OSCAR 2022. 15 filme pe care pariază BBC
BBC a întocmit pe 30 decembrie o listă cu 15 filme cărora le acordă cele mai mari șanse de a fi premiate cu Oscar în 2022. Nominalizările urmează să fie anunțate pe 8 februarie, iar decernarea premiilor este programată pe 27 martie.
1. „BELFAST“
Filmul este regizat de Kenneth Branagh și îi are ca protagoniști pe Jude Hill, Jamie Dornan, Ciaran Hinds și Caitriona Balfe. Este cotat cu șanse mari la categoriile cel mai bun film, cea mai bună regie și cel mai bun scenariu. Și actorii au șanse bune să fie nominalizați. În plus, la categoria cel mai bun cântec ar putea fi nominalizat și „Down To Joy“, al lui Van Morrison.
2. „POVESTE DIN CARTIERUL DE VEST“
Filmul cu Rachel Zegler și Ansel Elgort este un remake regizat de Steven Spielberg după musicalul clasic din 1961 (cu Rita Moreno și Natalie Wood). Categoriile la care este luat în calcul sunt: cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal (Rachel Zegler). De asemenea, nonagenara Rita Moreno (premiată cu Oscar pentru apariția în versiunea clasică) are șanse mari, de această dată pentru un alt rol.
3. „ÎN GHEARELE CÂINILOR“
Westernul lui Jane Campion îi are în prim-plan pe Benedict Cumberbatch, Kirsten Dunst, Jesse Plemons și Kodi Smit-McPhee. Este vizat pentru categoriile cel mai bun film, cel mai bun scenariu adaptat și pentru performanțele actorilor. Și Jane Campion are șanse să fie nominalizată la categoria cea mai bună regie. În acest caz, ar deveni prima femeie care obține două nominalizări pentru regie. Pe prima a obținut-o cu filmul „Pianul“, lansat în 1993.
4. „LICORICE PIZZA“
Comedia regizată de Paul Thomas Anderson îi are în distribuție pe Alana Haim, Cooper Hoffman, Sean Penn și Bradley Cooper. Are șanse bune pentru a fi nominalizată la categoria cel mai bun film. Paul Thomas Anderson este în cărți la categoriile cea mai bună regie și cel mai bun scenariu original. În plus, Alana Haim, cunoscută până acum drept cea mai tânără componentă a trupei pop-rock Haim, ar putea primi o nominalizare pentru rolul din film.
5. „REGELE RICHARD: CRESCÂND CAMPIONI“
Biografia lui Richard Williams, tatăl jucătoarelor americane de tenis Venus și Serena Williams, poate apărea la secțiunea cel mai bun film. De asemenea, Will Smith ar putea fi nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol principal.
6. „DUNE“
Filmul cu Timothée Chalamet, Rebecca Ferguson și Zendaya ar putea fi printre producțiile cu cele mai multe nominalizări la această ediție. Cel mai bun film, cea mai bună regie (Denis Villeneuve) și categoriile pentru performanța actorilor sunt primele pe listă. În plus, „Dune“ stă bine și la alte secțiuni – imagine, coloană sonoră, efecte vizuale.
7. „TICK, TICK… BOOM!“
Pelicula regizată de Lin-Manuel Miranda are șanse să fie nominalizată la categoria cel mai bun film. De asemenea, actorul Andrew Garfield, care întruchipează un compozitor, ar putea primi o nominalizare.
8. „CASA GUCCI“
Povestea familiei Gucci, cu Lady Gaga, Adam Driver, Al Pacino, Jared Leto și Jeremy Irons, ar putea apărea la categoria cel mai bun film. De asemenea, Ridley Scott ar putea fi nominalizat pentru cea mai bună regie. Lady Gaga este în cărți pentru cea mai bună actriță în rol principal. Iar Jared Leto ar putea apărea la categoria cel mai bun actor în rol secundar.
9. „SPENCER“
Kristen Stewart (foto) strălucește în rolul prințesei Diana și are mari șanse să ia Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal. Este posibil, de asemenea, ca filmul să prindă și alte nominalizări, inclusiv pentru cele mai bune costume.
10. „FIICA ASCUNSĂ“
Maggie Gyllenhaal ar putea deveni a opta femeie nominalizată pentru cea mai bună regie. De asemenea, are șanse și la secțiunea cel mai bun scenariu adaptat. Producția cu Olivia Colman, Jessie Buckley și Dakota Johnson ar putea apărea și la categoria cel mai bun film. Dintre actori, au șanse mari să fie nominalizate Olivia Colman (la categoria cea mai bună actriță în rol principal) și Jessie Buckley (cea mai bună actriță în rol secundar).
11. „NU PRIVIȚI ÎN SUS“
Deja faimos pentru reacțiile pe care le-a stârnit, „Don’t Look Up“ ar putea fi nominalizat la categoria cel mai bun film. În plus, Adam McKay este luat în calcul pentru secțiunea cel mai bun scenariu original.
12. „CODA“
O șansă la categoria cel mai bun film o are și „Coda“, cu Sian Heder regizoare și cu Emilia Jones, Marlee Matlin și Troy Kotsur ca protagoniști. Ultimul ar putea fi nominalizat la secțiunea cel mai bun actor în rol secundar. Sian Heder are șanse bune la categoria cel mai bun scenariu adaptat. Deși nu este printre favorite, și Emilia Jones ar putea fi nominalizată la categoria cea mai bună actriță în rol principal.
13. „THE TRAGEDY OF MACBETH“
Regizată de Joel Coen, adaptarea după tragedia lui Shakespeare îi are în prim-plan pe Denzel Washington și pe Frances McDormand. Washington pare marele favorit al categoriei cel mai bun actor în rol principal. Și Frances McDormand are șanse bune de a-și completa colecția de statuete cu una pentru rolul din acest film.
14. „BEING THE RICARDOS“
Filmul cu Nicole Kidman, Javier Bardem și JK Simmons are șanse bune la două categorii. Prima dintre acestea este cea mai bună actriță în rol principal (Kidman). A doua este cel mai bun scenariu original, unde ar urma să fie nominalizat Aaron Sorkin. Acesta este și regizorul producției.
15. „NU E VREME DE MURIT“
Ultimul „Bond“ cu Daniel Craig în rolul agentului 007 ar putea primi nominalizări la câteva categorii tehnice, cum ar fi cel mai bun montaj de sunet. În plus, Billie Eilish pare să fie printre favoriții secțiunii cel mai bun cântec, cu „No Time To Die“. Precedentele două filme din seria „Bond“ – „Skyfall“ și „Spectre“ – i-au dat pe câștigătorii acestei categorii: Adele și Paul Epworth (în 2013), Sam Smith și Jimmy Napes (în 2016).