkPost va fi „cu zâmbet, cu siguranță“. Cum să asociezi un zâmbet cu o executare silită?! Totuși, încurajat de Cristinel Petcu, principalul său asociat, nu a re­nun­țat la slogan. Ține la ideile lui, dar nu vrea cu tot dinadinsul să educe/formeze piața. Și asta pentru că a decriptat tocmai pe dos „învățăturile“ Academiei de Studii Economice (ASE) de dinainte de 1989, potrivit cărora rolul comerțului este acela de a forma consumatorul.

Riscurile meseriei. Octavian Radu e conștient că noul său cel mai mare business nu este lipsit de riscuri, însă se așteaptă la o creștere de 10-20% pe an până în 2020-2022. Migrația către facturile electronice reprezintă un pericol, însă crede că acest proces va avea o viteză redusă. „Piața de livrări de plicuri nu este în creștere“, iată un alt risc pe care îl observă Octavian Bădescu, antreprenorul care și-a vândut la începutul acestei veri pachetul de 80% din acțiunile companiei de curierat Sameday Courier către eMag. De altfel, Sameday și Inbox Marketing (Poșta franceză) sunt ceilalți doi concurenți privați ai lui Radu, pe o piață dominată categoric de Poșta Română. Iar prezența pe o piață controlată de un operator de stat care își permite să lucreze în pierdere reprezintă un alt pericol.

Chiar și în contextul unei concurențe de stat, Radu spune că își permite să fie mai ieftin cu 50% decât Poșta Română, în marile orașe, pentru că, în mediul rural, nu face livrări. Dacă e să comparăm Pink Post cu serviciile de curierat, Radu pretinde că este de 10-20 de ori mai ieftin, cu precizarea că nu livrează plicurile în aceeași zi.

Fără frică. După două experiențe de acum 13, respectiv opt ani, puține lucruri îl mai sperie pe Radu. În 2004, a suferit un accident vascular care i-a recalibrat perspectiva asupra vieții: l-a făcut să se întrebe cât se poate de serios ce moștenire le lasă copiilor. Nu întâmplător se spune că unul dintre cele mai bune lucruri care ți se pot întâmpla la vârsta mijlocie – pe atunci avea 43 de ani – este un accident vascular minor. Radu are cinci copii din două căsnicii dife­rite. (Paradoxal, întoarcerea în businessul mare și-a făcut-o împrumutând banii pentru studiile copiilor, pe care urmează să-i returneze în scurt timp.) A doua, evident, este marea criză din 2009, moment în care și-a pus din nou aceeași întrebare, având în vedere că rezervele sale personale erau diluate spre zero, pentru că toți banii și-i reinvestise în business. Atunci era dispus să vândă parțial sau integral fiecare dintre cele nouă divizii care alcă­­tuiau grupul RTC. Doar că s-a gândit la vânzare prea târziu, în momentul în care majoritatea afa­­cerilor sale se aflau pe buza prăpastiei – veniturile cumulate ale acestora se prăbușiseră cu 75%. A reușit totuși o tranzacție, în 2011, când a vândut divizia de papetărie RTC Proffice Experience către fondul suedez de investiții Oresa.

Tot în urmă cu 13 ani, Radu a avut o experiență nu atât de dramatică precum accidentul vascular, însă care avea să-i aducă  regrete în scurt timp. Preț de șase luni și jumătate a fost deputat din partea Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD. Și-a dat demisia din Parlamentul României, și azi spune că atunci a făcut o imensă prostie, mai ales că a fost nevoit să renunțe, pentru scurt timp, la implicarea în pro­prii­le afaceri. De altfel, Radu a mai avut o mișcare poate la fel de surprinzătoare, în 2009, când a candidat pentru un loc în Consiliul de Administrație al SIF Muntenia. La vremea respectivă, a spus că o experiență la SIF l-ar fi ajutat să înțeleagă mai bine cum se conduce o structură de tip fond de inves­­tiții, pentru că intenționa să transforme holdingul RTC într-o astfel de organizație. Niciunul dintre obiective nu s-a materializat. În cele din urmă a ajuns acționar și membru în Consiliul de Admi­­nistrație al SIF Moldova. În 2015, Radu își vinde participația de 2,8% (una dintre cele mai mari ale unei persoane fizice) din SIF Moldova cu peste cinci milioane de euro.

