Pâinea, armă strategică: Rusia lui Putin face din grâu, la fel cum a făcut din gaz, o armă pe care nu ezită să o folosească împotriva lumii întregi

Pâinea e de două ori mai scumpă decât era anul trecut. Iar războiul din Ucraina nu face decât să crească și mai mult prețul unui aliment fără de care mulți români ar încheia ziua înfometați. Rusia lui Putin face din grâu, la fel cum a făcut din gaz, o armă pe care nu ezită să o folosească împotriva lumii întregi.

Un convoi de camioane lung de câțiva kilometri, marcate cu litera „Z“, simbolul invaziei rusești în Ucraina, era filmat, la începutul lunii, în regiunea Herson din Ucraina. Camioanele, cu o capacitate de transport de câteva tone fiecare, se îndreptau către Crimeea, peninsula controlată de ruși încă din 2014. Iar presa occiden­tală relatează că fiecare dintre zecile de mașini de mare tonaj era încărcată, la capacitate maximă, cu grâu. E vorba de cereale recoltate în 2021 și sustrase din ma­rile depozite ucrainene din regiune. Era prea devreme pentru recolta din acest an, iar guvernul de la Kiev re­clamă că rușii au furat și încearcă deja să vândă către terți cel puțin o jumătate de milion de tone de cereale.

Pâine de război

Nu pare mult, dacă ne raportăm la comerțul cu grâu la nivel mondial, dar trebuie ținut cont că această cantitate e doar cea care a putut fi do­cu­­mentată de autoritățile de la Kiev. E jumătate din can­titatea de grâu pe care ucrainenii o trimit la export într-o lună proastă, pe timp de pace. E, totuși, o cantitate semnificativă pentru o țară care în ultimii ani a fost constant în top 5 exportatori la nivel mondial (după Rusia, SUA, Canada și Franța) și care, de obicei, reu­șește să producă în jur de 30 de milioane de tone de grâu pe an.

„Granzii“ grâului

Ucrainenii nu au uitat Holodomorul, foametea dictată de Stalin, care le-a confiscat mâncarea în 1932 și 1933 și care, spun unii istorici, a dus la moartea a 10 milioane de oameni. Cu agricultura gripată de război și marile depozite în zona ocupată de ruși, Ucraina are toate motivele să se teamă că istoria se poate repeta.

Visul președintelui Vladimir Putin de a face Rusia mare, la nivel mondial, și din punct de vedere agricol a început în primul deceniu al acestui mileniu. Liderul de la Kremlin a decis la începutul anilor 2000, când alianța cu Ucraina părea de nezdruncinat, refolosirea terenurilor sale din sud-est în agricultură, odată cu desființarea așa-numitelor colhozuri și sovhozuri (echivalentul coo­pe­rativelor agricole de producție, CAP, și al întreprinde­rilor agricole de stat, IAS, din România socialistă). Îm­preună cu Ucraina, condusă pe atunci de Viktor Ianuko­vici ca prim-ministru, alături de Kazahstan, Vladimir Putin visa să creeze un cartel, o organizație care să exer­cite pe piața grâului aceeași influență pe care Orga­ni­zația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) o are pe piața țițeiului, pentru a crește valoarea culturilor. Cert e că, în 2020, Rusia și Ucraina, împreună, erau cel mai mare exportator de grâu la nivel mondial: peste un sfert din exporturi proveneau doar din aceste două țări.

Preț dublu într-un an

În același an, unul dintre cei mai slabi ca nivel al producției, din cauza secetei prelungite, România se plasa pe locul 11 în topul mondial al exportatorilor, cu aproximativ 2% din total, în valoare de aproape un miliard de dolari.

Seceta de acum doi ani și producția sub așteptări au fost și motivul invocat pentru primul val al scumpirilor la pâine, înregistrat anul trecut. Cine mai găsește rătăcit prin buzunare un bon din martie 2021 poate vedea că o franzelă de 300 de grame, tipică pentru piața din Ro­mânia, ajunsese să coste 1,30 lei, de la 1 leu, cu câteva luni mai devreme. Azi, aceeași franzelă costă, în medie, 2,60 lei, din cauza creșterii accentuate a prețurilor la gaze, energie electrică și combustibil din ultimul an.

