PODCAST. Felix Pătrășcanu, FAN Courier: „N-aș putea spune că necazul altora e bucuria mea”
Pentru Felix Pătrășcanu, unul dintre cei trei fondatori ai FAN Courier (cel mai mare curier privat din România), 2020 a fost un an nesperat de bun. Însă problemele economice cu care se vor confrunta o parte dintre clienții săi l-ar putea afecta în 2021. Pătrășcanu vorbește la Podcast de criză despre creștere, modul în care recrutează, ofertele de preluare primite de la investitori și starea de spirit din Diaspora.
Acest podcast a fost înregistrat pe 21 decembrie 2020 și durează 35 de minute.
Câteva observații făcute de Felix Pătrășcanu la Podacst de criză:
„În istorie, dacă te uiți, am învățat foarte rapid lucruri, pentru că am fost nevoiți, am fost forțați să le facem.”
„Dacă la începutul anului 2020 previzionam o creștere de 12, 13, maximum 15% a cifrei de afaceri, iată că anul acesta ne-am dus la aproape 20% și peste 20%. Au fost luni în care am avut cifre de afaceri mai mari cu 30% (față de lunile similare din 2019, n.r.).
„N-aș putea spune că necazul altora – bucuria mea. Sub nicio formă.”
„În fiecare dimineață, 10-12-15 oameni sunt la angajare. Au venit foarte mulți din HoReCa, din industria de evenimente și, spre bucuria mea, au mai venit și români care au fost plecați afară și s-au reîntors în România.”
„În tot sistemul FAN lucrează 7.300 de de angajați, ținând cont și de francizele noastre din țară.”
„În 2020, am mai primit telefoane (cu oferte de preluare, n.r.) de la private equity, companii asiatice, americane și așa mai departe.”
„De ce ai vinde o companie din care ai un profit bunicel și în care nu ți-ai spus ultimul cuvânt?!”
„Am putea veni cu lucruri complementare. Logistica, în momentul de față, suportă niște provocări extraordinare. Mă uit la transportul de containere venite din State, venite din China, mă uit la tot schimbul ăsta de mărfuri care cred că are o creștere senzațională în această perioadă.”
Felix Pătrșcanu, carte de vizită
Felix Pătrășcanu este unul dintre cei trei fondatori ai Fan Courier, cea mai mare firmă de curierat cu capital privat din România. Pătrășcanu deține 20% din companie, restul acțiunilor fiind împărțite între frații Adrian și Neculai Mihai. FAN, creat în 1998, a fost un câștigător al crizei, reușind să-și crească atât veniturile, cât și marja de profit. În 2019, firma de curierat a avut încasări de 168 de milioane de euro și un profit de circa 17 milioane de euro. În 2020, FAN se apropie de pragul de un miliard de lei (205 milioane de euro), fără să îl atingă însă. E un lucru perfect explicabil având în vedere că, mai ales în perioada de lockdown, curierii și serviciile de comunicații au ajutat economia să supraviețuiască. Felix Pătrașcanu este și un foarte activ membru al proiectului Repatriot, care își propune să readucă în țară antreprenorii români stabiliți peste granițe.
Acest podcast folosește fragmente muzicale din „Clocks” (Coldplay).