Peste 400 de acţiuni de ecologizare se vor realiza în Campania ‘Curăţăm România’

Campania Naţională „Curăţăm România!”, prima iniţiativă de acest fel în care sunt implicate autorităţile centrale şi cele locale, asociaţiile de profil, Asociaţiile Municipiilor, Oraşelor, Comunelor, instituţiile deconcentrate şi societatea civilă, se va desfăşura pe parcursul lunii aprilie, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat.

„Am demarat această amplă campanie de ecologizare la nivel naţional deoarece cantităţile foarte mari de deşeuri abandonate ilegal pe tot cuprinsul ţării ne obligă să luăm atitudine. Avem o responsabilitate morală pentru ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare. Dorim ca luna aprilie, care este perioada Sărbătorilor Pascale, să nu fie o perioadă în care ne concentrăm doar pe curăţarea sufletului, dar şi pe ecologizarea şi igienizarea localităţilor, a spaţiului în care locuim”, a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos.

Instituţiile aflate în coordonarea sau în subordinea MMAP sunt primele care au răspuns sloganului „Vrem o ţară fără deşeuri abandonate!”, astfel că joi şi vineri, au loc peste 400 de acţiuni de ecologizare la nivelul întregii ţări.

Potrivit sursei citate, prefecturile au finalizat şedinţele de constituire a echipelor de lucru de la nivel judeţean formate din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor deconcentrate ale MMAP (ANAR, ANPM, ANANP, GNM, RNP), Consiliului Judeţean, Inspectoratului Şcolar Judeţean, Agenţiei de Dezvoltare Intercomunitară, cu sprijinul direct al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, potrivit Agerpres.ro.

Echipa va implementa şi monitoriza în judeţ acţiunile campaniei „Curăţăm România!”. În acest sens, s-au definitivat procedurile de lucru, relaţiile cu autorităţile locale şi modul de implicare a voluntarilor, a tinerei generaţii, dar şi a persoanelor beneficiare de asistenţă socială şi care au obligaţia prestării muncii în folosul comunităţii.

Pe durata campaniei naţionale „Curăţăm România” vor avea loc acţiuni de ecologizare a pădurilor, apelor, colectare a anvelopelor, deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), precum şi ecologizare a zonelor publice din oraşe şi comune. Ghidul de finanţare şi instrucţiunile de înscriere în program pot fi consultate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), la secţiunea Programe de finanţare.