Grâu mai scump decât oricând

La toamnă ne-am putea uita cu nostalgie chiar și la acest preț. Războiul a făcut să explodeze cotațiile grâului pe pie­țele internaționale. Tona de grâu se vindea în noiem­brie anul trecut cu aproximativ 295 de euro, preț pe care experții îl considerau drept maxim pentru o lungă perioadă.

Iar apoi, în ianuarie 2022, s-a prăbușit, își amintește Cezar Gheorghe, specialist al Clubului Fermierilor Ro­mâni în comerțul internațional cu cereale. „Când Fed (Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite, n.r.) a ridicat dobânda de politică monetară, investitorii de la bursele internaționale de cereale au fost nevoiți să se împrumute cu bani mai mulți, cu costuri mai mari, pentru a-și acoperi pozițiile. Mulți nu au mai avut bani de garanții și au fost nevoiți să iasă de pe piață. Odată cu cererea, prețul a scăzut până la un nivel de aproximativ 260-265 de euro pe tonă, în jurul datei de 15 ianuarie“, explică specialistul.

Tot el precizează că, odată cu „invadarea Ucrainei, prețul a crescut brusc cu 30%“. Situația din prezent era imposibil de anticipat în ianuarie, crede specialistul Clubului Fermierilor Români. „Ținând cont că toate por­turile ucrainene sunt închise, că navele rusești nu mai pot intra în cele mai multe porturi ale lumii, ținând cont și că rușii nu mai pot să folosească sistemul bancar SWIFT, grâul a ajuns la prețul de 380 de euro/tonă în portul Constanța. Nu contează că e recoltă veche sau nouă, care va intra pe piață probabil în a doua parte a lunii iunie“, adaugă Cezar Gheorghe.

Preț bun pentru fermieri

Veștile nu sunt proaste chiar pentru toată lumea. De această situație pot pro­fita fermierii români, rareori favorizați de contextele geo­politice sau pur și simplu de vreme. „Prețurile de după 24 februarie ne-au ajutat, chiar dacă nu am avut cantități extraordinare de vândut. Cred că niciun fermier, de altfel, nu a fost așa de cinic, încât să fi mizat pe catastrofa războiului și să-și țină marfa în depozite“, spune Ovidiu Bucătaru, chief financial officer (CFO) al gru­pului de firme Șerban Holding, unul dintre marile con­cerne agricole ale României, care produce inclusiv celebrii pui de la Agricola Bacău.

Firma nu însămânțează cu grâu decât 3.100 de hec­tare/an, într-un sistem de rotație a culturilor, care să nu sece pământul de resurse. Anul acesta, mizează pe un randament de 5,5 tone/hectar, adică o producție totală de 17.000 de tone de grâu. „Ca model de business, noi preferăm să depozităm o bună parte din cantitate. Avem 133.000 de tone capacitate de depozitare. De regulă, măcar jumătate din cantitate o păstrăm, ca să o valorificăm la începutul anului următor“, explică el situația. 2022 ar trebui să aducă un profit bun, deși costurile de producție au crescut și ele semnificativ. „Evoluția pe care o vedem e apreciată de toți fermierii din România. Costurile au crescut și ele, la fertilizanți s-au triplat față de acum un an. Și motorina a crescut mult, dar sămânța am achiziționat-o cam la aceleași prețuri. Componenta de resurse umane a crescut, dar nu în același ritm, și suntem într-un proces de actuali­zare“, precizează CFO-ul grupului Șerban Holding.

Cum se duce prețul în sus

România produce într-un an de aproape trei ori mai mult grâu decât con­sumă, dar asta se întâmplă și în funcție de vreme. „Media multianuală e de 9,6 milioane de tone pe an, în timp ce consumul se ridică la aproximativ 3,5 milioane de tone pe an“, precizează Cezar Gheorghe. Expertul în comerț cu produse agricole amintește și că produ­că­torii români sunt „acordați la o piață guvernată de ce­re­re și ofertă la nivel global“. „Nu se pune problema unui beneficiu direct pentru fermierii români. Se pune problema unui context internațional“, spune el.

