OMS: Peste 50% dintre europeni s-ar putea infecta cu varianta omicron

Peste 50% dintre europeni ar putea să se infecteze cu varianta Omicron a noului coronavirus în următoarele şase-opt săptămâni, a anunţat marţi directorul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Europa a raportat peste 7 milioane de cazuri noi de COVID-19 în prima săptămână a anului 2022, un număr de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în precedentele două săptămâni, a anunţat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, într-o conferinţă de presă online.

„În acest ritm, Institutul pentru Măsurarea şi Evaluarea Sănătăţii (IHME) de la Universitatea Washington din Statele Unite prognozează că peste 50% din populaţia din regiunea europeană va fi infectată cu Omicron în următoarele 6-8 săptămâni”, a precizat Hans Kluge.

El a subliniat că varianta Omicron prezintă mutaţii „care îi permit să adere mai uşor la celulele umane şi poate să infecteze chiar şi persoanele care au fost infectate în prealabil sau vaccinate”.

Regiunea europeană cuprinde 53 de ţări şi se întinde până în Asia Centrală.

În plus, conform datelor transmise de OMS, începând din 10 ianuarie, 26 de ţări au semnalat deja că peste 1% din populaţiile lor s-au infectat cu COVID-19 în fiecare săptămână.

Hans Kluge consideră că amploarea „fără precedent” a transmiterii virale a dus la aglomerarea spitalelor, în timp ce rata deceselor a rămas stabilă.

Valul de îmbolnăviri „pune la grea încercare sistemele de sănătate şi prestatorii de servicii medicale din numeroase ţări în care Omicron s-a răspândit cu mare viteză şi ameninţă să se răspândească în multe altele”, a adăugat directorul pentru Europa al OMS.