Ouăle lui Vosganian

O discuție recentă cu un proprietar al unui magazin online mi-a adus o revelație. Respectivul între­prinzător mi-a spus că au început să crească spectaculos comenzile din zona rurală. Așadar, tot mai mulți români care trăiesc „la țară“ încep să facă apel la comerțul electronic.

La prima vedere, este o știre. Judecând mai profund nu ar trebui să fie nicio surpriză. După anul 1989, am asistat la o schimbare majoră de tendință. În sensul că, în anii ’70-’80, România a cunoscut o migrație masivă de la sat la oraș. Industrializarea intensivă, bazată pe construcția unor întreprinderi de stat-mamut, a adus cu sine necesitatea de a avea forță de muncă. O forță de muncă pe care sta­tul socialist a găsit-o la sate. A instruit-o în licee sau școli profesionale, i-a oferit locuințe în cartie­rele dormitor, în blocuri standard construite în orașe și, în felul acesta, au fost împușcați doi iepuri dintr-un foc. S-a găsit, unu, forța de muncă nece­sară inves­tițiilor megalomane ale societății socia­liste multila­teral dezvoltate și, doi, au fost depopulate, ba chiar „sistematizate“ o parte a satelor.

Epoca post-socialistă a adus o altă realitate. În primul rând, un fenomen de dezindustrializare. Mai exact spus, majoritatea companiilor-fanion din toate județele, care angajau zeci de mii de oameni din zonă, și-au pierdut piețele de desfacere. Urma­rea a fost că fie s-au privatizat, fie au fost lichidate și vândute ca fier vechi, fie au intrat în faliment și terenul, fiind cel mai valoros activ, a fost vândut, fie, în fine, au fost relocate în afara orașului și și-au redus sensibil activitatea.

Exodul. Drept urmare, forța de muncă a cunoscut un traseu invers față de anii ’60-’70. Fără locuri de muncă în oraș sau cu pensii de mizerie, românii au transformat întoarcerea în spațiul rural într-un adevărat exod. Astfel, s-a ajuns la cifre halucinante în raport cu statisticile europene. Aproape jumă­tate dintre ro­mâni trăiesc în mediul rural, cu speci­ficul respectiv. „Trăiesc“ este un fel de a spune, pentru că o parte importantă dintre românii care au buletinul unei comune sau al unui sat din România se află, de fapt, în Occident, în Italia, în Spania, în Anglia sau în Franța. Într-o economie săracă, la nivel european, precum cea românească, a urmat un comportament pe măsură. Statul a alocat ajutoare sociale tot mai mari, cetățenii și-au construit propria viață, bazată mai mult sau mai puțin pe autoconsum, iar administrația a profitat și ea, creând în România mai multe comune decât în Polonia, stat care depășește România ca număr al popula­ției și ca întindere geografică.

Acesta este tabloul general. Iar în acest peisaj, recent, Varujan Vosganian a lansat ideea aberantă a impozitării oului pe care omul îl ia din propria gospodărie și îl consumă în loc să îl ducă spre piață. Esența chestiunii este însă statutul mediului rural și felul în care acesta va evolua în România.

Trei dimensiuni. Realitatea de la care se pleacă este destul de crudă și aflată în afara Europei. România are cel mai mare procentaj de cetățeni care trăiesc în mediul rural din Europa. La fel de sigur este că mi­grația din epoca socialistă, de la sat la oraș, nu mai este posibilă. Și, atunci, soluția este de alt tip, dar nu simplă. Dacă satul nu mai poate veni la oraș, nu există decât soluția ca orașul să ajungă la sat. Adică, prin investiții, mediul rural trebuie să se transforme în spațiu urban. Pentru aceasta este nevoie de investiții făcute în trei dimensiuni. Prima ține de infrastructura de transport. A doua, este legată de infrastructura privind educația și sănătatea populației. Mediul rural trebuie să aibă școli și spitale la nivelul spațiului urban. În al treilea rând, comunele trebuie să aibă infrastructură digi­tală și un sistem de e-administrare. Exemplul de la începutul acestui text este relevant.

Pe alt nivel, spațiul rural are nevoie de investiții de tip economic. Comunele ar trebui să devină o țintă pentru investitori, pentru localizarea unor fabrici, fapt care, la scară redusă, se întâmplă și acum. Programele legate de fonduri europene ar trebui să contribuie la construirea de depozite și centre de colectare a produselor agricole și la încurajarea tine­rilor fermieri să se stabilească la sat.

Abia după ce statul a realizat cea mai mare parte din aceste investiții va putea să ceară impo­zite pentru produsele care merg spre piață și în niciun caz pentru cele care se consumă în gospo­dărie.

Care este realitatea? Țăranii vând la poartă produse agricole, primarii și-au divizat localitățile, cu ajutorul parlamentarilor, în cât mai multe sate și comune. Mai nou, guvernul a dat liber la creșterea salariilor din administrația locală și nimeni nu a stat pe gânduri. Politicienii și-au mărit consistent lefurile, cu atât mai mult cu cât, la sate și comune, sunt o mare familie. Polițistul are soția la primărie, iar consilierul local este căsătorit cu bibliotecara comunei. Rezultatul? O serie de comune și o serie de instituții aflate în subordinea consiliilor locale nu mai au bani de salarii. Aceasta este reforma pe care statul o face în spațiul rural. Astfel, este posibil ca în foame de bani la buget ideea lui Vosganian să încerce să se transpună în realitate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *