Pierderile educaționale la nivel global cauzate de pandemie sunt enorme. Ce trebuie să facă guvernele pentru a evita un dezastru în educație

Pierderile educaționale la nivel global cauzate de pan­demie sunt enorme. Sunt încă milioane de elevi care nu intră la clasă. Costurile vor fi uriașe dacă gu­vernele nu încep acum să ia măsuri, scrie revista britanică The Economist.

Dacă istoria este „o cursă între educație și catastrofă“, în formularea lui H.G. Wells, se poate spune că edu­cația a ieșit câștigătoare până de curând. Dacă, prin 1950, doar jumătate dintre adulții planetei erau alfa­betizați, acum cel puțin 85% au făcut o școală. Iar între 2000 și 2018, procentul copiilor de vârstă școlară care au abandonat școala a scăzut de la 26% la 17%. Numai că ascensiunea rapidă a acestui procent maschează un adevăr urât – în 2019, Banca Mondială (BM) a des­co­perit că numărul copiilor care nu pot citi și înțelege o simplă poveste când termină ciclul primar (la 10 ani) este de aproape jumătate în țările în curs de dezvoltare (iar în aceste țări locuiesc 90% dintre copiii planetei).

Apoi a venit pandemia de COVID-19 și școlile s-au închis pentru sute de milioane de elevi. Inițial nu s-a știut dacă aceștia sunt vulnerabili în fața noului virus sau doar transmițători pentru cei mai în vârstă, așa că închiderea școlilor a fost o măsură de precauție de înțeles. Numai că în multe țări au continuat să rămână închise și după ce a devenit clar că redeschiderea aduce cu sine riscuri relativ scăzute pentru cei mici. Așa se face că, în primii doi ani de pandemie, în Ame­rica Latină și Asia de Sud, cam 80% din timpul anului școlar a fost întrerupt de închideri succesive. Chiar și acum sunt școli în țări precum Filipine care au rămas închise pentru majoritatea copiilor.

Lovitura

La nivel global, răul făcut copiilor prin în­chiderea școlilor cântărește cu mult mai mult decât toate beneficiile privind sănătatea planetară. Potrivit Băncii Mondiale, în țările cu produs intern brut (PIB) mediu sau sărace de-a dreptul, procentul copiilor de 10 ani care nu știu să citească a crescut de la 57% în 2019 la aproape 70%. Lipsindu-le o abilitate atât de elementară, le va fi greu să-și câștige existența. Tot BM estimează că vor fi pierdute venituri de circa 21.000 de miliarde de dolari pe durata întregii lor vieți, echivalentul a 20% din PIB global anual din acest moment.

Și această estimare trebuie luată ca atare – înțeleasă adică drept o urgență globală. Aproape orice pro­ble­mă cu care ome­nirea se confruntă și se va confrunta poate fi ame­liorată prin educație. Sunt mai multe șanse ca oamenii educați să găsească o sursă de ener­gie mai curată, să vindece malaria sau să construiască orașe inteligente. Angajații mai pregătiți sunt mai productivi, populațiile alfabetizate se vor adapta mai ușor schimbărilor climatice, vor face mai puțini copii și îi vor educa mai bine. Dacă răul făcut de cei doi ani de pandemie nu va fi inversat, toate aceste obiective planetare vor fi greu spre imposibil de atins.

Retorica sterilă

Politicienii vorbesc la infinit de­spre importanța educației. Cuvintele sunt ieftine, pe când un sistem educațional aliniat pieței și vieții mo­derne nu este. În mod scandalos, numeroase guverne alocă mai mulți bani per capita în cazul copiilor bogați decât pentru cei săraci. Mai mult, finanțarea ciclului pri­mar în țările sărace, de pildă, ar avea un impact mai benefic și mai amplu decât direcționarea banilor către diverse programe de burse.

Evaluările se fac haotic pe alocuri, iar guvernele su­­praestimează nivelul de alfabetizare. Au fost anga­jați profesori, dar mulți nu au pregătirea adecvată. Orele de matematică sau de citire sunt adesea scurtate pentru a face loc altor materii, care țin de capricii cumva, de la certitudinile morale ale stângiștilor occi­dentali până la ideile președintelui chinez Xi Jinping.

