Plata pensiilor pune presiune pe factorii de decizie. Care sunt soluțiile pentru asigurarea banilor necesari pentru viitorii pensionari

Actualul sistem de pensii nu asigură un trai decent pentru cei ieșiți din câmpul muncii, iar „cârpelile“ din ultimii ani, cu accent pe majorările fără surse de finanțare, riscă să arunce în aer pensiile generațiilor viitoare.

Discuțiile privind fiabilitatea sistemului de pensii pornesc de la câteva realități complicate ce vizează evoluția populației și implicit a numărului de angajați care îl pot susține, precum și limitările principiului contributivității în asigurarea unui trai decent pentru pensionari, în contextul erodării bazei de contribuabili.

Principiile modelului actual de asis­ten­ță so­cială au fost introduse în legis­lația euro­peană de cancelarul Otto von Bismarck, în anii 1880, când Germania se confrunta cu o criză a emigrării forței de muncă în Statele Unite ale Americii, unde salariile erau mai mari.

Pentru a compensa diferența de venituri, Germania a introdus atunci mai multe mă­suri de protecție socială a angajaților, printre care și pensia publică. Modelul a avut efectele scontate, însă a început să devină neviabil pe măsură ce raportul dintre angajați și pensionari s-a deteriorat. În Europa Occidentală, acest lucru a fost o consecință a îmbătrânirii popula­ției, pe fondul scăderii natalității.

Pe plan local s-au suprapus însă și efec­tele migrației masive ce s-a produs odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. În primele valuri au plecat în special anga­jații, pilonul principal al unui sistem de pensii publice de tip „pay as you go“.

Peste cinci milioane de pensionari

În România există la ora actuală peste cinci milioane de pensionari, pensia medie lunară fiind de 1.292 de lei (sfârșitul anului 2019), echivalentul a circa 270 de euro, po­trivit datelor Institutului Naţional de Sta­tistică (INS). În condițiile în care nu­mă­rul angajaților este de circa 5,4 milioane de per­soane, după cum arată datele Minis­terului Muncii.

Asociația CFA Ro­mânia esti­mează, pe baza mai multor prognoze reali­zate de INS și de alte instituții, că în 2060 populația României va scădea la sub 14 mi­lioane de locuitori.

În consecință, 3,8 milioane de angajați ar urma să asigure veniturile lunare a 6 mili­oane de pensionari. Vârful de presiune va fi în perioada 2025-2035, când va ieși la pen­sie generația „decrețeilor“, adică 1,8 milioane de persoane. Este aproape imposibil de estimat care va fi impactul acestor cifre asupra bugetului public de pensii, în condițiile în care acesta se confruntă cu mari presiuni chiar și în prezent.

În septembrie 2020, punctul de pensie ar urma să înregistreze o nouă creștere, de 40%. Efortul bugetar de susținere a acestui avans nu este deloc de ignorat. „E un consens că pensiile trebuie să crească. Pro­blema este procentul. Asta este singura discuție. Eu nu cred că trebuie să facem ob­sesii pe cifre biblice, ci să fim foarte atenți, dacă nu vrem să rătăcim așa vreo 40 de ani printr-un deșert financiar“, a comentat recent și guvernatorul Băncii Na­țio­nale a României (BNR), Mugur Isărescu.

Iar cum bugetul pensiilor publice înre­gistrează deficite de ani la rând – cu alte cu­vinte, contribuțiile angajaților nu asi­gură, integral, plata pensiilor –, bugetul Casei Naționale de Pensii Publice este com­pletat anual din alte surse. Specialiștii anticipează că, în acest an, guvernul va fi nevoit să transfere echivalentul a 1,8% din produsul intern brut (PIB) pentru a echilibra bugetul pensiilor pu­blice. Procentul ar urma să sară la 3,6% din PIB în 2021, conform estimărilor făcute de CFA.

Pilonii de sare

Realitatea demografică a creat nevoia implementării actualului sistem de pensii, bazat pe piloni: pilonul I, al pensiilor publice, pilonul al II-lea, al pen­siilor obligatorii administrate privat, și pilonul al III-lea, al pensiilor private facultative. Spre deosebire de pilonul I, bazat pe sis­temul „pay as you go“ (plata pensiilor din contribuțiile colectate de la angajați), pilonul II și pilonul III funcționează pe principiul conturilor individuale de economii, contribuțiile angajaților fiind investite astfel încât să asigure venituri suplimentare la retragerea acestora din câmpul muncii.

Dificultatea de finanțare a sistemului public a deraiat însă finanțarea pilonului II. Procentul virat către administratorii pri­vați de pensii ar fi trebuit să crească anual, conform unui calendar asumat la implementarea sistemului, în 2008, dar întârziat în ultimii ani.