Cu alte cuvinte, fermierii români nu pot vinde mai ieftin decât cei din alte state ale lumii. Creșterea costu­rilor i-ar pune pe butuci în următorul an. Iar anul acesta, nu doar războiul, ci și vremea par să se fi pus de acord să împingă prețul grâului în sus.

„În SUA e de așteptat ca prognozele de 52 de mili­oane de tone să nu se realizeze, iar producția să ajungă undeva la 44 de milioane de tone. Doar 29% din recolta americană este foarte bună, conform ratingului lor, res­tul – mai puțin. Grâul franțuzesc e în mare pericol, din cauza secetei. Franța, Spania și o parte din Germania au aceleași probleme“, precizează Cezar Gheorghe.

Cei de la Șerban Holding se numără printre norocoși în acest an. În zonele din Moldova, unde crește grâul lor, a plouat în ultimele săptămâni, iar asta face toată diferența. „Ultima sută de litri de apă provenită din pre­ci­pitații înseamnă o tonă în plus la hectar. Altfel, situația ar fi arătat extrem de complicat“, spune CFO-ul grupului.

Românii au pâine albă

Chiar dacă la un preț mai piperat, România are șansa să-și asigure consumul de făină, pâine și alte produse de panificație fără mari bătăi de cap. E un exemplu fericit într-o lume care ar pu­tea suferi serios de foame în următoarele câteva luni.

Un prim exemplu a venit din Africa de Nord. În capi­tala Tunisiei, Tunis, vânzările de făină au fost raționali­zate la jumătatea lunii aprilie. Pâinea nu se mai gă­sește, iar prețurile altor alimente pur și simplu au explodat. Tunisia nu mai primește grâu din Ucraina, țară care era principalul său furnizor. De altfel, Africa de Nord e regiunea geografică în care se fac cele mai mari importuri anuale de grâu: peste 30 de milioane de tone pe an. Egiptul, Algeria și Marocul își cumpărau grâul din Rusia, dar, în contextul actualului conflict, caută, mai mult sau mai puțin discret, alți furnizori.

În lipsa lor, Moscova poate închide și robinetul conductei cu cereale, cum a început să o facă deja cu cel al conductei de gaz, către țările pe care le califică drept „neprietenoase“. E, de altfel, de notorietate cum, în răz­boiul din Siria, pâinea se găsea doar în zonele controlate de Bashar al Assad, aliatul Moscovei.

Grâu geopolitic

Într-un astfel de context e cu atât mai importantă promisiunea pe care România a făcut-o Ucrainei, că o va sprijini să exporte cerealele pe care va reuși să le recolteze în acest an. „E normal să ajuți o țară într-o astfel de situație. Dar noi trebuie să rezolvăm două probleme în acest context. Una ține de circuitul de formulare fitosanitare și așa mai departe, privind tran­zitul de mărfuri, iar cea de-a doua, de infra­struc­tură“, spune Cezar Gheorghe.

Expertul în comerț in­tern­ațional dă ca exemplu „aglomerația de peste 500 de vagoane de cale ferată“ de la punctele de trecere a frontierei Halmeu și Dornești, din nordul țării. „Pentru a trece, un vagon are nevoie de 35 de zile. Din cauza bi­rocrației, normală, dacă ținem cont că suntem fron­tieră UE, iar marfa vine din afara Uniunii. În plus, Ucrai­na are un ecartament mai lat, diferit de cel folosit în România (și în majoritatea statelor UE) pe calea fe­rată“, precizează Cezar Gheorghe.

În absența unor soluții, unele state, care depind de grâul din bazinul Mării Negre ca să nu rabde de foame, sunt obligate să cumpere grâu „de contrabandă“, vândut de ruși cu ajutorul unor nave mici, care circulă sub pavilion străin. Sau să dea un vot aparent inexplicabil, care să apere războiul, la Națiunile Unite.

Acest articol a apărut în numărul 140 al revistei NewMoney.