Sunt mulți profesori care se luptă să fie la catedră. Ar trebui să beneficieze de un curriculum clar, dar și de libertatea de a avea timp pe care să-l aloce elevilor rămași în urmă. Mai mult, politicienii trebuie să înce­teze să mângâie pe creștet sindicatele din educație, multe dorindu-și ca școlile să fie conduse întru confortul adulților și nu în beneficiul elevilor.

În prezent, un sfert dintre țări nu au o strategie și un plan de a-i ajuta pe elevi să recupereze materia pierdută în perioada celor doi ani de pandemie, după cum relevă un sondaj realizat la începutul anului de UNICEF. Un alt sfert au strategii inadecvate. Aceeași energie alocată cândva pentru a construi școli și a umple clasele ar trebui acum folosită pentru a îmbu­nă­tăți calitatea lecțiilor care se țin în ele. Miza e cât planeta însăși – în joc nu este doar viitorul generației de elevi lovite de pandemie, ci al tuturor elevilor care îi vor urma.

Studii de caz

King Norvic Tarroyo (8 ani) locuiește cu părinții și cu cei cinci frați ai săi în Manila, capitala statului Filipine. Nu a mai pășit în școală din martie 2020, când aceasta a fost închisă din cauza pandemiei. După 27 de luni, nu a fost încă redeschisă, la fel ca multe alte mii de școli filipineze.

Răspunsul autorităților față de pandemie a fost te­ribil pentru copiii filipinezi. În primele șapte luni ale pan­demiei, cele 27 de milioane de elevi nu au participat la niciun curs. Timp de aproape un an, copiii nici măcar nu au avut voie să iasă din casă. De la începutul anului acesta, circa 80% din școlile publice s-au redes­chis, dar pu­ține ore s-au desfășurat în regim normal, ca înainte de pandemie. Cam două treimi dintre elevi nu au fost re­chemați la școală.

Ieșind din zona exemplelor concrete acei copii care nu stăpânesc noțiuni elementare vor fi adulți slab productivi și vor câștiga mai puțin – firma de consultanță McKinsey estimează că, până în 2040, impactul edu­ca­țional cauzat de închiderea șco­lilor ar putea cântări aproape 1% din PIB global.

În multe țări, școlile au stat închise prea mult. În cei doi ani, aproape 153 de milioane de copii au pierdut peste jumătate din cursuri, estimează UNESCO. Peste 60 de milioane au ratat trei pătrimi. La final de mai existau încă 13 țări cu regim de restricții instituit școlilor – printre ele, China, Irak, Rusia. În țările unde școlile au fost închise prelungit există sindicate foarte puternice (s-au luptat ca școlile să rămână închise).

Și în țările unde sunt sub control local, școlile s-au redeschis mai greu. În Franța, unde gradul de centrali­zare este mare, președintele Emmanuel Macron a de­cretat că toți elevii, mai puțin cei din ciclul primar, vor reveni la școală înainte de finalul vacanței de vară din 2020. A fost prima mare țară europeană care a decis asta și a dat curaj și altora să îi urmeze exemplul. În schimb, în Brazilia, unde deciziile sunt la nivel local, ho­tărârea redeschiderii a întârziat. În India, unde se află o cincime dintre elevii planetei, școlile au fost închise o perioadă neobișnuit de lungă (unele chiar din martie 2020 până în februarie 2022, cu o perioadă de doar câteva săptămâni în care s-au redeschis).

Autoritățile din Mexic au impus una dintre cele mai lungi perioade în care școlile au fost închise – 48 de săptămâni. Teoretic, acum școlile sunt des­chise, numai că foarte mulți copii absentează. La zece luni de la redeschiderea școlilor, doar aproape jumătate din elevi au revenit în clase. Unii se află încă în alte locuri (din Argentina sau în Brazilia), unde familia lor s-a re­fugiat pe perioada pandemiei. „Mulți pă­rinți se tem încă de virus pentru a-i lăsa să participe la cursuri fizic“, spune directorul unei școli, David Gómez.

Un raport publicat în mai de o echipă reunită de analiști de la Universitatea Harvard, Banca Mondială și Institutul Brookings a analizat 35 de materii predate în 20 cele mai bogate state ale lumii. A descoperit că în medie volumul de cursuri pierdut echivalează cu între o treime și o jumătate de an școlar obișnuit.

În Anglia, notele la testele de evaluare de la începutul anului școlar 2021-2022 sugerează că, la mate­ma­tică, elevii din ciclul primar erau cu aproape două luni în urmă față de nivelul la care ar fi trebuit să fie și cu o lună la citit. Cercetări similare făcute în SUA arată că elevii au rămas în urmă cu între 8 și 19 săptămâni.

