Popularitatea tot mai mare a SUV-urilor ajută Dacia să rămână lider pe segmentul mașinilor de buget
Acest articol apare în numărul 31 (8-21 ianuarie) al revistei NewMoney
SUV-ul Duster le-a adus celor de la Dacia vânzări-record chiar înainte de finalul primei generații a modelului – o producție de 200.000 de unități, în valoare de trei miliarde de euro. Cu noul Duster, constructorul are așteptări și mai mari, deși mașina a primit doar trei stele la testele de siguranță EuroNCAP.
„Another one drives a (new) Duster“… Dacia repetă acum rețeta comercială testată în trecut cu Logan, promițând clienților un produs simplu, fără accesorii inutile, fiabil și la prețuri sub cele ale concurenței. O rețetă apreciată de clienți din toată lumea, mai ales că are ingredientele potrivite și vine într-o perioadă în care cumpărătorii sunt mult mai atenți cu bugetele lor și la ceea ce primesc de banii investiți.
Se întâmplă inclusiv în Europa de Vest, unde, explică Marc Suss, directorul programului de mașini accesibile din cadrul grupului Renault, salariile și puterea de cumpărare se mențin relativ constante, însă reglementările mai stricte și costurile mai mari de producție fac ca mașinile noi să fie mai scumpe. „Oamenii nu mai pot cumpăra mașini de 20.000 de euro, așa că fac un pas înapoi“, afirmă el.
În aceste condiții, Dacia își va consolida poziția de lider pe segmentul mașinilor de buget, remarcă Tim Urquhart, analist principal la compania de consultanță IHS Automotive, într-o discuție cu NewMoney, anticipând că cererea pe piața europeană va continua să crească, fără să existe însă, în următorii ani, lansări de noi modele în această categorie.
Analistul britanic justifică lipsa de noi lansări, parțial, prin marjele de profit scăzute oferite de segmentul mașinilor de buget și concentrarea producătorilor OEM (care furnizează componente vândute sub diverse branduri) pe alte priorități, pe măsură ce industria se îndreaptă spre electrificare și conducere autonomă.
„Evident, Dacia este o poveste de succes, cu gama sa de vehicule bazate pe platforma B0. Brandul s-a stabilit acum în cele mai mature și mai competitive piețe de volum din Europa de Vest (Germania, Marea Britanie și Franța), ceea ce reprezintă o performanță impresionantă din partea Renault“, notează Urquhart.
Mizând pe apetitul clienților pentru low-costuri, Dacia le-a propus mai întâi modelul Logan, gândit într-o primă formulă ca o mașină destinată piețelor est-europene la un preț imbatabil, de 5.000 de euro. Acum, la peste zece ani distanță, vedeta Dacia este noul Duster, a doua generație a primului SUV din istoria mărcii, iar pentru a face față cererii Renault a decis să mute în Maroc, în uzina de la Tanger, o parte din producția de la Mioveni a Logan MCV. Mai mult, pe fondul aceleiași cereri în creștere pentru Duster – model produs în Europa doar la Pitești –, este posibil ca francezii să crească în următorii ani capacitatea de producție a uzinei de aici.
În România, preţul de pornire pentru noul Duster este de 14.550 de euro cu TVA, iar în versiunea de top, Prestige, modelul cu motorizare diesel de 110 CP şi tracţiune integrală ajunge la 18.450 de euro. Cu toate opţionalele, mașina trece de 20.000 de euro, astfel că prețul mediu va urca spre 18.000 de euro. La acest nivel de preț și o producție anuală de 200.000 de mașini Duster, încasările Dacia ar fi de 3,6 miliarde de euro.
Pe cai mari (și mulți). „Mașina este «mai Duster» ca niciodată și păstrează atuurile vechiului model – este foarte accesibil, capacitățile 4×4 sunt foarte bune, iar spațiul interior este cel mai bun din segment“, sintetizează oficialii Dacia caracteristicile mașinii, care vine cu un nou design, atât la exterior, cât și la interior, și cu o gamă extinsă de echipamente. Dacia încearcă să câștige cât mai mult din creșterile fără precedent înregistrate în Europa pe segmentul SUV-urilor, unde și concurența este tot mai mare. Dacă în 2010 doar o mașină din zece vândute în Europa era SUV, ponderea a urcat constant și a ajuns la un record de 31,9% în noiembrie, potrivit datelor companiei de cercetare a pieței JATO Dynamics. Începutul a aparținut Nissan, care a luat în 2007 decizia curajoasă de a înlocui două modele fără un mare succes comercial cu Qashqai, un SUV compact accesibil ca preț și bazat pe o arhitectură auto convențională; ceilalți constructori au văzut succesul mașinii și au început să copieze formula.
Tim Urquhart nu găsește niciun motiv ca explozia SUV să se tempereze. „Cumpărătorii preferă poziția ridicată de condus și imaginea stilului de viață aspirațional asociat cu crossover-ul sau SUV-ul. În plus, aceste autoturisme pot fi dezvoltate cu arhitecturile și motoarele existente și oferă adesea valori reziduale (la revânzare, n.r.) mai bune decât modelele auto convenționale, ceea ce atrage în special cumpărătorii privați“, explică analistul companiei britanice.
Revenind la Duster 2, lansarea a avut loc fără surprize – prețurile sunt apropiate de cele ale primei generații, mașinile disponibile în prima ediție limitată (când cea mai bine echipată versiune a modelului a costat 18.900 de euro) au fost vândute rapid, iar autovehiculul a primit trei stele, din cinci posibile, la testele de impact
EuroNCAP, exact nivelul pentru care a fost proiectat.
Trei stele avea și prima generație a SUV-ului, ca și Logan, de altfel. Testele realizate de organismul european au devenit mult mai exigente în ultimii ani, dar cele mai multe mașini verificate de EuroNCAP primesc în continuare patru sau cinci stele. Totuși, rezultatul obținut de noul Duster nu va avea impact asupra vânzărilor, fiind cel așteptat.
Un impact major va avea însă noul model, atât asupra rezultatelor Dacia și Renault, cât și exporturilor și economiei în general. Nici nu poate fi altfel, câtă vreme în joc sunt 3,6 miliarde de euro anual și cel mai valoros produs fabricat vreodată în România.
Duster, în cifre
Duster este motorul de creştere al uzinei din Pitești şi principalul produs românesc livrat în străinătate.
- PRODUCȚIE. În 2017, pentru prima dată în istoria mărcii, un model a fost produs la Mioveni în peste 200.000 de exemplare, într-un singur an. Desigur, Duster. Datele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) disponibile până la închiderea ediției arată că uzina a produs în primele 11 luni din 2017, 292.800 de vehicule, din care 187.500 Duster.
- EFECTE. Dinamica producției a influențat și creșterea cifrei de afaceri raportată de Dacia, cel mai mare exportator român – doar în 2016 businessul constructorului a avut un plus de 8%, ajungând la 4,6 miliarde de euro.
- VÂNZĂRI. Prima generație a SUV-ului Dacia a fost vândută în 1,1 milioane de unităţi. Din volumul total, piața locală a atras o cotă extrem de redusă. În primele 11 luni din 2017 au fost înmatriculate doar 7.700 de unități, iar din 2010 până în prezent circa 50.000 de vehicule.
- PREȚURI. Modelul este vândut în România la prețuri cuprinse între 12.350 de euro și puțin peste 20.000 de euro, cu TVA. Duster 2 este cea mai scumpă mașină produsă local, dar și cea mai complexă din punct de vedere tehnologic.
FOTO: Dacia