Opinie Ștefan Popescu. Războiul din Ucraina: urmează un an critic pentru România
Rusia se apropie tot mai mult de primul obiectiv enunțat de președintele Vladimir Putin: ocuparea Donbassului și a oblastului Zaporojia în limitele administrative pe care le aveau când erau părți ale Ucrainei.
Progresia forțelor rusești este lentă dar metodică și continuă. Orășelul Vuhledar a căzut, acesta fiind un punct logistic important, o fortăreață și un pivot la intersecția dintre Donbass și frontul de sud iar forțele rusești sunt foarte aproape de un alt punct logistic important – Pokrovsk, înaintând periculos în direcția Kramatorskului. Dacă le vor ocupa, acest lucru va însemna ieșirea rușilor din Donbass, dintr-o zonă dens populată, cu multe platforme industriale și obiective miniere care făceau posibilă apărarea eficientă de către ucrainieni.
Trebuie să înțelegem importanța sistemică a hub-urilor logistice – ocuparea acestora obligă adversarul să se retragă de pe o zonă mai largă, punându-i în pericol capacitatea de a asigura un flux continuu de oameni, echipamente, muniții, de carburant și alte materiale către front. Logistica dictează legea pe front. Este motivul pentru care Federația Rusă bombardează axele logistice, care condiționează deplasarea trupelor atât pentru progresie dar și pentru apărare, dar și rețelele electrice de care depinde funcționarea multor echipamente (constragerea adversarului de a folosi generatoare îi îngreunează logistica și ridică probleme de fiabilitate).
Vom vedea daca în următoarele săptămâni vremea va îngheța din nou frontul. Previziunile metorologice de la data la care scriu aceste rânduri (9 octombrie) ne arată însă o vreme neobișnuit de blândă în stepele nord-pontice ceea ce ar însemnă continuarea presiunii rusești.
De asemenea, consecvenți doctrinei Surovikin, după numele generalului care a comandat operațiunile din Ucraina intre octombrie 2022-ianuarie 2023, rușii continuă loviturile în adâncimea teritoriului ucrainean, vizând cu precădere infrastructura energetică. Tonul este pesimist atât în ce-i privește pe occidentali cât și pe ucrainienii înșiși, de unde și știrile tot mai dese cu privire la planuri de pace.
Domnul Stoltenberg, proaspăt ieșit din NATO, s-a și grăbit să își exercite libertatea de expresie regăsită după mai bine de zece ani de când a ocupat funcția de secretar general, declarând că ar fi de preferat modelul RFG-RDG, altfel spus să se debaraseze de teritoriile ocupate deja de ruși astfel încât Ucraina să fie admisă în organizația nord-atlantică. Rămâne însă ca rușii să fie de acord… Doamna Kamala Harris, întrebată fiind dacă va susține integrarea Ucrainei în NATO, s-a eschivat, preferând formula diplomatică a susținerii fară rezerve.
De ce urmează însă un an critic pentru Romania ? Pentru că ceea ce se va întâmpla în anul 2025 va fi decisiv în ceea ce privește capacitatea statului ucrainian și a Occidentului de a convinge Federația Rusă să pună capăt războiului astfel încât să înceteze distrugerile și să înceapă reconstrucția și, ceea ce este cel mai important, Ucraina să păstreze Odessa și o bucată de litoral la Marea Neagră.
Există analize ale centrului de demografie al Academiei de Științe de la Kiev care arată degradarea până la un punct critic a situației demografice și așa problematice a Ucrainei în cazul în care războiul s-ar extinde în tot anul 2025.
De asemenea, în ipoteza nefericită în care Federația Rusă ar ajunge pe Nipru, rămâne întrebarea spinoasă despre ceea ce s-ar întâmpla mai departe. Parafrâzndu-l pe Proust care, în capodopera sa „În căutarea timpului pierdut”, punea în gura personajului său Mr de Norpoix, diplomat, afirmația : « La Chine m’inquiète », voi spune că obiectivul enunțat de ruși cu privire la demilitarizarea Ucrainei mă neliniștește.
Demilitarizarea poate însemna foarte multe lucruri – de la înfrângerea decisivă pe plan militar și până la deposedarea de teritoriile cu valoare strategică și provocarea de distrugeri care să îi afecteze durabil capacitatea de a fi un stat viabil.
O Ucraină care să piardă controlul Odessei ar fi o mare problemă de securitate la adresa României, o Ucraina înfrântă, demoralizată și fără o perspectivă clară a integrării euro-atlantice și europene, de asemenea. Toate aceste riscuri există iar anul 2025 ne va spune dacă le vom putea evita.