În alte state, rezultatele au fost de-a dreptul ca­tas­trofale. În Africa de Sud s-a observat în urma evaluă­ri­lor că elevii din ciclul primar, testați după 22 de săp­tămâni de școli închise, au învățat doar o pătrime din volumul pe care ar fi trebuit să-l parcurgă și să-l știe. Elevii din ciclul gimnazial din Brazilia, care au pierdut aproape șase luni de școală în regim normal, au avut rezultate foarte slabe. În Mexic, unde elevii au pierdut 48 de săptămâni de școală în regim fizic au învățat foarte puțin sau aproape nimic în respectivul interval.

O experiență de învățare

Punând cap la cap stu­diile care au extrapolat datele din mai multe țări la nivel global, toți elevii ar fi cu aproape opt luni în urmă față de nivelul la care ar trebui să fie. Cele mai afectate sunt țările cu un PIB per capita mediu, unde tră­iesc cam 75% dintre elevii lumii. În multe locuri, de­­calajul poate ajunge și la 8-15 luni. Este mai ales ca­zul țărilor care au ținut școlile închise o perioadă mai lungă, com­parativ cu țările bogate, și care nu s-au descurcat atât de bine la capitolul predare la distanță.

Legat de materiile studiate, elevii, în totalitatea lor, au rămas la matematică mai în urmă decât la citit. Iar cei din ciclul primar au rămas mai în urmă decât cei mai mari. Cercetările din majoritatea țărilor arată că elevii din zone sărace au suferit cel mai mult.

Un raport din America în care este analizat progre­sul elevilor rămași acasă mai mult de o jumătate de an în 2020-2021 arată că școlile cu mai mulți copii să­­raci au pierdut aproape dublu ca nivel de învățare, comparativ cu acelea unde elevii erau de condiție mai bună.

Pentru a reduce efectele negative ale perioadelor lungi de închidere a școlilor, statele ar trebui să-i ajute pe elevi să recupereze. Primul și cel mai important pas ar fi să-i aducă pe toți fizic în clase. „Chiar și așa, nici dacă se revine la business as usual nu va fi suficient“, spune Jaime Saavedra, de la Banca Mondială.

Elevii care nu au suficient sprijin când revin vor ră­mâne în urmă. Înainte de pandemie, mulți profesori au fost nevoiți să navigheze prin programe stufoase, încărcate cu foarte multe informații inutile. Sarcina lor este acum și mai dificilă, dat fiind că pandemia a mărit decalajele dintre elevii cei mai buni și cei mai slabi dintr-o clasă. Elevii care considerau școala grea și obositoare înainte de COVID-19 sunt și mai demotivați acum, mulți au renunțat. Iar acum, în încercarea de a-i pune să parcurgă un volum și mai mare de informații într-un timp mai scurt s-ar putea să crească numărul celor care abandonează școala.

Efortul de recuperare

Trei pătrimi dintre sta­tele lumii au anunțat că vor să implementeze strategii de recuperare a decalajelor create de pandemie, potrivit unui sondaj realizat de UNICEF. Aproape 70% din­tre acestea au spus că au mai redus programa. Efor­turile din Indonezia și Africa de Sud de a aloca mai multe ore pentru matematică și citit sunt notabile, remarcă analiștii.

În țările bogate au fost investiți mai mulți bani în ore suplimentare – afterschool și meditații, cele două rămânând cea mai eficientă metodă de a ajuta un elev să recupereze decalajele. Este scump, dar nu ar trebui exclusă ca metodă nici în locuri mai sărace.

În Bangladesh a fost făcut un program-pilot în care orele suplimentare au fost ținute telefonic în perioada în care școlile au fost închise. S-a dovedit că respectivul program-pilot a reușit să îmbu­nă­tă­țească cu 50% performanțele școlare comparativ cu cele ale elevilor care nu au beneficiat de suport telefonic. Ceva similar au aplicat și autoritățile din Nepal – perfor­man­țele la matematică au fost îmbunătățite cu aproximativ 30%. Rezultatele pot fi crescute astfel la un cost de aproape 100 de dolari per elev.

În câteva state bogate, elevii încep încet-încet să re­cupereze. Deși elevii de școală primară din Anglia sunt cu două luni în urmă la matematică, de exemplu, situația este mai bună comparativ cu nivelul din toamna lui 2020, când erau în urmă cu aproape patru luni.

Înainte de pandemie, guvernele din multe state în curs de dezvoltare au trecut cu vederea eșecurile masive ale sistemelor lor educaționale. Optimiștii speră că pandemia ar putea acționa ca un catalizator, iar acesta ar putea fi începutul rezolvării unei părți dintre pro­bleme. Programele gândite să recupereze decala­jele create de pandemie ar putea conduce la reforme permanente în învățământ. „Nu am avut niciodată atât de multe dovezi despre ce funcționează la scară în materie de îmbunătățire a educației“, apreciază Ben­jamin Piper, directorul programului de educație globală al Fundației Bill & Melinda Gates.

Este un scenariu posibil. Școli din aproape o treime din statele lumii nu au încă planuri de recuperare, po­trivit UNICEF. Mai puțin de jumătate dintre guverne au încropit niște strategii naționale. Copiii din zonele sărace recuperează mai lent decât cei din zone prospere.

Jumătate dintre țările lumii au redus finanțarea edu­cației în 2020, primul an în care școlile au fost închise. La fel, ajutoarele internaționale direcționate către educație au scăzut și ele. Un sfert dintre țările sărace nu au o statistică a numărului elevilor care au revenit la școală. Devine urgent să existe politici care să-i rea­ducă la școală pe cei care au renunțat. Ar putea deveni un efort inutil în șase luni, spune Abhijit Banerjee, câștigător al premiului Nobel pentru economie în 2019.

Noaptea minții

Potrivit lui Jaime Saavedra, de la BM, închiderea școlilor la nivel planetar a creat poate cea mai gravă criză educațională a secolului și cu sigu­ranță de la cele două războaie mondiale încoace. Teama este că prea puține țări conștientizează scara dezastrului, mai ales că mulți ani costurile nu vor fi vi­zibile. „Teama mea este că, în 15 ani de acum încolo, oamenii vor despica în patru firul și vor scrie tomuri întregi în care vor încerca să-și explice de ce oamenii care au acum între 6 și 20 de ani vor câștiga mai puțin, vor fi mai puțin productivi și mai puțin bine per total. Nu văd că societățile de azi iau în serios toate acestea“, crede Saavedra.

În Mexic, de exemplu, nu a fost făcută nicio evaluare națională care să măsoare cât de în urmă au ră­mas elevii. Doar 3 din cele 32 de state mexicane au făcut evaluări izolate. Guvernul a prelungit anul școlar și în perioada verii, dar nu a elaborat un plan național prin care să-i readucă la școală pe cei care au abandonat școala sau să finanțeze programe de recupe­rare a decalajelor. Este o mare tragedie, spune Marco Fernández, de la Institutul de Tehnologie și de Studii Superioare din Monterrey (ITESM).

În Filipine, nimeni nu poate spune când se vor relua cur­surile în regim fizic. Profesorii avertizează că nu­mă­­rul celor care intră la lecțiile online scade. Părinții filipinezi se tem de virus, așa că nu fac deloc tam-tam. Criza educațională nu a jucat un rol în campania elec­torală pentru alegerea președintelui. O parte dintre elevii cu o bună situație materială vor reuși să recupereze timpul pierdut în pandemie, însă, pentru majo­ritatea dintre ei, „sunt ani irosiți“.

Urgența

Viitorul unui miliard de copii este periclitat, ca urmare a impactului închiderii școlilor.

• GENERAȚIA PIERDUTĂ. Vor fi gene­rate inegalități inter­ge­ne­raționale imense. Închiderea școlilor nu înseamnă doar elevi care nu au mai învățat, ci și că mulți au uitat ce învă­țaseră.
• COSTUL. Guvernele lumii vor aloca educației aproximativ 5.000 de miliarde de do­lari, potrivit Băncii Mondiale. Dacă însă elevii nu vor recupera fundamentele educaționale, gene­rația afectată ar putea pierde de două ori suma aceasta în ceea ce se numește pierderi în învățare.
• ALT FEL DE COSTURI. BM lucrează la aproape 100 de programe educa­ționale postpandemie pentru peste 60 de state, în valoare totală de 11 miliarde de dolari. Pe de altă parte, 72 de miliarde de dolari cheltuie guvernul american pentru a redeschide școlile în siguranță.

Acest articol a apărut în numărul 145 al revistei NewMoney.

FOTO: Getty