Actualul ministrul al finanțelor publice, Florin Cîțu, a promis majorarea contri­buției la pilonul II, de la 3,75% în prezent, la 6% în 2021. El a avertizat însă că „nici așa nu va fi de ajuns“, adăugând că sistemul are nevoie de o nouă reformă.

În mod normal, pensia publică, respectiv pilonul I, ar trebui să asigure minimul de trai, iar economiile din pilonul II și din pilonul III să reprezinte surse suplimentare. În România, la ora actuală, coșul mi­nim de consum pentru un trai decent este de 2.684 de lei, echivalentul a 560 de euro, deci cu aproape 300 de euro mai mult de­cât pensia publică medie, potrivit unui stu­diu al Fundației Friedrich Ebert.

Orientarea politicilor publice către majorarea veniturilor actualilor pensionari a însemnat practic o scădere a veniturilor viitorilor pensionari, care cu certitudine vor fi afectați de scăderea numărului de angajați care ar urma să plătească pentru pensiile lor.

Astfel, procentele suplimentare care ar fi trebuit să ajungă în conturile lor de la pilonul II au fost folosite pentru finanțarea sistemului public de pensii. Și nimeni nu a avut, realmente, de câștigat, nici măcar actualii pensionari, care, deși au contribuit la rândul lor, nu se bucură de venituri pe măsură.

Presiune în creștere

La un calcul simplu, fără a lua în considerare valoarea în timp a banilor (efectele inflației), o per­soană activă este taxată cu 21,2% din salariu pentru sistemul public de pensii, pentru o perioadă de 35 de ani, iar apoi pensia este de aproape 45% din salariu. În aceste condiții, o persoană aflată la pensie pri­mește în jur de 55-60% din suma cu are a contri­buit pe parcursul vieții active, potrivit cal­culelor CFA. Și tocmai din cauza aces­tor limitări s-a introdus sistemul de pensii administrate privat.

La pilonul II, de exemplu, au contribuit până acum circa 7,4 milioane de persoane. Dacă din salariile lor s-ar vira în conturile private de pensie un procent de 6%, acest lucru ar însemna, potrivit calculelor admi­nistratorilor, o pensie privată de 872 de lei pe lună la momentul ieșirii actualilor contribuabili din câmpul muncii.

Cu alte cu­vinte, viitorii pensionari ar putea beneficia de venituri cu peste 44% mai mari decât pensia publică în momentul ieșirii din câmpul muncii, dacă mai mulți bani ar fi direcționați către pensiile administrate privat.

Majorarea procentului transferat către pilonul II pune însă presiune pe bugetul Casei de Pensii, astfel că, pentru a se asi­gura viabilitatea întregului sistem, ar putea fi necesară majorarea vârstei de pensio­nare. Acesta este un trend care deja se ob­servă la nivel internațional. Alte variante ar fi creșterea mai lentă, menținerea con­­s­tantă a punctului de pensie sau creșterea taxării pentru populația activă.

În intervalul 1995-2017, 76 de state au ma­jorat contribuția la sistemul public de pensii, 55 de țări au crescut pragul vârstei de pensionare și 60 de state au redus be­ne­­ficiile pentru actualii pensionari. Alți pen­sionari s-au văzut nevoiți să se reîn­toarcă la locurile de muncă, pentru a-și pu­tea acoperi cheltuielile. Aceste reforme s-au realizat cu mari dificultăți și au fost însoțite, în general, de ample proteste. A nu acționa în niciun fel s-ar putea dovedi însă chiar mai costisitor de atât.

Cine, ce, cum

La nivelul Uniunii Europene, vârsta medie de pensionare este de 65 de ani. O tendință de creștere poate fi însă observată la nivel inter­național.

• Franța. Țara a devenit scena unor ample proteste alimentate de o anunțată reformă a pensiilor, care prevede, până în 2027, creș­te­rea vârstei de pensionare la 64 de ani, față de 62 de ani, vârsta minimă la care pot ieși la pensie, la ora actuală, angajații francezi.
• Ungaria. Vârsta medie de pensionare este de 63 de ani și ar urma să fie majorată la 65 de ani în 2022. În intervalul 1995-2017, 55 de state au majorat vârsta de pensio­nare pentru a asigura viabilitatea finanțelor publice.
• Polonia. Se nu­mără prin­tre puținele țări care au acțio­nat contrar ten­dințelor. Parlamentul polonez a votat în noiem­brie 2016 pentru reducerea vârstei de pensionare, de la 67 la 65 de ani pentru bărbați și la 60 pentru femei.
• Italia. Vârsta minimă de pensionare este, începând cu 2019, de 67 de ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei.
• Olanda. Începând cu 2013, vârsta legală de pensionare este crescută treptat, de la 65 de ani la 67 de ani în 2021 și la 67 de ani și 3 luni în 2022.

Acest articol a apărut în numărul 82 al revistei NewMoney
FOTO: Getty