Se poate spune că a experimentat mult – și azi mai figurează ca acționar în 63 de firme – precum au făcut-o și muzicienii de la Pink Floyd, formația a cărei muzică o ascultă de mic copil. Să fi fost Pink Floyd sursă de ispirație pentru alegerea brandului PinkPost?! Oricum, la fel ca în ca­­zul sloganului „cu zâmbet, cu siguranță“, și alegerea denumirii companiei a fost primită cu mari re­­zer­­ve de apropiați, pentru că nicio poștă nu e roz, ci roșie sau galbenă.

La scurt timp după ce devenea cel mai bogat român, ulterior vânzării Rompetrol către compania de petrol și gaze a Kazahstanului, Dinu Patriciu le-a spus studenților de la Universitatea Tehnică din Cluj că are nevoie de doar un an pentru a-și reface averea, în eventualitatea în care ar fi lăsat „gol, în piața publică“. Era o formulă plastică de a sugera capacitatea de regenerare a unui antreprenor autentic.

Lui Octavian Radu i-a trebuit mai mult de un an până să facă prima mișcare semnificativă, dar a trecut testul autenticității în materie de antrepre­noriat. Mai departe, are în plan să crească și să-i diversifice activitatea: toamna aceasta, va decide dacă va intra pe piața pachetelor – o piață de 300 de milioane de euro, cu marje de profit mai mari decât livrarea de plicuri. Totuși, doar timpul ne va spune cât de roz va fi par­cursul PinkPost în com­petiția cu Poșta Ro­­mână.

[/vc_column_text][vc_text_separator title=”Purgatoriul DIVERTA” color=”juicy_pink”][vc_column_text]Diverta, cea mai cunoscută afacere a lui Octavian Radu, a fost lovită puternic de criză. Veniturile s-au înjumătățit, iar compania nu și-a mai putut finanța datoriile și creditele care i-au facilitat extinderea.[/vc_column_text][vc_column_text]DECLINUL. În 2009, vânzările Diverta au scăzut la jumătate. Lanțul înregistrează pierderi de 4,3 milioane de euro, după ce, în 2008, realizase un profit de 0,6 milioane de euro.

INSOLVENȚA. Un an mai târziu, compania își cere insolvența. Diverta avea la acea dată datorii de circa zece milioane de euro și credite de investiții de 8,5 milioane de euro. În 2012 începe procesul de reorganizare. Magazinele neprofitabile sunt închise și contractele de chirii sunt renegociate. Doar pentru sediul din Magheru (în prezent sediul unui magazin Mega Image), Diverta plătea două milioane de euro pe an.

REVENIREA. În 2013, lanțul ajunge la circa 30 de librării, de la o sută în perioada de boom economic. Activele au fost trecute pe o firmă nouă, Blor Retail, iar compania care opera anterior librăriile a intrat în faliment.[/vc_column_text][vc_text_separator title=”O viață de film„][vc_column_text]Octavian Radu a avut până la cei 56 de ani ai săi o viață palpitantă, cu suișuri și coborâșuri de care puțini antreprenori au parte.[/vc_column_text][vc_column_text]ACCIDENTUL. În 2004, la doar 43 de ani, a trecut printr-un accident vascular care i-a schimbat perspectiva asupra priorităților. În același an, avea să intre în Parlament pentru doar șase luni.

FAMILIA. Radu are cinci copii din căsnicii diferite. Deocamdată, doar fiica sa Ioana i-a călcat pe urmele antreprenoriatului. De asemenea, soția sa, Anca, este foarte implicată în afacerile familiei.

ÎNCEPUTUL. Primii pași în antreprenoriat i-a făcut în Germania, în urmă cu 27 de ani, unde a început o companie de import-export.[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row]

Sursa foto: Laszlo Raduly / NewMoney